Să ne gândim şi la felul în care a folosit Isus cuvântul „prevăzător” în Matei 7:24. Isus a spus: „Cine aude aceste cuvinte ale mele şi le pune în practică se va asemăna cu un bărbat prevăzător, care şi-a zidit casa pe stâncă”. Omul prevăzător face o construcţie rezistentă, luând în calcul că vor fi şi furtuni. Spre deosebire de el, omul nechibzuit construieşte pe nisip şi îşi pierde casa. Astfel, un continuator prevăzător al lui Isus este un om care întrezăreşte consecinţele dezastruoase ale unui mod de acţiune bazat pe înţelepciunea omenească. Datorită discernământului şi judecăţii sănătoase, el pune învăţăturile lui Isus ca bază solidă pentru credinţa, acţiunile şi învăţăturile sale. La fel procedează şi „sclavul fidel şi prevăzător”.
De asemenea, este demnă de remarcat şi folosirea cuvântului pe care mai multe traduceri ale Scripturilor ebraice îl redau „prevăzător”. De exemplu, losif a fost numit de faraon responsabil cu proviziile Egiptului. Acest lucru a făcut parte din măsurile luate de lehova pentru a furniza hrană poporului său. De ce a fost ales losif? lată ce i-a zis faraonul: „Nu este nimeni atât de prevăzător şi de înţelept ca tine” (Geneza 41:33-39; 45:5). în mod asemănător, Biblia spune că Abigail era „o femeie cu multă pricepere [lit. „foarte prevăzătoare”]”. Ea i-a oferit alimente lui David, unsul lui lehova, şi oamenilor lui (1 Samuel 25:3,11,18). Despre losif şi Abigail s-a putut spune că erau prevăzători, deoarece ei au discernut voinţa lui Dumnezeu şi au acţionat cu prudenţă şi judecată sănătoasă.
Prin urmare, când Isus a spus despre sclavul fidel că este prevăzător, el a arătat că persoanele reprezentate prin acel sclav dau dovadă de discernământ, de prudenţă şi de judecată sănătoasă, deoarece îşi bazează credinţa, acţiunile şi învăţăturile pe Cuvântul lui Dumnezeu, care este cuvântul adevărului.

UN BĂTRÂN creştin din vestul Africii 1-a vizitat pe un frate în vârstă uns. Când 1-a întrebat ce mai face, fratele a răspuns în-soţindu-şi cuvintele de gesturi: „Pot să alerg, pot să sar, dar nu pot să zbor”. Mesajul era clar: Ce pot să fac, fac cu bucurie, dar ce nu pot, nu pot. Bătrânul de congregaţie care a făcut această vizită are acum peste 80 de ani şi îşi aminteşte cu plăcere de umorul şi de loialitatea acelui frate.
Calităţile divine manifestate de o persoană în vârstă pot lăsa o amprentă de neşters asupra altora. Desigur, înţelepciunea şi alte calităţi asemănătoare celor ale lui Cristos nu vin pur şi simplu odată cu vârsta (Eclesiastul 4:13). Biblia spune următoarele: „Părul cărunt este o coroană de frumuseţe când se găseşte pe calea dreptăţii” (Proverbele 16:31). Dacă eşti mai în vârstă, nu uita că vorbele şi faptele tale pot avea o influenţă benefică asupra altora. Să analizăm câteva exemple biblice ale unor oameni în vârstă care s-au dovedit cu adevărat o binecuvântare pentru cei tineri.

 Credinţa aduce binecuvântări de durată

Credinţa şi statornicia lui Noe ne-au adus binecuvântări chiar şi nouă, celor care trăim azi. Noe avea aproape 600 de ani când a construit arca, a adunat animalele şi le-a predicat semenilor săi (Geneza 7:6; 2 Petru 2:5). Dat fiind că se temea de Dumnezeu, Noe împreună cu familia lui au supravieţuit Potopului. El a devenit strămoşul tuturor celor ce trăiesc azi pe pământ. Noe a trăit într-o perioadă când durata de viaţă a omului era mult mai mare. însă, chiar şi la vârsta sa foarte înaintată, Noe a rămas fidel, iar acest lucru le-a adus şi altora multe binecuvântări. în ce sens?
Noe avea aproape 800 de ani când Nimrod a început să construiască Turnul Babei sfidând astfel porunca pe care Iehova le-a dat-o oamenilor, aceea de a ‘umple pământul’ (Geneza 9:1; 11:1-9). Noe însă nu s-a alăturat lui Nimrod când acesta s-a răzvrătit. Prin urmare, probabil că limba sa a rămas aceeaşi când Dumnezeu a încurcat limba răzvrătiţilor. Noe s-a dovedit credincios şi statornic nu numai la bătrâneţe, ci de-a lungul întregii sale vieţi. El este un exemplu pentru slujitorii lui Dumnezeu de toate vârstele. — Evrei 11:7.

Influenţă asupra familiei

Analizând viaţa patriarhilor de după Noe putem observa, de asemenea, ce influenţă pot avea cei vârstnici asupra credinţei familiei lor. Când Avraam avea în jur de 75 de ani, Dumnezeu i-a spus: „Ieşi din ţara ta, dintre rudele tale şi din casa tatălui tău şi du-te în ţara pe care ţi-o voi arăta. Voi face din tine o naţiune mare, te voi binecuvânta”. — Geneza 12:1, 2.

Imaginează-ţi că ţi s-ar spune să pleci din casa ta, de lângă prieteni, din ţara ta, de lângă rudele tale şi de lângă familia ta, care îţi dă siguranţă, şi să mergi într-o ţară pe care nu o cunoşti. Asta i s-a cerut lui Avraam. El „a plecat, cum îi spusese Iehova”, şi, pentru tot restul vieţii, a trăit ca străin şi ca nomad în ţara Ca-naan (Geneza 12:4; Evrei 11:8, 9). Deşi Iehova îi spusese că va face din el „o naţiune mare”, Avraam a murit cu mult înainte ca sămânţa lui să devină atât de numeroasă. Sara, soţia lui, i-a născut doar un fiu, pe Isaac, iar asta s-a întâmplat numai după ce Avraam locuise deja 25 de ani în Ţara Promisă (Geneza 21:2, 5). Totuşi, Avraam nu a obosit şi nu s-a întors în oraşul său, Ur. Ce exemplu de credinţă şi de perseverenţă!
Perseverenţa lui Avraam a avut un efect puternic asupra fiului său Isaac, care şi-a petrecut cei 180 de ani de viaţă ca locuitor străin în ţara Canaan. Perseverenţa lui Isaac a avut la bază credinţa în promisiunea lui Dumnezeu, o credinţă pe care părinţii săi vârstnici au sădit-o în el şi pe care mai târziu Iehova însuşi i-a întărit-o prin cuvântul său (Geneza 26:2-5). Statornicia lui Isaac a jucat un rol important în împlinirea promisiunii lui Iehova potrivit căreia „o sămânţă”, prin care aveau să fie binecuvântaţi toţi oamenii, urma să vină prin familia lui Avraam. Sute de ani mai târziu, Isus Cristos, partea principală a acestei „seminţe”, le-a dat tuturor oamenilor care manifestă credinţă în el posibilitatea de a se împăca cu Dumnezeu şi de a se bucura de viaţă veşnică. — Galateni 3:16; Ioan 3:16.
La rândul său, Isaac 1-a ajutat pe fiul său Ia-cob să cultive o credinţă puternică ce 1-a susţinut şi la bătrâneţe. La 97 de ani, Iacob s-a luptat o noapte întreagă cu un înger pentru a primi o binecuvântare (Geneza 32:24-28).

Când avea 147 de ani şi era pe patul de moarte, Iacob, cu ultimele lui puteri, i-a binecuvântat pe fiecare dintre cei 12 fii ai săi (Geneza 47:28). Cuvintele profetice pe care le-a rostit atunci, consemnate în Geneza 49:1-28, s-au împlinit şi continuă să se împlinească şi azi.
Este limpede că slujitorii vârstnici ai lui Dumnezeu care se dovedesc loiali pot avea o influenţă sănătoasă asupra membrilor familiei lor. îndemnurile biblice la care se adaugă glasul experienţei şi exemplul lor de perseverenţă îl pot ajuta mult pe un tânăr să cultive o credinţă puternică (Proverbele 22:6). Creştinii mai în vârstă nu trebuie să uite niciodată că pot avea o mare influenţă asupra membrilor familiei lor.

Influenţă asupra colaboratorilor în credinţă

Cei în vârstă pot avea o influenţă benefică şi asupra colaboratorilor în închinare. Printr-un simplu act de credinţă înfăptuit la bătrâneţe, Iosif, fiul lui Iacob, a influenţat profund viaţa a milioane de slujitori ai lui Dumnezeu care au trăit după el. La vârsta de 110 ani, el „dat o poruncă în legătură cu oasele sale”. Le-a poruncit israeliţilor să ia şi oasele sale când aveau să plece din Egipt (Evrei 11:22; Geneza 50:25). Această poruncă a fost pentru israeliţi o rază de speranţă în îndelungata şi dificila perioadă de sclavie de după moartea lui Iosif. Era o asigurare că aveau să fie eliberaţi.
Unul dintre cei ce s-au simţit încurajaţi de această dovadă de credinţă a lui Iosif a fost Moise. La vârsta de 80 de ani, el a avut privilegiul să ia oasele lui Iosif când israeliţii au ieşit din Egipt (Exodul 13:19). Cam în aceeaşi perioadă, Moise 1-a cunoscut pe Iosua, care era mult mai tânăr decât el. în următorii 40 de ani, Iosua a fost slujitorul lui Moise (Numerele 11:28). El a urcat cu Moise pe muntele Sinai şi apoi 1-a aşteptat până a coborât cu tablele Mărturiei (Exodul 24:12-18; 32:15-17). Ce tezaur de înţelepciune şi de sfaturi preţioase trebuie să fi fost vârstnicul Moise pentru Iosua!
La rândul său, Iosua a încurajat naţiunea Israel toată viaţa. în Judecătorii 2:7 se spune: „Poporul i-a slujit lui Iehova în toate zilele lui Iosua şi în toate zilele bătrânilor care au continuat să trăiască după Iosua şi care văzuseră toată lucrarea cea mare pe care o făcuse Iehova pentru Israel”. însă, după moartea lui Iosua şi a celorlalţi bătrâni, a urmat o perioadă de 300 de ani în care israeliţii au oscilat între închinarea adevărată şi cea falsă. Lucrurile au stat astfel până în zilele profetului Samuel.

Samuel ‘a înfăptuit dreptatea’

Biblia nu spune la ce vârstă a murit Samuel, dar evenimentele din cartea 1 Samuel acoperă o perioadă de 102 ani, iar Sa muel le-a văzut aproape pe toate, în Evrei 11:32, 33 se spune că judecătorii şi profeţii loiali „au înfăptuit dreptatea”. Da, Samuel i-a ajutat pe unii din timpul său să evite faptele rele sau să nu le mai practice (1 Samuel 7:2-4). Cum? El i-a fost loial lui Iehova toată viaţa (1 Samuel 12:2-5). Nu i-a fost teamă să-i dea sfaturi ferme până şi regelui (1 Samuel 15:16-29). în plus, Samuel, care ‘îmbătrânise şi încărunţise’, s-a rugat pentru alţii lăsându-ne astfel un exemplu demn de urmat. El le-a spus semenilor săi is-raeliţi: „Departe de mine gândul să păcătuiesc împotriva lui Iehova încetând să mă rog pentru voi”. - 1 Samuel 12:2, 23.
De aici reiese o modalitate importantă prin care cei în vârstă îi pot influenţa în bine pe colaboratorii lor în serviciul lui Iehova. în pofida limitelor impuse de starea sănătăţii şi de alte împrejurări, cei în vârstă se pot ruga pentru ceilalţi. Dragi fraţi şi surori mai în vârstă, vă daţi seama cât de mult îi ajută rugăciunile voastre pe membrii congregaţiei? Datorită credinţei în sângele vărsat al lui Cristos, voi vă bucuraţi de aprobarea lui Iehova. Credinţa v-a fost „încercată” şi sunteţi exemple de perseverenţă (Iacov 1:3; 1 Petru 1:7). Nu uitaţi: „Implorarea unui om drept, când este ascultată, are multă forţă”. — Iacov 5:16.
Este important să vă rugaţi lui Iehova să sprijine lucrarea de predicare şi activitatea congregaţiei. Unii dintre fraţii noştri sunt în închisoare fiindcă şi-au păstrat neutralitatea. Alţii au de suferit în urma calamităţilor naturale, a războaielor şi a conflictelor civile. Iar alţii, chiar din congregaţia voastră, se confruntă cu tentaţii şi opoziţie (Matei 10:35, 36). Amintiţi-i cu regularitate în rugăciuni şi pe cei care sunt în fruntea lucrării de predicare şi care supraveghează congregaţiile (Efeseni 6:18, 19; Colo-seni 4:2, 3). Faceţi mult bine când, la fel ca Epafras, vă rugaţi pentru colaboratorii în credinţă! Coloseni 4:12.

Invaţă generaţia viitoare

Colaborând cu membri fideli ai ‘turmei mici’, care au chemare cerească, membrii clasei „alte oi”, care au speranţa de a trăi veşnic pe pământ, beneficiază de o instruire de mare importanţă (Luca 12:32; Ioan 10:16). Acest lucru a fost profeţit în Psalmul 71:18, unde citim: „O, Dumnezeule, nu mă părăsi până la bătrâneţe şi până voi încărunţi, ca să pot vorbi despre braţul tău generaţiei viitoare, despre tăria ta, tuturor celor ce vor veni”. Creştinii unşi cu spirit doresc mult ca, înainte de a-şi încheia cursa pământească pentru a fi glorificaţi alături de Isus Cristos, să-i ajute pe însoţitorii lor din clasa alte oi să-şi asume responsabilităţi mai mari.

In principiu, ceea ce se spune în Psalmul 71:18 despre instruirea „celor ce vor veni” se poate referi şi la membrii clasei alte oi, care au fost instruiţi de cei unşi ai lui Dumnezeu. Iehova le-a dat slujitorilor săi vârstnici privilegiul de a le vorbi despre el celor care îmbrăţişează acum închinarea adevărată (Ioel 1:2, 3). Membrii clasei alte oi sunt recunoscători pentru ce au putut învăţa de la cei unşi şi vor să transmită la rândul lor învăţăturile biblice celor care doresc să-i slujească lui Iehova. — Revelaţia 7:9, 10.

Unii slujitori ai lui Iehova vârstnici, atât dintre cei unşi cât şi dintre alte oi, au trăit evenimente marcante în istoria poporului lui Dumnezeu. De pildă, câţiva care trăiesc şi azi au văzut primele prezentări ale „Fotodramei Creaţiunii”. Unii i-au cunoscut personal pe fraţii din fruntea lucrării care au fost închişi în 1918. Alţii au participat la emisiuni difuzate la postul de radio al Societăţii Watchtower, WBBR. Mulţi pot povesti despre bătăliile juridice purtate de Martorii lui Iehova pentru apărarea libertăţii religioase. Iar alţii au rămas fermi de partea închinării adevărate în timpul unor regimuri totalitare. Cei în vârstă pot relata de asemenea cum, de-a lungul timpului, adevărul a fost înţeles din ce în ce mai bine. Biblia ne încurajează să profităm de acest tezaur de experienţă. — Deuteronomul 32:7.

Creştinii în vârstă sunt îndemnaţi să le dea un bun exemplu celor tineri (Tit 2:2-4). Poate că acum nu realizaţi ce efect au asupra altora perseverenţa, rugăciunile şi sfaturile voastre. Poate că nici Noe, Avraam, Iosif şi Moise nu şi-au dat seama pe deplin ce influenţă urma să aibă fidelitatea lor asupra următoarelor generaţii. Dar exemplul lor de credinţă şi de integritate a însemnat mult. Şi exemplul vostru poate însemna la fel de mult!

Fie că veţi ajunge să supravieţuiţi ‘marelui necaz’, fie că veţi fi înviaţi în Paradis, ce minunat va fi să trăiţi „adevărata viaţă” (Matei 24:21; 1 Ti-motei 6:19)! Imaginaţi-vă timpul când Iehova va înlătura consecinţele bătrâneţii! în Domnia de O Mie de Ani a lui Cristos, corpul nu ni se va mai şubrezi pe zi ce trece. Dimpotrivă, în fiecare zi ne vom simţi mai bine decât în ziua precedentă. Ne vom trezi în fiecare dimineaţă mai plini de energie, văzând mai bine, auzind mai bine şi arătând mai bine (Iov 33:25; Isaia 35:5, 6)! Cei care vor fi binecuvântaţi cu viaţă în lumea nouă a lui Dumnezeu vor fi întotdeauna tineri în eternitatea care le va sta în faţă (Isaia 65:22). Fie ca toţi să ne păstrăm vie speranţa până la sfârşit şi să continuăm să-i slujim lui Iehova din toată inima! Putem fi convinşi că Iehova îşi va împlini toate promisiunile şi că ceea ce va face va întrece cu mult aşteptările noastre! — Psalmii 37:4; 145:16.

„Nu lipsea niciodată”

Să ne gândim la profetesa Ana. Avea 84 de ani, dar „nu lipsea niciodată de la templu şi îndeplinea noapte şi zi un serviciu sacru, cu posturi şi implorări”. întrucât tatăl ei nu fusese din tribul lui Levi, ci „din tribul lui Aşer”, ea nu putea locui la templu. Să ne închipuim ce eforturi făcea ca să vină în fiecare zi şi să stea acolo de la jertfa de dimineaţă până la jertfa de seară! Dar Ana a fost răsplătită din plin pentru devoţiunea ei! A avut privilegiul să fie de faţă când Iosif şi Măria l-au adus pe Isus la templu ca să-1 prezinte lui Ie-hova aşa cum cerea Legea. Când 1-a văzut pe Isus, Ana „i-a adus mulţumiri lui Dumnezeu şi le-a vorbit despre copil tuturor celor care aşteptau eliberarea Ierusalimului”. — Luca 2:22-24, 36-38; Numerele 18:6, 7.
Mulţi dintre fraţii noştri în vârstă sunt la fel ca Ana. Participă cu regularitate la întruniri, se roagă fierbinte pentru extinderea închinării adevărate şi doresc din toată inima să predice vestea bună. Un frate care are peste 80 de ani şi este mereu prezent la întrunirile creştine, împreună cu soţia lui, spune: „Ne-am făcut obiceiul să mergem la întruniri. Nu vrem să fim în altă parte, ci numai acolo unde este poporul lui Dumnezeu. Acolo ne simţim cu adevărat bine”. Ce exemplu încurajator pentru noi toţi! — Evrei 10:24, 25.
„Dacă pot să fac ceva ce are legătură cu închinarea, o fac cu bucurie.” Aceasta este deviza lui Jean, o soră creştină văduvă care are peste 80 de ani. Ea mai spune: „Bineînţeles, am şi momentele mele de tristeţe, dar de ce să-i fac şi pe cei din jurul meu să se întristeze?” Apoi chipul i se luminează când povesteşte cum a participat la diferite evenimente spirituale chiar şi în alte ţări. Recent, când a făcut o astfel de călătorie, le-a spus însoţitorilor ei: „Nu mai vreau să vizitez nimic. Vreau să merg în lucrare!” Deşi nu cunoştea limba care se vorbea acolo, Jean a reuşit să le stârnească oamenilor interesul faţă de mesajul Bibliei. Unde mai pui că, timp de câţiva ani, ea a colaborat cu o congregaţie care avea nevoie de ajutor, chiar dacă a trebuit să înveţe o limbă străină şi să petreacă pe drum, dus-în-tors, două ore când mergea la întruniri.
Işi păstrează mintea activă

Cu timpul, omul capătă experienţă de viaţă (Iov 12:12). Dar progresele pe plan spiritual nu vin neapărat odată cu vârsta. Prin urmare, slujitorii loiali ai lui Dumnezeu nu se bazează doar pe cunoştinţele dobândite în trecut, ci se străduiesc ’să-şi sporească ştiinţa’ (Proverbele 9:9). Moise avea 80 de ani când Iehova i-a încredinţat o misiune (Exodul 7:7). O asemenea vârstă era neobişnuită pe vremea aceea, întrucât Moise a scris: „Zilele anilor noştri ajung la şaptezeci de ani, iar pentru cei tari, la optzeci” (Psalmul 90:10). însă Moise nu s-a considerat prea bătrân ca să mai înveţe. După ce îi slujise zeci de ani lui Dumnezeu, bucurându-se de multe privilegii şi având mari responsabilităţi, Moise 1-a implorat pe Iehova: „Fă-mă, te rog, să cunosc căile tale, ca să te cunosc” (Exodul 33:13). Moise a dorit mereu să se apropie mai mult de Iehova.
Deşi avea probabil peste 90 de ani, profetul Daniel continua să analizeze cu atenţie scrierile sfinte şi să mediteze asupra lor. Ceea ce a înţeles din studierea ‘cărţilor’ — probabil Leviticul, Isaia, Ieremia, Osea şi Amos — 1-a îndemnat să se roage fierbinte lui Iehova (Daniel 9:1, 2). Ca răspuns la rugăciune, el a primit prin inspiraţie informaţii despre venirea lui Mesia şi despre viitorul închinării curate. - Daniel 9:20-27.

La fel ca Moise şi Daniel, ne putem strădui să ne păstrăm mintea activă concentrân-du-ne asupra lucrurilor spirituale cât ne vor permite puterile. Mulţi fac acest lucru. De pildă, Worth, care slujeşte ca bătrân de congregaţie şi a trecut de 80 de ani, se străduieşte să fie la zi cu hrana spirituală oferită de „sclavul fidel şi prevăzător” (Matei 24:45). El spune: „Pur şi simplu iubesc adevărul şi sunt impresionat când văd că lumina spirituală devine tot mai strălucitoare” (Proverbele 4:18). Pe Fred, care a petrecut mai bine de 60 de ani în serviciul cu timp integral, îl înviorează discuţiile biblice cu colaboratorii în credinţă. Iată ce spune el: „Biblia trebuie să-mi rămână vie în minte. … Dacă faci ca Biblia să prindă viaţă, să capete sens, atunci tot ce înveţi se va încadra în «modelul cuvintelor sănătoase». Nu vei fi acumulat doar informaţii disparate, ci fiecare adevăr va avea locul potrivit în întreg şi va străluci ca o piatră preţioasă în montura ei”. - 2 Timotei 1:13.

Vârsta înaintată nu e neapărat un impediment în calea învăţării de lucruri noi şi dificile. Oameni de peste 60, 70 sau chiar 80 de ani au învăţat să citească sau şi-au însuşit o limbă străină. Unii Martori ai lui Iehova au făcut acest lucru din dorinţa de a le împărtăşi vestea bună oamenilor de altă naţionalitate (Marcu 13:10). Harry şi soţia lui, de pildă, se apropiau de 70 de ani când au hotărât să dea o mână de ajutor în teritoriul de limbă portugheză. Harry spune: „Trebuie să recunoaştem că, după o vârstă, totul devine mai greu”. însă, depunând eforturi şi manifestând perseverenţă, au reuşit chiar să conducă studii biblice în portugheză. Sunt câţiva ani de când Harry ţine teme la congresul de district în noua sa limbă.
Desigur, unii nu-şi pot asuma asemenea responsabilităţi din cauza sănătăţii şubrede sau a altor împrejurări nefavorabile. Atunci de ce vorbim despre realizările unor fraţi în vârstă? în niciun caz pentru a sugera că toţi ar trebui să se străduiască să facă la fel de mult. Prezentăm astfel de experienţe deoarece acest lucru este în armonie cu ceea ce apostolul Pa-vel le-a scris creştinilor evrei despre bătrânii de congregaţie fideli: „Privind cu atenţie rezultatul purtării lor, imitaţi-le credinţa!” (Evrei 13:7). Când observăm zelul acestor fraţi în vârstă, ne simţim încurajaţi să imităm credinţa puternică ce-i impulsionează să-i slujească lui Dumnezeu. Iată cum explică Harry, în vârstă de 87 de ani, care este motivaţia sa: „Vreau să-mi folosesc cu înţelepciune anii pe care-i mai am de trăit şi vreau să fiu cât mai util în serviciul lui Iehova”. Fred, menţionat mai înainte, găseşte mare satisfacţie în activitatea sa de la Betel. El spune: „Trebuie să înţelegem cum îi putem sluji cel mai bine lui Iehova şi apoi să rămânem pe această cale”.

Fideli în pofida schimbărilor de situaţie

Nu e uşor să accepţi şi să faci faţă schimbărilor pe care le aduce cu sine vârsta înaintată, însă, în pofida acestor schimbări, cei în vârstă pot manifesta devoţiune sfântă. Barzi-lai, galaaditul, a dat un bun exemplu în acest sens. Când avea 80 de ani, în timpul revoltei lui Absalom, Barzilai a fost foarte ospitalier cu David şi cu armata lui, asigurându-le hrană şi adăpost. Când David s-a întors la Ierusalim, Barzilai 1-a însoţit pe rege şi pe oamenii săi până la Iordan. David i-a propus să devină membru al curţii regale. Cum a răspuns el? „Am optzeci de ani astăzi. … Ar putea slujitorul tău să mai simtă gustul mâncării şi al băuturii? Sau aş mai putea eu să ascult glasul cântăreţilor sau al cântăreţelor? . . . Dar iată-1 pe slujitorul tău Chimham. Să treacă el cu domnul şi regele meu şi fă pentru el ce este bine în ochii tăi.” — 2 Samuel 17:27-29; 19:31-40.
în pofida situaţiei sale, vârstnicul Barzilai a făcut tot ce a putut ca să-1 susţină pe regele numit de Iehova. Deşi a recunoscut că nu mai simţea gustul mâncării şi nu mai auzea la fel de bine ca altădată, el nu se umpluse de amărăciune. Propunând ca Chimham să se bucure de avantajele care i se oferiseră lui, Barzilai s-a dovedit a fi un om altruist. La fel ca Barzilai, multe persoane în vârstă de azi manifestă un spirit de altruism şi de generozitate. Ei fac tot ce pot ca să susţină închinarea adevărată, ştiind că „astfel de jertfe îi plac lui Dumnezeu”. Ce binecuvântare este să avem printre noi astfel de oameni loiali! — Evrei 13:16.
Deşi în viaţa lui David au apărut multe schimbări de-a lungul anilor, el şi-a păstrat convingerea că Iehova nu încetează niciodată să se îngrijească de slujitorii Săi loiali. Spre apusul vieţii, David a compus o cântare pe care o găsim azi în capitolul 37 al cărţii Psalmii. Să ni-1 imaginăm pe David într-un moment de linişte cântând la harpă: „Paşii bărbatului viguros sunt întăriţi de Iehova şi El îşi găseşte plăcerea în căile lui. Chiar dacă ar că dea, nu va fi aruncat jos, căci Iehova îi sprijină mâna. Am fost tânăr şi am îmbătrânit, dar nu l-am văzut pe cel drept părăsit, nici pe urmaşii lui cerşindu-şi pâinea” (Psalmul 37:23-25). Iehova a găsit de cuviinţă să se menţioneze în acest psalm că David ajunsese la o vârstă înaintată. Aceste cuvinte rostite din inimă sunt astfel şi mai emoţionante.
Şi apostolul Ioan a dat un remarcabil exemplu de fidelitate în pofida schimbărilor din viaţă şi a vârstei înaintate. După ce îi slujise lui Dumnezeu aproape 70 de ani, Ioan a fost exilat pe insula Patmos ‘pentru că vorbise despre Dumnezeu şi depusese mărturie despre Isus’ (Revelaţia 1:9). Dar activitatea sa nu se încheiase. De fapt, Ioan şi-a redactat toate scrierile biblice în ultimii ani de viaţă. Când era pe insula Patmos, el a primit impresionanta viziune a Revelaţiei, pe care a aşter-nut-o în scris cu mare atenţie (Revelaţia 1:1, 2). Se crede că Ioan a fost eliberat din exil în timpul împăratului roman Nerva. După aceea, aproximativ în 98 e.n., când avea probabil 90 sau 100 de ani, Ioan a scris evanghelia şi cele trei epistole care-i poartă numele.

Exemple vii de perseverenţă

Limitele pot îmbrăca multe forme şi ne pot afecta într-o măsură diferită. Unora, de pildă, le-a fost afectată capacitatea de a comunica. Totuşi ei îşi amintesc cu plăcere unele situaţii în care au simţit iubirea şi bunătatea nemeritată a lui Dumnezeu. Deşi nu se mai pot exprima la fel de uşor, în inima lor ei îi spun lui Iehova: „Ce mult iubesc legea ta! Toată ziua meditez la ea” (Psalmul 119:97). Iehova îi ştie pe cei ce „se gândesc la numele său” şi vede ce deosebire există între ei şi marea majoritate a oamenilor, pe care nu-i interesează deloc căile sale (Maleahi 3:16; Psalmul 10:4). Cât de încurajator este să ştim că lui Iehova îi face plăcere cugetarea inimii noastre! — 1 Cronici 28:9; Psalmul 19:14.
Să nu uităm că cei care îi slujesc lui Iehova cu fidelitate de zeci de ani au dobândit o calitate unică, de o valoare nepieritoare şi care nu poate fi dobândită în niciun alt fel: perseverenţa. Isus a spus: „Prin perseverenţa voastră vă veţi câştiga sufletele” (Luca 21:19). Pentru a primi viaţă veşnică este esenţial să perseverăm. Voi, cei care „aţi făcut voinţa lui Dumnezeu” şi v-aţi dovedit fidelitatea de-a lungul vieţii, puteţi fi siguri că vă veţi bucura de „împlinirea promisiunii”! — Evrei 10:36.
Iehova preţuieşte serviciul pe care îl îndepliniţi din toată inima, indiferent cât faceţi, mult sau puţin. Orice s-ar întâmpla cu „omul care suntem în afară” pe măsură ce îmbătrânim, „omul lăuntric” se poate înnoi din zi în zi (2 Corinteni 4:16). Nu încape îndoială că Iehova preţuieşte ceea ce aţi realizat în trecut, dar fiţi absolut siguri că el preţuieşte şi ceea ce faceţi acum pentru numele său (Evrei 6:10)! în următorul articol vom vorbi despre binecuvântările de durată ale fidelităţii.

M-AM născut în 1929 în Australia şi am crescut în Sydney, capitala statului Noua Galie de Sud. Tatăl meu, Bill Muscat, era comunist, dar, în mod paradoxal, credea în Dumnezeu. în 1938, chiar a fost de acord să semneze o petiţie adresată statului australian, prin care se cerea să i se permită lui Joseph Rutherford, de la sediul mondial al Martorilor
lui Iehova, să ţină o predică la Primăria din Sydney. (more…)

Lemn, ceară şi pergament

La început, codexurile erau compuse de cele mai multe ori din tăbliţe de lemn cerate. La Herculaneum, oraş care împreună cu Pompei a fost distrus în urma erupţiei Vezuviului din 79 e.n., au fost descoperite poliptice cerate scrise, adică ansambluri de mai multe tăbliţe prinse una de alta pe latura lor lungă. Cu timpul, tăbliţele rigide au fost înlocuite cu foi
din materiale pliabile. Aceste codexuri, sau cărţi, erau numite în latină membmnae, sau pergamente, întrucât filele erau de obicei confecţionate din piele.
Au supravieţuit şi unele codexuri cu file de papirus. Cele mai vechi codexuri creştine cunoscute, conservate datorită climei uscate din anumite zone ale Egiptului, sunt papirusuri.

Sul sau codex?

Se pare că, cel puţin până la sfârşitul secolului I e.n., creştinii au folosit în principal ru-loul, sau sulul. De la sfârşitul secolului I până în secolul al IlI-lea, s-a dus o adevărată luptă între susţinătorii codexului şi susţinătorii sulului. Conservatorii, obişnuiţi să folosească sulul, nu doreau să renunţe la tradiţiile şi obiceiurile statornicite. Ce însemna însă citirea unui sul? Un sul era, de regulă, constituit dintr-un număr standard de foi de papirus sau de pergament, lipite cap la cap într-o fâşie lungă, care era apoi rulată. Textul era dispus pe coloane pe faţa sulului. Cititorul desfăşura sulul pentru a găsi pasajul dorit, iar după ce citea îl înfăşură la loc (Luca 4:16-20). Adesea, pentru o singură operă literară erau necesare mai multe suluri, motiv pentru care utilizarea acestui suport era şi mai incomodă. Deşi se pare că din secolul al II-lea creştinii au preferat să copieze Scripturile sub formă de codexuri, sulurile au fost folosite încă multă vreme. Cu toate acestea, în opinia specialiştilor, folosirea codexului de către creştini a avut un rol important în acceptarea pe scară largă a codexului.
Codexul prezenta avantaje evidente: cuprindea mai multe informaţii, era mai uşor de mânuit şi mai uşor de transportat. Deşi unii au remarcat de la început aceste avantaje, majoritatea au renunţat cu greu la folosirea sulurilor. Treptat însă, în decursul mai
multor veacuri, codexul s-a impus datorită câtorva factori.
Codexul era mai „economic” decât sulul. Textul putea fi scris pe ambele părţi ale foii, iar mai multe cărţi puteau fi legate într-un singur volum. Unii consideră că succesul de care s-a bucurat codexul în rândul creştinilor şi al unor categorii profesionale, precum avocaţii, s-a datorat în special uşurinţei cu care se putea găsi pasajul dorit. Creştinilor le era de foarte mare folos în lucrarea de evanghelizare ca textele, sau o simplă listă cu citate din Scripturi, să ocupe mai puţin spaţiu. în plus, codexul avea copertă, adesea din lemn, fiind astfel mai rezistent decât sulul.
Codexurile erau practice şi pentru lectura personală. Spre sfârşitul secolului al IlI-lea, mulţi creştini nominali aveau evanghelii din pergament, în format de buzunar. De atunci, s-au produs sub formă de codexuri literalmente miliarde de exemplare ale Bibliei, cu textul integral sau parţial.
în prezent, există multe instrumente care permit accesul rapid şi foarte uşor la înţelepciunea divină consemnată în Biblie: computere, înregistrări audio sau pagina tipărită. Oricare ar fi formatul pe care îl preferăm, să cultivăm iubire faţă de Cuvântul lui Dumnezeu, făcând din acesta subiectul meditării noastre zilnice! - Psalmul 119:97, 167.

Cum priveşte Dumnezeu circumcizia

Unele popoare din vechime, precum egiptenii, practicau circumcizia, adică tăierea de jur împrejur a prepuţului. Avraam însă nu s-a născut într-o astfel de cultură; o bună parte a vieţii sale nu a fost circumcis. Mai mult decât atât, în această perioadă el s-a dovedit un bărbat curajos, reuşind doar cu o mână de oameni să urmărească şi să înfrângă armatele a patru regi care îl capturaseră pe Lot, nepotul său (Geneza 14:8-16). După aproape 14 ani, Dumnezeu i-a poruncit lui Avraam să se circumcidă, atât el, cât şi casa lui. De ce i-a dat această poruncă?
Desigur nu pentru că Avraam devenise acum bărbat. De fapt, el avea 99 de ani (Geneza 17:1, 26, 27)! Motivul reiese din Geneza 17:11: „Să vă circumcideţi în carnea prepuţului, iar lucrul acesta să servească drept semn al legământului dintre mine şi voi”. Potrivit acestui legământ, Dumnezeu a promis că prin intermediul lui Avraam „toate familiile pământului” aveau să se bucure de mari binecuvântări (Geneza 12:2, 3). Prin urmare, Dumnezeu nu considera circumcizia un semn al bărbăţiei, ci un semn că israeliţii erau descendenţii lui Avraam şi că lor li se încredinţaseră „cuvintele sacre ale lui Dumnezeu”. — Romani 3:1, 2.
In timp, naţiunea a dovedit că nu era demnă de acest privilegiu, ajungând chiar să-1 respingă pe Isus Cristos, adevărata Sămânţă a lui Avraam. De aceea, Dumnezeu a respins-o, iar circumcizia n-a mai avut nicio valoare în ochii săi. Cu toate acestea, unii creştini din secolul I susţineau că Dumnezeu le cerea în continuare bărbaţilor să fie circumcişi (Faptele 11:2, 3; 15:5). Din acest motiv, apostolul Pavel 1-a trimis pe Tit ’să îndrepte lucrurile care lăsau de dorit’ în congregaţii. Printre altele, iată ce trebuia să facă Tit: „Există mulţi oameni nesupuşi, care vorbesc fără rost şi amăgesc minţile, mai ales cei care susţin circumcizia. Acestora trebuie să li se închidă gura, fiindcă oamenii aceştia distrug familii întregi, învăţându-i pe alţii, pentru un câştig necinstit, lucruri pe care n-ar trebui să le înveţe”.
- Tit 1:5, 10, 11.
Sfatul lui Pavel se aplică şi în prezent. Ar fi contrar Scripturilor ca un creştin adevărat să sfătuiască pe cineva să-şi circumcidă copilul. în loc ’să se amestece în treburile altora’, creştinii consideră că părinţii sunt în măsură să decidă în acest caz (1 Petru 4:15). Mai mult decât atât, Pavel, inspirat de Dumnezeu, a scris despre circumcizia cerută de Legea mozaică: „A fost chemat cineva când era circumcis? Să nu devină necircumcis. A fost chemat cineva când era necircumcis? Să nu se circumcidă. Circumcizia nu înseamnă nimic şi necircumcizia nu înseamnă nimic, ci ceea ce contează este respectarea poruncilor lui Dumnezeu. în situaţia în care a fost chemat cineva, în ea să rămână”.
- 1 Corinteni 7:18-20.

„Şcolile de circumcizie”

Dar dacă unii părinţi creştini decid să-i circumcidă pe copiii lor de sex masculin? Ar fi în armonie cu Biblia dacă şi-ar trimite copiii la aşa-numitele „şcoli de circumcizie”? A urma cursurile unei astfel de şcoli înseamnă mai mult decât operaţia pro-priu-zisă. Câteva săptămâni, un băiat se va asocia strâns cu elevi şi profesori care nu i se închină lui Iehova. Multe dintre lucrurile care se predau aici vin în contradicţie cu înaltele norme morale ale Bibliei. Biblia ne avertizează: „Tovărăşiile rele strică obiceiurile folositoare”. — 1 Corinteni 15:33.
în plus, cei înscrişi la aceste şcoli se expun multor pericole de natură fizică. în 2003, revista South African Medical Journal făcea următoarea observaţie: „Anul acesta, marile agenţii de presă au vorbit din nou despre efectele dezastruoase ale circumci-
ziei, precum mutilări sau chiar decese. … Pe scurt, multe aşa-zise «şcoli de circumcizie» sunt o escrocherie şi n-aduc decât moarte”.
Pe lângă mutilările pe care le-ar putea suferi un băiat, pericolele de natură spirituală sunt mari. învăţăturile şi ritualurile specifice acestor şcoli au o strânsă legătură cu spiritismul şi cultul strămoşilor. De pildă, mulţi nu recunosc că mutilările şi decesele se datorează operaţiilor făcute neatent şi în condiţii neigienice, ci consideră că ele au loc din cauza farmecelor ori pentru că strămoşii au fost supăraţi. Biblia condamnă categoric legăturile cu religia falsă: „Nu vă înjugaţi la un jug inegal cu cei necredincioşi. Căci ce legătură are dreptatea cu nelegiuirea? Sau ce părtăşie are lumina cu întunericul? … «De aceea, ieşiţi din mijlocul lor şi separaţi-vă, zice Iehova, şi nu mai atingeţi ce este necurat», «şi vă voi primi»” (2 Corinteni 6:14-17). în lumina acestui sfat, nu ar fi deloc înţelept ca părinţii să-şi trimită copiii la o „şcoală de circumcizie”.

Cum îşi dovedeşte un creştin bărbăţia?

Faptul că un creştin este sau nu circumcis nu spune nimic despre maturitatea lui. Un creştin adevărat vrea cu orice preţ să-i fie plăcut lui Dumnezeu, nu „să facă impresie bună în carne”. — Galateni 6:12.
însă, ca să-i fie plăcuţi lui Dumnezeu, creştinii trebuie ’să-şi circumcidă inima’ (Deuteronomul 10:16; 30:6; Matei 5:8). Iar aceasta nu prin tăierea propriu-zisă, ci respingând dorinţele greşite, mândria şi ideea că circumcizia te face superior altora. Perseverând în încercări şi rămânând ‘neclintit în credinţă’, un creştin va arăta că este bărbat, indiferent dacă e sau nu circumcis. - 1 Corinteni 16:13; Iacov 1:12.

Se pare că, punându-i această întrebare mai întâi lui Abner, şi apoi lui David însuşi, Saul nu dorea pur şi simplu să afle numele tatălui lui David. Descoperind acum o nouă faţetă a personalităţii lui David, care a dat dovadă de o mare credinţă şi mult curaj când l-a învins pe Goliat, Saul dorea să ştie ce fel de om era tatăl acestui băiat. Este posibil ca Saul să fi dorit să îl aducă în armata Israelului pe lese, tatăl lui David, sau pe alţi membri ai familiei lui, gândindu-se că un astfel de curaj şi o asemenea vitejie îi caracteriza şi pe aceştia.

Deşi în 1 Samuel 17:58 este menţionat doar un răspuns scurt al lui David — „fiul slujitorului tău lese, betleemitul” —, din cele relatate în continuare se poate înţelege că Saul şi David au purtat o conversaţie mai lungă. Să remarcăm ce au spus în acest sens bibliştii Cari F. Keil şi Franz Delitzsch: „Expresia «de îndată ce el a terminat de vorbit cu Saul» [care apare în 1 Samuel 18:1] indică cu claritate că Saul a discutat mai mult cu David despre familia lui, întrucât această expresie sugerează o conversaţie mai lungă”.
în concluzie, întrebându-l pe David „Al cui fiu eşti, băiete?”, Saul nu dorea să afle identitatea lui David, pe care de fapt o cunoştea, ci mai multe detalii despre el şi familia lui.