In cautarea spiritualitatii
August 30, 2007
In CELEBRA Predică de pe munte, Isus a spus: „Fericiţi sunt cei conştienţi de necesităţile lor spirituale” (Matei 5:3). Probabil sunteţi de acord cu aceste cuvinte. Oameni de pretutindeni sunt conştienţi de importanţa spiritualităţii în viaţa lor şi consideră că, odată ce au dobândit-o, vor fi mai fericiţi. Aşadar, ce este spiritualitatea?
Un dicţionar defineşte termenul „spiritualitate” drept „conştientizare a necesităţilor de natură spirituală sau ataşament faţă de valorile religioase”. Astfel, expresii precum „a fi spiritual”, „a avea preocupări sau înclinaţii spirituale” şi „spiritualitate” sunt folosite ca sinonime. Cu alte cuvinte, un om care preţuieşte valorile spirituale sau religioase este numit om spiritual sau cu preocupări spirituale.
Insă cum putem dobândi adevărata spiritualitate? Deşi aproape toate religiile pretind că ştiu calea spre spiritualitate, direcţiile indicate de ele sunt tot atât de numeroase ca religiile. Un protestant susţine că este salvat la o întrunire de reînsufleţire spirituală. Un catolic caută comuniunea cu Dumnezeu prin Liturghie. Un budist caută iluminarea prin meditaţie. Un hindus se străduieşte să se elibereze de ciclul renaşterilor prin renegare de sine. Sunt oare toate acestea căi spre adevărata spiritualitate? Duce vreuna în direcţia corectă?
In opinia multora, răspunsul este nu. Ei consideră că adevărata spiritualitate înseamnă a crede într-un Dumnezeu sau într-o zeitate fără a face parte dintr-o biserică. Alţii consideră că spiritualitatea nu are legătură cu viaţa religioasă, ci cu dorinţa de a avea pace lăuntrică şi un sens în viaţă. Ei susţin că spiritualitatea nu se găseşte nicidecum în religie. Omul trebuie să o caute în el însuşi, în cele mai profunde sentimente ale sale. Un scriitor a spus: „Adevărata spiritualitate o găsim în adâncul sufletului. Este modul nostru de a iubi, de a accepta şi de a relaţiona cu lumea şi cu oamenii din jur. Nu o putem găsi aderând la o biserică sau la anumite învăţături religioase”.
în mod cert, oamenii au concepţii foarte diferite despre spiritualitate. Mii de cărţi pretind că arată calea spre viaţă spirituală, dar de cele mai multe ori, cititorii rămân dezamăgiţi şi derutaţi. Există însă o carte care conţine o îndrumare de încredere în chestiunile de ordin spiritual şi care face dovada că este inspirată de Dumnezeu (2 Timotei 3:16). Să vedem împreună ce spune această carte, Biblia, despre spiritualitate şi despre importanţa ei.
Cuvântul lui Iehova este viu
August 21, 2007
ESTE luna decembrie, anul 609 î.e.n. Rege- le babilonian a început ultimul asediu asupra Ierusalimului. Până acum, mesajele lui Ezechiel adresate evreilor exilaţi în Babi-lon au avut o singură temă: căderea şi distrugerea oraşului lor iubit, Ierusalimul. Acum însă tema profeţiilor lui Ezechiel se schimbă; profetul anunţă mesajul de condamnare a naţiunilor păgâne care se vor bucura de nenorocirea poporului lui Dumnezeu. Optsprezece luni mai târziu, după căderea Ierusalimului, mesajul lui Ezechiel are o nouă temă: glorioasa restabilire a închinării adevărate.
Capitolele din Ezechiel 25:1—48:35 conţin profeţii cu privire la naţiunile din jurul Israelului şi la eliberarea poporului lui Dumnezeu.* Cu excepţia a patru versete, Ezechiel 29:17-20, relatarea urmăreşte atât o ordine cronologică, cât şi una tematică. Acestea au legătură doar cu subiectul. Ca parte a Scripturilor inspirate, cartea Ezechiel transmite un mesaj „viu şi puternic”. — Evrei 4:12.
‘ŢARA ACEEA VA DEVENI CA GRĂDINA EDENULUI’ (Ezechiel 25:1-39:29)
Prevăzând reacţia lor la căderea Ierusalimului, Iehova transmite prin profetul Ezechiel un mesaj împotriva Amonului, Moabului, Edomului, Filistiei, Tirului şi Sidonului. Egiptul va fi jefuit. ‘Faraonul, regele Egiptului, şi mulţimea lui’ sunt asemănaţi cu un cedru ce va fi doborât de „sabia regelui Babilonului”. - Ezechiel 31:2, 3, 12; 32:11, 12.
După aproximativ şase luni de la devastarea Ierusalimului în 607 î.e.n., un om care scapă cu viaţă vine la Ezechiel şi îi spune: „Oraşul a fost distrus!” Profetul ‘nu mai este fără grai’ în ce-i priveşte pe exilaţi (Ezechiel 33:21, 22). El începe să declare profeţii de restabilire. Iehova Dumnezeu „[va] ridica peste ele un singur păstor, da, pe slujitorul [său] David” (Ezechiel 34:23). Edomul va fi pustiit, dar „ţara de dincolo”, Iuda, va deveni „ca grădina Edenului” (Ezechiel 36:35). Iehova promite că îşi va ocroti poporul restabilit de atacul lui „Gog”. - Ezechiel 38:2.
Răspunsuri la întrebări biblice:
29:8-12 — Când a fost Egiptul pustiu o perioadă de 40 de ani? După distrugerea Ierusalimului în 607 î.e.n., rămăşiţa lui Iuda a fugit în Egipt, în pofida avertismentului dat de profetul Ieremia (Ieremia 24:1, 8-10; 42:7-22). Această fugă nu a constituit o cale de scăpare, deoarece Nebucadneţar s-a suit împotriva Egiptului şi 1-a cucerit. Probabil că după această cucerire a rămas Egiptul pustiu 40 de ani. Deşi istoria laică nu oferă dovezi în acest sens, putem fi convinşi că aşa s-a întâmplat, întrucât Iehova este împlinitorul profeţiei. — Isaia 55:11.
29:18 — Ce a însemnat că „toate capetele au chelit şi toţi umerii s-au julit”? Asediul părţii continentale a Tirului a durat atât de mult şi a pretins din partea soldaţilor lui Nebucadneţar o muncă atât de istovitoare, încât capetele lor au chelit din cauza coifurilor, iar umerii li s-au julit de la căratul materialelor de construcţii pentru ridicarea turnurilor şi fortificaţiilor. — Ezechiel 26:7-12.
Invăţăminte pentru noi:
29:19, 20. întrucât tirienii s-au refugiat în partea insulară a oraşului ducând cu ei o mare parte din bogăţiile lor, regele Nebu-cadneţar a luat foarte puţină pradă de la Tir. Chiar dacă Nebucadneţar era un conducător păgân mândru şi egocentric, Iehova 1-a recompensat pentru serviciile sale, dându-i Egiptul ca ‘plată pentru armata sa’. Nu ar trebui să-1 imităm şi noi pe adevăratul Dumnezeu plătindu-ne taxele şi impozitele către stat pentru serviciile prestate în folosul nostru? Conduita autorităţilor laice şi modul în care acestea folosesc banii din impozite nu ne scutesc de obligaţia pe care o avem în acest sens. - Romani 13:4-7.
33:7-9. Clasa străjerului din zilele noastre, rămăşiţa unsă, şi însoţitorii ei nu trebuie să se reţină niciodată să predice vestea bună despre Regat şi să-i avertizeze pe oameni cu privire la venirea ‘marelui necaz’. — Matei 24:21.
33:10-20. Salvarea noastră depinde de faptul de a ne întoarce de la căile rele şi de a ne conforma cerinţelor lui Dumnezeu. într-adevăr, ‘calea lui Iehova este dreaptă’.
36:20, 21. Deoarece nu au trăit la înălţimea numelui pe care îl purtau, acela de ‘popor al lui Iehova’, israeliţii au profanat numele lui Dumnezeu printre naţiuni. Să nu fim niciodată închinători ai lui Iehova doar cu numele. 36:25, 37, 38. Paradisul spiritual de care ne bucurăm în prezent este plin de „o turmă de oameni sfinţi”. Ca membri ai acestei turme, să ne străduim să ne păstrăm curaţi.
38:1-23. Cât de încurajator este să ştim că Iehova îşi va salva poporul de atacul lui Gog din ţara lui Magog! Gog este numele dat ‘conducătorului acestei lumi’, Satan Diavolul, după izgonirea lui din cer. Ţara lui Magog se referă la vecinătatea pământului, domeniul limitat în care Satan şi demonii mai pot acţiona. — Ioan 12:31; Revelaţia 12:7-12.
„ÎNDREAPTĂ-ŢI INIMA SPRE TOT CE-ŢI VOI ARĂTA” (Ezechiel 40:1-48:35)
Au trecut 14 ani de la dărâmarea Ierusalimului (Ezechiel 40:1). Mai sunt încă 56 de ani de exil (Ieremia 29:10). Ezechiel are acum aproape 50 de ani. într-o viziune, el este dus în ţara lui Israel şi i se spune: „Fiu al omului, uită-te cu ochii tăi, ascultă cu urechile tale şi îndreaptă-ţi inima spre tot ce-ţi voi arăta” (Ezechiel 40:2-4). Cât de emoţionat trebuie să fie
Ezechiel când primeşte viziunea unui nou templu!
Gloriosul templu din viziunea lui Ezechiel are şase porţi, 30 de săli de mese, Locul sfânt, Sfânta Sfintelor, un altar de lemn şi un altar pentru ofrande arse. Din templu ‘iese’ un şuvoi de apă care devine un torent (Ezechiel 47:1). Ezechiel mai primeşte şi o viziune a împărţirii ţării pe triburi. Fiecărui trib îi revine o parte de la est la vest, iar între partea lui Iuda şi partea lui Beniamin se află o porţiune, sau fâşie, administrativă. Pe această porţiune sunt „sanctuarul lui Iehova” şi „oraşul” numit în ebraică Iehova-Şama, adică „Iehova însuşi este acolo”. — Ezechiel 48:9, 10, 15, 35.
Răspunsuri la întrebări biblice:
40:3—47:12 — Ce reprezintă templul din viziune? Acest templu uriaş din viziunea lui Ezechiel nu a fost niciodată construit. El a prefigurat templul spiritual al lui Dumnezeu, adică sistemul asemănător unui templu prevăzut de Iehova pentru a i se aduce închinare curată în zilele noastre (Ezechiel 40:2; Mica 4:1; Evrei 8:2; 9:23, 24). Viziunea referitoare la templu se împlineşte în timpul ‘zilelor din urmă’, când preoţia este purificată (2 Timo-tei 3:1; Ezechiel 44:10-16; Maleahi 3:1-3). însă ea are o împlinire finală în Paradis. Pentru evreii exilaţi, viziunea referitoare la templu a constituit o promisiune că închinarea curată avea să fie restabilită şi că fiecare familie de evrei avea să primească o moştenire în ţară.
40:3—43:17 — Ce reprezintă măsurarea templului? Măsurarea templului este o dovadă că scopul lui Iehova cu privire la închinarea curată se va împlini negreşit.
43:2-4, 7, 9 — Ce erau „cadavrele regilor lor” care trebuiau îndepărtate din templu? Se pare că aceste cadavre se refereau la idoli. Conducătorii Ierusalimului şi locuitorii lui pângăriseră templul lui Dumnezeu cu idoli, pe care îi făcuseră, practic, regii lor.
43:13-20 — Ce simbolizează altarul văzut de Ezechiel în viziune? Altarul reprezintă voinţa lui Iehova în legătură cu jertfa de răscumpărare a lui Isus Cristos. Datorită acestei jertfe, cei unşi sunt declaraţi drepţi, iar ‘marea mulţime’ este curată şi pură în ochii lui Dumnezeu (Revelaţia 7:9-14; Romani 5:1, 2). Probabil că acesta este şi motivul pentru care „marea turnată” din templul lui Solomon - acel bazin imens cu apă unde se spălau preoţii — nu apare în viziunea despre templu.
- 1 Regi 7:23-26.
44:10-16 — Pe cine prefigurează clasa preoţească? Clasa preoţească prefigurează grupul de creştini unşi din zilele noastre. Ei au fost purificaţi în 1918 când Iehova a stat „ca un topitor şi ca un purificator” în templul său spiritual (Maleahi 3:1-5). Cei ce au fost curaţi sau au dat dovadă de căinţă s-au putut bucura în continuare de privilegiul lor de serviciu. După purificare, ei au trebuit să se străduiască să se păstreze ‘nepătaţi de lume’, devenind astfel exemple pentru membrii ‘marii mulţimi’, reprezentaţi de triburile nepreo-ţeşti. - Iacov 1:27; Revelaţia 7:9, 10.
45:1; 47:13—48:29 — Ce reprezintă „ţara” şi împărţirea ei? Ţara reprezintă domeniul de activitate al poporului lui Dumnezeu. Indiferent unde s-ar afla un închinător al lui Iehova, el este în ţara restabilită atât timp cât susţine închinarea adevărată. împărţirea ţării va avea împlinirea finală în lumea nouă, când fiecare om fidel va moşteni un loc. — Isaia 65:17, 21. 45:7, 16 — Ce reprezintă contribuţia poporului pentru preoţie şi căpetenie? în templul spiritual, această contribuţie se referă în primul rând la sprijinul spiritual, adică oferirea de ajutor şi manifestarea unui spirit de colaborare.
47:1-5 — Ce simbolizează apa râului din viziunea lui Ezechiel? Apa prefigurează măsurile spirituale luate de Iehova în vederea vieţii, inclusiv jertfa de răscumpărare a lui Cristos Isus şi cunoştinţa despre Dumnezeu cuprinsă în Biblie (Ieremia 2:13; Ioan 4:7-26; Efeseni 5:25-27). Râul devine tot mai adânc pentru a fi de folos numărului tot mai mare de oameni care vin la închinarea adevărată (Isaia 60:22). Acest râu cu apa vieţii va aduce cele mai mari foloase în timpul Mileniului. ‘Apele’ sale vor include înţelegerea suplimentară pe care o vom avea datorită ’sulurilor’ ce vor fi deschise atunci. — Revelaţia 20:12; 22:1, 2.
47:12 — Ce reprezintă pomii roditori?
Aceşti pomi simbolici prefigurează măsurile spirituale luate de Dumnezeu pentru restabilirea omenirii la starea de perfecţiune.
48:15-19, 30-35 — Ce reprezintă oraşul din viziunea lui Ezechiel? Oraşul numit în ebraică Iehova-Şama este situat într-un teritoriu „nesfânt”, ceea ce denotă că reprezintă ceva pământesc. Se pare că acest oraş simbolizează administraţia pământească de pe urma căreia trag foloase cei ce vor alcătui ‘noul pământ’ în care va locui dreptatea (2 Petru 3:13). Porţile oraşului situate pe fiecare latură ilustrează accesibilitatea lui. Supraveghetorii din poporul lui Dumnezeu trebuie să fie persoane abordabile.
Invăţăminte pentru noi:
40:14,16, 22, 26. Palmierii sculptaţi pe pereţii porţilor templului simbolizează faptul că numai cei care sunt integri din punct de vedere moral pot intra în templu (Psalmul 92:12). De aici învăţăm că Iehova acceptă închinarea noastră numai dacă suntem integri.
44:23. Cât de recunoscători putem fi pentru serviciul îndeplinit de clasa preoţească din timpurile moderne! „Sclavul fidel şi prevăzător” ia iniţiativa şi oferă hrană spirituală oportună care ne ajută să facem deosebirea între ce este curat şi ce este necurat în ochii lui Iehova. — Matei 24:45.
47:9, 11. Cunoştinţa, un element vital al apelor simbolice, a adus o extraordinară vindecare în zilele noastre. Oricine o asimilează vine la viaţă din punct de vedere spiritual (Ioan 17:3). în schimb, cei care nu acceptă apele dătătoare de viaţă vor fi ‘daţi sării’, adică vor fi distruşi pentru totdeauna. Cât de important este aşadar ’să facem tot posibilul pentru a mânui corect cuvântul adevărului’! - 2 Timotei 2:15.
„Voi sfinţi numele meu cel mare”
După înlăturarea ultimului rege din linia davidică, adevăratul Dumnezeu a permis să treacă o lungă perioadă până la venirea Celui „ce are dreptul legal” la domnie. însă Dumnezeu nu a uitat de legământul său cu David (Ezechiel 21:27; 2 Samuel 7:11-16). Profeţia lui Ezechiel vorbeşte despre „slujitorul meu David” care va deveni un „păstor” şi un „rege” (Ezechiel 34:23, 24; 37:22, 24, 25). Acesta nu este nimeni altul decât Isus Cristos întronat ca rege (Revelaţia 11:15). Iehova ‘îşi va sfinţi numele său cel mare’ prin intermediul Regatului Mesianic. — Ezechiel 36:23.
în curând, toţi cei ce profanează numele sfânt al lui Dumnezeu vor fi distruşi. Dar cei care sfinţesc acest nume prin modul lor de viaţă, aducându-i închinare lui Iehova aşa cum doreşte el, vor primi viaţă veşnică. De aceea, să profităm din plin de apele vieţii ce curg din abundenţă în zilele noastre şi să punem închinarea adevărată pe primul plan în viaţă!
DOUA „MIRACOLE” la un congres din Georgia
August 19, 2007
IN 2006, în Georgia, a avut loc un eveniment ce rămâne în amintirea multora pentru că atunci au avut loc două „miracole”, în perioada 7-9 iulie, în şase localităţi din ţară s-a ţinut Congresul de District al Martorilor lui Iehova „Eliberarea se apropie!”, un banchet spiritual la care au participat peste 17000 de oameni.
în ianuarie 2006, a început să se caute un loc potrivit pentru congres în Tbilisi, capitala Georgiei, oraşul principal în care trebuia să aibă loc evenimentul. în celelalte locuri de congres unele teme aveau să fie transmise prin legătură telefonică.
în Georgia, libertatea de închinare s-a acordat treptat în ultimii ani. în pofida opoziţiei înverşunate pe care au întâmpinat-o în trecut, Martorii lui Iehova au perseverat, iar acum erau convinşi că aveau să găsească un loc pentru congres în capitală. Georgienii sunt oameni călduroşi şi ospitalieri. Cu toate acestea, unii oficiali au prejudecăţi religioase adânc înrădăcinate. Aveau oare să le învingă şi să le permită Martorilor să închirieze un loc pentru congres?
Fraţii din comitetul congresului au mers la mai multe stadioane şi săli de sport mari. Administraţia promitea că le va închiria, dar ezita să fixeze o dată precisă. Prin urmare, fraţii au rămas surprinşi când administraţia Filarmonicii din Tbilisi a fost de acord să le închirieze Martorilor lui Iehova sala de concerte, aflată chiar în centrul oraşului, unde se ţin majoritatea marilor evenimente.
Bucuroşi că eforturile lor au dat roade în cele din urmă, fraţii din comitet au început pregătirile pentru congresul dinTbilisi şi celelalte oraşe din ţară: Tsnori, Kutaisi, Zug-didi, Kaspi şi Gori. S-au depus mari eforturi pentru transmiterea simultană prin telefon a unor teme. Totul era pregătit. Apoi, pe neaşteptate, cu doar o săptămână înainte de congres, conducerea sălii de concerte a Filarmonicii din Tbilisi a reziliat contractul fără nicio explicaţie.
Primul „miracol”
Ce puteau face fraţii în acest moment? Singura soluţie era să ţină congresul la Mar-neuli, o localitate situată la 40 de kilometri de Tbilisi. Aici, pe întinsa proprietate a unei familii de Martori ai lui Iehova, s-au ţinut multe congrese. în ultimii zece ani, locul care odinioară era o grădină, a fost singurul în care congregaţiile din Tbilisi au putut ţine congrese. Tot în Marneuli însă Martorii lui Iehova au avut de înfruntat gloate de împotrivitori înverşunaţi.
Unul dintre aceste incidente a avut loc la 16 septembrie 2000. Poliţia din Marneuli a ridicat blocaje rutiere pentru a-i opri pe Martori să ajungă la locul de congres. Apoi au venit autobuze pline cu huligani în fruntea cărora se afla preotul ortodox răspopit Vasili Mkalavişvili. Aceştia au oprit maşinile şi autocarele ce trebuiau să ajungă la congresul din Marneuli, au scos cu forţa câţiva delegaţi din automobile şi i-au bătut cu cruzime. Alţi fraţi au fost jefuiţi. Li s-a furat până şi Biblia şi literatura biblică.
Şi la Marneuli, o gloată de 60 de indivizi i-a atacat pe fraţi. Aproximativ 40 de Martori au fost răniţi. Un frate a fost înjunghiat în piept. Unii atacatori aveau arme de foc cu care trăgeau în aer. Un huligan a ameninţat-o cu arma pe proprietara terenului şi i-a cerut toţi banii şi bijuteriile. Apoi, gloata a năvălit în casă, aflată la capătul terenului, a întors-o cu susu-n jos şi a furat tot ce era de valoare. Huliganii au spart ferestrele şi au ars literatura biblică şi băncile făcute special pentru congres. A fost distrusă o tonă şi jumătate de literatură. Poliţia nu a oprit atacurile, ci chiar a susţinut violenţele împotriva Martorilor.
La organizarea congresului din 2006 comitetul s-a confruntat cu două probleme: pericolul ca fraţii să fie din nou ţinta violenţei şi provocarea de a pregăti un congres pentru 5 000 de oameni într-un loc în care în mod obişnuit încap doar 2500. Cum putea fi rezolvată această problemă într-un timp atât de scurt? Primul miracol s-a produs când doi vecini s-au oferit să-şi închirieze grădinile.
Dar nu era uşor să transformi o grădină într-un loc potrivit pentru un congres. Vremea a îngreunat foarte mult lucrurile. înainte de congres a plouat toată săptămâna. Pe terenurile vecinilor erau cartofi care trebuiau scoşi. Mai întâi, voluntarii s-au adunat să strângă cartofii, deşi ploua. Apoi au fost mutate gardurile. S-a construit un schelet de lemn şi s-au montat prelate care să-i ocrotească pe delegaţi de soare şi de ploaie. A fost nevoie de multe bănci de lemn şi de echipament de sonorizare suplimentar. Voluntarii au tăiat lemne, au bătut cuie şi au dat găuri. Au lucrat zi şi noapte. Au fost nopţi când unii n-au închis un ochi.
Toţi se întrebau: „Ce-o să ne facem dacă o să plouă întruna? O să-i înghită noroiul pe delegaţi?” S-au cumpărat paie şi s-a acoperit cu ele pământul ud. Dar, în sfârşit, a apărut şi soarele! în toate cele trei zile de congres vremea a fost splendidă!
O privelişte minunată îi aştepta pe delegaţi. Liniştitul ţinut de ţară te ducea cu gândul la lumea nouă. Aşezaţi comod, participanţii la congres erau înconjuraţi de smochini şi alţi pomi, precum şi de culturi de porumb şi roşii. Partea din spate a scenei era împodobită cu viţă-de-vie. Din când în când, în timpul programului, se puteau auzi cocoşii cântând, găinile cotcodăcind şi alte sunete specifice vieţii de la ţară. Deşi toate acestea îi amuzau pe cei din auditoriu, nimic nu le distrăgea atenţia de la minunatul program biblic. Dar acestea nu au fost singurele momente de neuitat ale congresului.
Al doilea „miracol”
La încheierea sesiunii de vineri dimineaţă, toţi cei prezenţi au fost luaţi prin surprindere când l-au auzit pe Geoffrey Jack-son, membru al Corpului de Guvernare, anunţând apariţia ediţiei complete a Sfintelor Scripturi — Traducerea lumii noi în limba georgiană.* Mulţi erau uimiţi şi au izbucnit în lacrimi. O familie a spus cu entuziasm: „Nu avem cuvinte să ne exprimăm recunoştinţa pentru acest miracol înfăptuit de lehova. Atâta muncă într-un timp atât de scurt!”
O soră din Tsalendjikha care a ascultat tema prin telefon a spus: „Sunt atât de bucuroasă că am primit întreaga Biblie! Vreau să vă mulţumesc pentru acest splendid congres de trei zile. Am luat parte la un eveniment istoric”. O familie dintr-o congregaţie din vestul Georgiei, de pe ţărmul Mării Negre, a spus: „Până acum nu aveam decât o Biblie pentru toată familia, dar acum toţi patru avem câte o Biblie şi o putem studia”.
însă nu a mers totul strună. De pildă, deşi Traducerea lumii noi a fost tipărită şi trimisă în Georgia cu suficient timp înainte de congres, oficialităţile vamale au refuzat să permită intrarea în ţară a transportului. Fraţii au făcut apel la Avocatul Poporului din Georgia. Datorită lui, Bibliile au ajuns la timp la congresul de district. El chiar şi-a trimis consilierul la congresul din Marneuli ca să ia câteva Biblii noi pentru biroul său.
O primire călduroasă în stil georgian
Congresul de district din Marneuli a fost un eveniment important pentru Martorii lui lehova din Georgia şi dintr-un alt motiv. La program a participat şi un membru al Corpului de Guvernare al Martorilor lui lehova. Toţi cei din auditoriu au fost atât de încântaţi încât i-au făcut o primire călduroasă în stil georgian. Fratele Jackson a stat în picioare şi i-a salutat ore în şir pe delegaţi înainte de program, în timpul pauzelor şi după program. Dar a făcut-o cu bucurie!
în 1903, la încheierea unui congres, un frate a spus: „Sărac cum sunt, dar n-aş accepta nici măcar 1000 de dolari în schimbul a ceea ce am primit la congres”. în vara lui 2006, după mai bine de un secol, la fel au simţit şi Martorii care au asistat la remarcabilul congres din Georgia.
EŞTI „BOGAT FAŢA DE DUMNEZEU”?
August 18, 2007
DE-A lungul istoriei, oamenii au trudit din greu în dorinţa de a se îmbogăţi. Să ne gândim de pildă la goana după aur din secolul al XlX-lea din Australia, Africa de Sud, Canada şi Statele Unite. Oameni de pretutindeni şi-au părăsit familia şi casa pentru a căuta comori în ţinuturi necunoscute sau chiar neprimitoare. Da, mulţi se expun la mari pericole şi fac sacrificii de nedescris în încercarea de a câştiga bogăţii.
Deşi majoritatea oamenilor de azi nu caută literalmente comori, ei trudesc ca să-şi câştige pâinea cea de toate zilele. Iar în acest sistem, a-ţi câştiga existenţa poate însemna muncă istovitoare. Şi cât de uşor este să devenim atât de preocupaţi de hrană, îmbrăcăminte şi adăpost, încât să ajungem să neglijăm sau chiar să uităm lucrurile mai importante (Romani 14:17)! în Luca 12:16-21, Isus prezintă o ilustrare care descrie această înclinaţie omenească.
Isus a prezentat această ilustrare după ce i-a îndemnat pe oameni să se păzească de lăcomie, subiect pe care l-am examinat în detaliu în articolul precedent. Isus a vorbit despre un om bogat care nu mai era mulţumit de hambarele sale pline de roade bune. Drept urmare, el voia să le dărâme şi să construiască altele mai mari, pe care să le umple cu mai multe bunătăţi. Apoi, se gândea el, va sta liniştit şi se va bucura de viaţă. în acel moment însă Dumnezeu îi spune că va muri, iar toate avuţiile sale vor rămâne altcuiva. în încheierea ilustrării, Isus spune: „Aşa este cu omul care pune deoparte comori pentru sine, dar nu este bogat faţă de Dumnezeu” (Luca 12:21). Ce învăţăm din această ilustrare? Cum ne poate ea influenţa viaţa?’
Un om aflat într-o dilemă
Ilustrarea lui Isus evocă o situaţie obişnuită. Să remarcăm primele sale cuvinte: „Pământul unui om bogat a dat rod din belşug”. Isus nu a spus că acel om şi-a strâns bogăţiile prin mijloace necinstite. Cu alte cuvinte, Isus nu vorbeşte despre un om rău. De fapt, din cuvintele sale înţelegem că omul respectiv muncea din greu: avea planuri de viitor şi făcea economii, gândindu-se probabil la binele familiei sale. Astfel, omeneşte privind lucrurile, era un om muncitor care-şi lua în serios obligaţiile.
In orice caz, Isus spune despre omul din parabolă că era bogat, că avea deja multe bunuri. Dar se afla într-o dilemă: Pământul său produsese mai mult decât se aşteptase, mult mai mult decât avea nevoie sau decât putea depozita. Ce trebuia să facă?
Mulţi slujitori ai lui Iehova de azi se găsesc în situaţii asemănătoare celei în care era omul bogat. Adevăraţii creştini se străduiesc să fie cinstiţi şi sârguincioşi în toate lucrurile (Coloseni 3:22, 23). Indiferent că sunt angajaţi sau că au propria afacere, deseori au succes şi chiar excelează în munca lor. Când li se face o ofertă tentantă sau li se oferă perspectiva de a fi promovaţi, ei se află într-o dilemă: Să o accepte şi să câştige mai mulţi bani? în aceeaşi situaţie se află şi mulţi elevi Martori. Poate că li se oferă burse de studii la instituţii de învăţământ superior faimoase. Ar trebui să le accepte imediat aşa cum fac majoritatea colegilor lor?
Să revenim la ilustrarea lui Isus. Ce a făcut bogatul când pământul său a produs atât de mult încât nu mai avea unde să pună recolta? A decis să-şi dărâme hambarele şi să construiască altele mai mari în care să depoziteze surplusul de cereale şi celelalte bunuri. Se pare că acest plan i-a dat un sentiment de siguranţă şi de mulţumire. El gândea în sinea lui: „îi voi zice sufletului meu: «Suflete, ai multe bunuri puse deoparte pentru mulţi ani. Odihneşte-te, mănâncă, bea şi distrea-ză-te!»”. - Luca 12:19.
Un „om fără minte” — De ce?
Conform spuselor lui Isus, planul omului bogat nu oferea decât o impresie de siguranţă. Deşi părea practic, planul era făcut fără să se ţină seama de un element esenţial: voinţa lui Dumnezeu. Bogatul nu se gândea decât la el însuşi: să se odihnească, să mănânce, să bea şi să se distreze. Credea că ‘multele lui bunuri’ aveau să-i aducă „mulţi ani” de viaţă. Dar, din păcate, lucrurile nu stăteau aşa! Anterior Isus spusese: „Chiar dacă cineva are din belşug, viaţa lui nu depinde de lucrurile pe care le are” (Luca 12:15). Chiar în acea noapte, bogatul avea să piardă totul, căci Dumnezeu i-a spus: „Om fără minte, în noaptea aceasta ţi se va cere sufletul. Ale cui vor fi lucrurile pe care le-ai strâns?” — Luca 12:20.
Acum ajungem la punctul central al ilustrării lui Isus. Dumnezeu 1-a numit pe bogătaş „om fără minte”. Potrivit unei lucrări biblice, unele forme ale cuvântului grecesc folosit aici „înseamnă, în orice context, lipsă de pricepere” (Exegetical Dictionary of the New Testament). Lucrarea arată că Dumnezeu foloseşte acest cuvânt ca să sublinieze „cât de zadarnice erau planurile de viitor ale bogatului”. Prin urmare, cuvântul nu se referă la cineva căruia îi lipseşte inteligenţa, ci la „un om care nu recunoaşte că depinde de Dumnezeu”. Descrierea pe care Isus i-o face bogatului ne aminteşte de cuvintele pe care le-a adresat mai târziu creştinilor din Laodiceea (Asia Mică): „[Tu] zici: «Sunt bogat, am agonisit bogăţii şi n-am nevoie de nimic», dar nu ştii că eşti nenorocit, vrednic de plâns, sărac, orb şi gol”. — Revelaţia 3:17.
Merită să luăm în serios această ilustrare. Ne asemănăm cumva cu omul bogat din parabolă? Trudim ca să avem „multe bunuri”, dar nu facem ceea ce trebuie ca să avem „mulţi ani” (Ioan 3:16; 17:3)? Biblia spune că „avuţiile nu sunt de niciun folos în ziua mâniei” şi că „cine se încrede în bogăţiile lui va cădea” (Proverbele 11:4, 28). De aceea, în încheierea ilustrării, Isus a spus: „Aşa este cu omul care pune deoparte comori pentru sine, dar nu este bogat faţă de Dumnezeu”. — Luca 12:21.
Prin expresia „aşa este cu”, Isus a subliniat că ceea ce i s-a întâmplat omului bogat din ilustrare avea să li se întâmple şi celor a căror viaţă, adică ale căror speranţe şi sentiment de siguranţă, gravitează în jurul bunurilor materiale. Greşeala nu constă în a ne strânge ‘comori pentru noi înşine’, ci în a nu fi ‘bogaţi faţă de Dumnezeu’. Şi discipolul Ia-cov a scris ceva asemănător. „Veniţi acum, voi care ziceţi: «Astăzi sau mâine ne vom duce în cutare oraş, vom sta acolo un an, vom face negoţ şi vom obţine câştiguri», când voi nu ştiţi ce va fi mâine cu viaţa voastră.” Ce îndemn a dat Iacov? „în loc de aceasta, ar trebui să ziceţi: «Dacă va vrea Iehova, vom trăi şi vom face şi cutare sau cutare lucru»” (Iacov 4:13-15). Indiferent cât de bogat ar putea fi cineva sau câte lucruri ar avea, totul ar fi în zadar dacă nu este bogat faţă de Dumnezeu. Aşadar ce înseamnă a fi bogaţi faţă de Dumnezeu?
Ce înseamnă a fi bogaţi faţă de Dumnezeu
Conform cuvintelor lui Isus, există un contrast între a fi bogaţi faţă de Dumnezeu şi a ne strânge comori, ori a ne îmbogăţi pe plan material. Prin urmare, Isus spunea că principala preocupare a vieţii noastre nu trebuie să fie aceea de a strânge avere sau a căuta satisfacţie în ceea ce posedăm. Dimpotrivă, trebuie să ne folosim bunurile pentru a ne întări relaţiile cu Iehova. Fără îndoială că procedând astfel, ne-am îmbogăţi faţă de Dumnezeu. în ce sens? în sensul că o astfel de cale ne aduce multe binecuvântări din partea lui. Biblia ne spune: „Binecuvântarea lui Iehova îmbogăţeşte şi el nu-i adaugă ni-cio durere”. — Proverbele 10:22.
Când Iehova revarsă binecuvântări asupra poporului său, el îi oferă întotdeauna tot ce e mai bun (Iacov 1:17). De pildă, ţara pe care Iehova le-a dăruit-o israeliţilor era ‘o ţară în care curgea lapte şi miere’. Chiar dacă şi Egiptul a fost descris astfel, ţara israeliţilor se deosebea de Egipt cel puţin într-o privinţă: era „o ţară de care [avea] grijă Iehova, Dumnezeul tău”, a spus Moise. Cu alte cuvinte, ei aveau să prospere, deoarece Iehova avea să aibă grijă de ei. Cât timp îi rămâneau loiali lui Iehova, israeliţii aveau să fie binecuvântaţi din belşug. Viaţa lor urma să fie mult mai frumoasă decât a naţiunilor vecine. Da, binecuvântarea lui Iehova îmbogăţeşte! — Numerele 16:13; Deuteronomul 4:5-8; 11:8-15.
Expresia „bogat faţă de Dumnezeu” este redată în alte traduceri „bogat înaintea lui Dumnezeu” (Noul Testament, Bulai şi Bu-dău) sau ‘bogat în Dumnezeu’ (Noul Testament, Belgrad, 1648). Cei bogaţi din punct de vedere material sunt deseori preocupaţi de felul în care îi privesc alţii. Lucru evident de altfel în viaţa pe care o duc. Ei vor să-şi impresioneze semenii şi fac aşa cum spune Biblia: ‘îşi etalează ostentativ mijloacele de existenţă’ (1 Ioan 2:16). Spre deosebire de aceştia, cei bogaţi faţă de Dumnezeu se bucură din plin de favoarea, aprobarea şi bunătatea sa nemeritată. în plus, au o relaţie strânsă de prietenie cu Iehova, fapt care le conferă un sentiment de mulţumire şi de siguranţă, mult mai profund decât ceea ce pot oferi bogăţiile (Isaia 40:11). Dar mai avem de răspuns la o întrebare: Ce trebuie să facem ca să fim bogaţi înaintea lui Dumnezeu?
Cum să ne îmbogăţim faţă de Dumnezeu
Omul din ilustrarea lui Isus îşi făcea planuri şi muncea din greu doar ca să se îmbogăţească; drept urmare, a fost considerat „fără minte”. Aşadar, ca să fim bogaţi înaintea lui Dumnezeu, trebuie să lucrăm din greu şi să ne implicăm cât mai mult în activităţile pe care Dumnezeu le consideră valoroase. Printre acestea se numără şi cea pe care Isus ne-a încredinţat-o: „Duceţi-vă deci şi faceţi discipoli din oamenii tuturor naţiunilor” (Matei 28:19). Folosindu-ne timpul, energia şi aptitudinile, nu pentru a ne ridica nivelul de viaţă, ci pentru a participa la lucrarea de predicare a Regatului şi de facere de discipoli este ca şi cum am face o investiţie. Cei care au procedat astfel au avut mult de câştigat pe plan spiritual, aşa cum arată experienţele următoare. — Proverbele 19:17.
Să ne gândim la un creştin care trăieşte în Orient. Lucra în domeniul calculatoarelor şi era bine plătit. însă munca îi ocupa aproape tot timpul. Simţea că slăbeşte pe plan spiritual, în loc să încerce să-şi facă o carieră în domeniu, el a renunţat la slujba sa şi a început să lucreze pe cont propriu: făcea îngheţată pe care, apoi, o vindea pe stradă. Voia să aibă mai mult timp pentru a-şi satisface necesităţile spirituale şi pentru a se achita de responsabilităţile din congregaţie. Deşi foştii săi colegi îşi băteau joc de el, care a fost rezultatul? El spune: „Acum am mai mulţi bani decât atunci când mă ocupam de calculatoare. Sunt mai bucuros deoarece am scăpat de grijile şi stresul de la fostul meu loc de muncă. Şi, lucrul cel mai important: mă simt mai aproape de Iehova”. în urma acestei schimbări, el a început serviciul cu timp integral, iar acum slujeşte la o filială a Martorilor lui Iehova. Aşadar nu încape îndoială: „Binecuvântarea lui Iehova îmbogăţeşte”!
Iată un alt exemplu. O doamnă povesteşte că a crescut într-o familie care punea mare accent pe instruire. A urmat cursurile unor universităţi din Franţa, Mexic şi Elveţia şi o aştepta o carieră strălucită. Ea a spus: „Eram considerată o femeie de succes; la dreapta şi la stânga mea se aflau prestigiul şi tot felul de oportunităţi. Dar simţeam un gol lăuntric, un profund sentiment de nemulţumire”, însă ea a învăţat despre Iehova. „Pe măsură ce făceam progrese spirituale, dorinţa de a-i fi plăcută lui Iehova şi de a-i dărui măcar puţin din tot ceea ce mi-a oferit el m-a ajutat să înţeleg ce cale trebuia să aleg: serviciul cu timp integral.” Şi-a dat demisia şi în scurt timp s-a botezat. De 20 de ani slujeşte cu fidelitate în serviciul cu timp integral. „Unii cred că mi-am irosit aptitudinile; cu toate acestea, ei recunosc că sunt fericită şi admiră principiile care îmi călăuzesc viaţa. Mă rog în fiecare zi lui Iehova să mă ajute să fiu umilă şi să am parte de favoarea sa.”
Saul, care a devenit apostolul Pavel, putea să aibă o carieră plină de succes. Cu toate acestea, mai târziu el a scris: „De fapt, chiar consider că toate lucrurile sunt o pierdere, datorită valorii inestimabile a cunoştinţei despre Cristos Isus, Domnul meu” (Filipeni 3:7, 8). Pavel considera că bogăţiile pe care le-a câştigat prin Cristos depăşeau cu mult ceea ce lumea îi putea oferi. în mod asemănător, renunţând la ambiţiile egoiste şi trăin-du-ne viaţa cu devoţiune sfântă, şi noi putem fi ‘bogaţi înaintea lui Dumnezeu’. Cuvântul lui Dumnezeu ne asigură: „Umilinţa şi teama de Iehova aduc bogăţie, glorie şi viaţă”. - Proverbele 22:4.
Credinţa unei mame TRIUMFĂ ÎNTR-O SITUAŢIE TRAGICĂ
August 15, 2007
CU ACESTE cuvinte începe scrisoarea unei mame creştine, pe nume Carmen, către cele trei fiice ale ei în vârstă de 25 de ani, 19 ani, respectiv 16 ani. Operaţia, într-adevăr, nu a reuşit şi, din nefericire, Carmen a încetat din viaţă.
Numai gândul de a lăsa în urmă trei fiice într-o situaţie atât de tragică poate frânge oricui inima. Totuşi, credinţa puternică a lui Carmen în Iehova şi în promisiunile sale a triumfat în mod clar în această situaţie tragică, dându-i o pace lăuntrică deosebită, aşa cum reiese atât de frumos din emoţionanta ei scrisoare, lată cuvintele sale:
„Mai întâi de toate, doresc să vă spun că vă iubesc din toată inima. .. . Sunteţi cele mai bune fiice pe care şi le-ar putea dori o mamă şi sunt foarte mândră de voi.
Mi-ar fi plăcut să vă fiu alături până la venirea lumii noi promise de Dumnezeu. … însă, întrucât nu este posibil, l-am rugat pe Dumnezeu să vă ajute să rămâneţi fidele aşa cum v-aţi dovedit până acum. Am trecut împreună prin multe încercări, dar Iehova nu ne-a părăsit niciodată. … De aceea, continuaţi să vă bizuiţi pe îndrumarea dată de El prin organizaţia sa şi continuaţi să susţineţi congregaţia şi să-i sprijiniţi pe bătrâni. Participaţi la lucrarea de predicare cât puteţi de mult şi iubiţi-i pe toţi fraţii. Despărţirea noastră este doar temporară. … Va rog să mă iertaţi pentru toate greşelile pe care le-am făcut faţă de voi şi pentru momentele în care nu v-am înţeles sau nu v-am spus cât de mult vă iubesc. … Ştiu că fiecare dintre voi are necesităţile ei. Iehova le cunoaşte mai bine decât voi şi vă va da tot ce aveţi nevoie şi vă va răsplăti pentru toata suferinţa indurata. Nu pierdeţi din vedere obiectivul vostru, lumea nouă. Luptaţi mai departe pentru el. Fie ca Iehova să vă binecuvânteze şi să vă întărească pentru a rămâne fidele până la sfârşit. … Nu fiţi triste, fetele mele scumpe! Vă iubesc mult!”
Necazurile pot lovi pe oricine şi oricând. „Timpul şi evenimentele neprevăzute îi ajung pe toţi”, a scris regele Solomon (Eclesiastul 9:11). însă, cei care au o credinţă puternică în Dumnezeu nutresc aceeaşi convingere ca apostolul Pavel, care a spus: „Sunt convins că nici moartea, nici viaţa … şi nicio altă creaţie nu ne va putea separa de iubirea lui Dumnezeu care este în Cristos Isus, Domnul nostru”. — Romani 8:38, 39; Evrei 6:10.
Unde putem gasi adevarata spiritualitate
August 12, 2007
Aindrepta mintea spre carne înseamnă moarte, dar a îndrepta mintea spre spirit înseamnă viaţă şi pace” (Romani 8:6). Prin aceste cuvinte, apostolul Pavel a arătat că spiritualitatea unei persoane nu este o chestiune de preferinţe sau de înclinaţie. De fapt, este o chestiune de viaţă şi de moarte. în ce sens are parte un om spiritual de „viaţă şi pace”? Potrivit Bibliei, un astfel de om se bucură de pace acum — pace cu sine şi cu Dumnezeu —, iar în viitor va fi binecuvântat cu viaţă veşnică (Romani 6:23; Fi-lipeni 4:7). Nu întâmplător Isus a afirmat: „Fericiţi sunt cei conştienţi de necesităţile lor spirituale”. — Matei 5:3.
Faptul că citiţi această revistă dovedeşte că vă preocupă lucrurile spirituale, ceea ce este înţelept. Totuşi, având în vedere concepţiile atât de diferite despre spiritualitate, probabil vă întrebaţi: Ce este adevărata spiritualitate şi cum o putem dobândi?
„Mintea lui Cristos”
După ce a arătat importanţa şi foloasele faptului de a avea mintea îndreptată spre spirit, apostolul Pavel a vorbit pe larg despre adevărata spiritualitate. El le-a explicat creştinilor din anticul oraş Corint diferenţa dintre omul fizic, adică omul care se conduce după dorinţele cărnii, şi omul spiritual, adică omul care preţuieşte lucrurile spirituale. Pavel a scris: „Omul fizic nu primeşte lucrurile spiritului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie”. Totodată, Pavel a explicat că omul spiritual are „mintea lui Cristos”. — 1 Corinteni 2:14-16.
A avea „mintea lui Cristos” înseamnă, în esenţă, a avea „acelaşi mod de gândire pe care îl avea Cristos Isus” (Romani 15:5; Filipeni 2:5). Cu alte cuvinte, un om spiritual gândeşte la fel ca Isus şi calcă pe urmele Lui (1 Petru 2:21; 4:1). Cu cât modul de gândire al unei persoane se aseamănă mai mult cu cel al lui Cristos, cu atât mai profundă este spiritualitatea sa şi cu atât mai aproape este de a dobândi „viaţă şi pace”. — Romani 13:14.
Cum putem cunoaşte „mintea lui Cristos”
Pentru a avea mintea lui Cristos, trebuie mai întâi să cunoaştem această minte. Prin urmare, primul pas pentru a dobândi spiritualitate este cunoaşterea modului de gândire al lui Isus. însă cum putem cunoaşte mintea cuiva care a trăit pe pământ cu 2 000 de ani în urmă? De exemplu, cum aţi ajuns să cunoaşteţi o personalitate din istoria ţării voastre? Probabil citind despre ea. La fel, o modalitate importantă de a cunoaşte mintea lui Cristos este citirea consemnărilor istorice despre el. — Ioan 17:3.
în acest sens, există patru relatări istorice demne de încredere, şi anume Evangheliile, scrise de Matei, Marcu, Luca şi Ioan. Citind cu atenţie aceste relatări, putem înţelege modul de gândire al lui Isus, sentimentele sale profunde şi motivaţia care a stat la baza acţiunilor sale. Când ne facem timp să medităm la ceea ce citim despre Isus, ne formăm o imagine despre personalitatea sa. Chiar dacă ne considerăm deja un continuator al lui Cristos, citind aceste relatări şi meditând la ele ‘vom continua să creştem în bunătatea nemeritată şi în cunoaşterea Domnului şi Salvatorului nostru Isus Cristos’. — 2 Petru 3:18.
Ţinând cont de aceste lucruri, să analizăm câteva pasaje din Evanghelii pentru a vedea de ce a avut Isus o spiritualitate atât de bună. Apoi, întrebaţi-vă cum puteţi să imitaţi exemplul dat de el. — Ioan 13:15.
Spiritualitatea şi „rodul spiritului”
Evanghelistul Luca a scris că spiritul sfânt al lui Dumnezeu a fost turnat peste Isus la botez şi că Isus a fost „plin de spirit sfânt” (Luca 3:21, 22; 4:1). La rândul său, Isus i-a învăţat pe discipoli importanţa faptului de a se lăsa îndrumaţi de spiritul sfânt al lui Dumnezeu, sau „forţa sa activă” (Geneza 1:2; Luca 11:9-13). De ce este acest lucru atât de important? Deoarece spiritul lui Dumnezeu are puterea să transforme mintea, astfel încât aceasta începe să semene cu mintea lui Cristos (Romani 12:1, 2). Spiritul sfânt produce în oameni calităţi precum „iubirea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunăvoinţa, bunătatea, credinţa, blândeţea, stăpânirea de sine”. Aceste calităţi, pe care Biblia le numeşte „rodul spiritului”, constituie o trăsătură a omului cu adevărat spiritual (Galateni 5:22, 23). Cu alte cuvinte, un om cu spiritualitate este un om care se lasă îndrumat de spiritul lui Dum nezeu.
Isus a manifestat rodul spiritului pe tot parcursul serviciului său pentru Dumnezeu. Calităţi precum iubirea, bunătatea şi bunăvoinţa au fost evidente îndeosebi în felul de a-i trata pe cei consideraţi din tura de jos a societăţii (Matei 9:36). Să ne gândim, de exem piu, la o întâmplare relatată de apostolul Ioan. El a scris: „Pe când [Isus] mergea, a văzut un om orb din naştere”. Şi discipolii lui Isus l-au observat pe acel om, dar au văzut în el un păcătos. „Cine a păcătuit, omul acesta sau părinţii lui?”, au întrebat ei. Şi vecinii omului orb l-au remarcat, dar pentru ei nu era decât un cerşetor. Ei au zis: „Nu este acesta omul care stătea şi cerşea?” Isus însă a văzut în acel orb un om care avea nevoie de ajutor. El i-a vorbit şi 1-a vindecat. — Ioan 9:1-8.
Ce învăţăm din această întâmplare despre mintea lui Cristos? în primul rând, Isus nu i-a ignorat pe cei de condiţie umilă, ci i-a tratat cu compasiune tandră. în al doilea rând, el a luat iniţiativa în a-i ajuta pe alţii. Dar tu? Consideri că urmezi exemplul lui Isus? îi priveşti pe oameni la fel ca el, oferindu-le ajutorul de care au nevoie pentru a avea o viaţă mai bună şi un viitor mai bun? Sau ai tendinţa să-i favorizezi pe cei cu o poziţie socială înaltă şi să-i ignori pe cei de condiţie umilă? Dacă îi privim pe oameni la fel ca Isus înseamnă că urmăm într-adevăr exemplul său. — Psalmul 72:12-14.
Spiritualitatea şi rugăciunea
Relatările din Evanghelii arată că Isus s-a rugat mereu lui Dumnezeu (Marcu 1:35; Luca 5:16; 22:41). în timpul serviciului său pe pământ, Isus şi-a făcut în mod special timp pentru rugăciune. Apostolul Matei a scris: „După ce le-a dat drumul mulţimilor, a urcat numai el pe munte ca să se roage” (Matei 14:23). Aceste momente de linişte în care putea să comunice cu Tatăl său ceresc îi dădeau putere (Matei 26:36-44). Şi în prezent, oamenii cu adevărat spirituali caută ocazii să comunice cu Dumnezeu, fiind conştienţi că prin rugăciune îşi întăresc relaţia cu Creatorul lor şi îşi modelează tot mai mult gândirea după gândirea lui Cristos.
De multe ori, Isus a petrecut timp îndelungat în rugăciune (Ioan 17:1-26). De pildă, înainte de a-i alege pe cei doisprezece bărbaţi care aveau să devină apostolii săi, Isus „s-a dus pe munte să se roage şi a petrecut toată noaptea rugându-se lui Dumnezeu” (Luca 6:12). Oamenii spirituali urmează exemplul lui Isus, deşi aceasta nu înseamnă neapărat că se roagă toată noaptea. înainte de a lua decizii importante în viaţă, îşi fac suficient timp să se roage. Ei caută îndrumarea spiritului sfânt pentru ca deciziile lor să-i ajute să-şi îmbunătăţească spiritualitatea.
în plus, în rugăciunile lui Isus se observă sinceritatea de care trebuie să dăm şi noi dovadă când ne rugăm. Iată ce spune Luca despre modul în care s-a rugat Isus în seara dinaintea morţii sale: „Cuprins de zbucium, se ruga şi mai stăruitor şi sudoarea i s-a făcut ca nişte picături de sânge care cădeau pe pământ” (Luca 22:44). Isus se rugase şi înainte în mod stăruitor, dar de această dată, aflându-se în faţa celei mai grele încercări din viaţa sa pământească, el s-a rugat „şi mai stăruitor”, iar rugăciunea sa a fost ascultată (Evrei 5:7). Oamenii spirituali urmează exemplul lui Isus. Când se confruntă cu încercări deosebit de grele, ei se roagă „şi mai stăruitor”, cerându-i lui Dumnezeu spirit sfânt, îndrumare şi sprijin.
întrucât Isus a fost în mod evident un om al rugăciunii, nu este de mirare că discipolii săi au dorit să-1 imite în această privinţă. De aceea, ei i-au făcut o cerere: „Doamne, învaţă-ne cum să ne rugăm” (Luca 11:1). La fel şi astăzi, cei ce apreciază lucrurile spirituale şi doresc să fie îndrumaţi de spiritul sfânt al lui Dumnezeu urmează exemplul lui Isus în ce priveşte modul de a se ruga. Adevărata spiritualitate şi rugăciunea sunt indisolubil legate.
Spiritualitatea şi predicarea veştii bune
In Evanghelia după Marcu citim că Isus a vindecat mulţi oameni bolnavi, făcând acest lucru până noaptea târziu. A doua zi dis-de-di-mineaţă, când Isus era singur şi se ruga, apostolii au venit la el şi i-au spus că îl căutau mulţi oameni, probabil pentru a fi vindecaţi. Dar Isus le-a răspuns: „Să ne ducem în altă parte, în aşezările învecinate, ca să predic şi acolo”. Isus le-a explicat: „Căci de aceea am ieşit” (Marcu 1:32-38; Luca 4:43). Deşi pentru Isus vindecarea oamenilor era importantă, principala sa misiune era să predice vestea bună despre Regatul lui Dumnezeu. — Marcu 1:14,15.
Predicarea Regatului lui Dumnezeu este şi în prezent o trăsătură distinctivă a celor care au mintea lui Cristos. Isus le-a poruncit tuturor celor care vor să fie continuatorii săi: „Du-ceţi-vă deci şi faceţi discipoli din oamenii tuturor naţiunilor .. . învăţându-i să respecte tot ce v-am poruncit” (Matei 28:19, 20). în plus, Isus a prezis: „Această veste bună despre regat va fi predicată pe tot pământul locuit ca mărturie pentru toate naţiunile. Şi atunci va veni sfârşitul” (Matei 24:14). întrucât Cuvântul lui Dumnezeu arată că lucrarea de predicare se realizează prin puterea spiritului sfânt, participarea cu zel la această lucrare constituie un indiciu al adevăratei spiritualităţi. — Faptele 1:8.
Predicarea mesajului despre Regat în toată lumea presupune efortul conjugat a milioane de oameni (Ioan 17:20, 21). Cei ce iau parte la această lucrare sunt oameni cu spiritualitate, dar care trebuie să fie şi bine organizaţi la nivel mondial. Ştiţi cine sunt cei ce calcă pe urmele lui Cristos şi predică vestea bună despre Regat pe întreg pământul?
Manifeşti trăsăturile unui om spiritual?
Desigur, există şi alte trăsături ale omului cu adevărat spiritual. Dar ce-ai putea spune despre tine având în vedere cele discutate până acum? Pentru aceasta, întreabă-te: Citesc cu regularitate Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia, şi meditez la cele citite? Manifest rodul spiritului în viaţa mea? Sunt un om al rugăciunii? Doresc eu să mă asociez cu cei care predică vestea bună despre Regatul lui Dumnezeu la nivel mondial?
O autoanaliză sinceră te va ajuta să-ţi dai seama de profunzimea spiritualităţii tale. Te îndemnăm să faci acum paşii necesari pentru a te putea bucura de „viaţă şi pace”. — Romani 8:6; Matei 7:13, 14; 2 Petru 1:5-11.
OARE DUMNEZEU NE VEDE?
August 12, 2007
OARE are lehova, Creatorul nostru, puterea de a vedea? Bineînţeles! Biblia arată clar acest lucru: „Cel ce a întocmit ochiul nu vede?” (Psalmul 94:9). Puterea lui lehova de a pătrunde lucrurile este mult mai mare decât a oamenilor, lehova nu vede doar cum arătăm; el ‘cercetează şi cântăreşte inimile’ (Proverbele 17:3; 21:2). Da, el are puterea de a ne analiza gândirea, motivaţia şi dorinţele cele mai profunde.
lehova cunoaşte dificultăţile cu care ne confruntăm în viaţă şi ne răspunde la rugăciuni. Psalmistul a scris: „Ochii lui lehova sunt peste cei drepţi, iar urechile lui spre strigătul lor de ajutor, lehova este lângă cei cu inima frântă şi îi salvează pe cei cu spiritul zdrobit” (Psalmul 34:15, 18). Cât de mângâietor este să ştim că lehova ne înţelege situaţia şi răspunde la implorările noastre sincere!
Iehova Dumnezeu ştie ce facem chiar şi atunci când nu ne vede nimeni. Da, „totul este gol şi descoperit înaintea ochilor aceluia căruia trebuie să-i dăm socoteală” (Evrei 4:13). Aşadar, el observă toate faptele noastre: bune sau rele (Proverbele 15:3). De pildă, în Geneza 6:8 şi 9 citim că „Noe a găsit favoare în ochii lui lehova” şi că el „umbla cu adevăratul Dumnezeu”. Da, Noe s-a bucurat de aprobarea şi de binecuvântarea lui lehova deoarece era ascultător şi susţinea principiile sale drepte (Geneza 6:22). Spre deosebire de Noe, semenii săi erau violenţi şi depravaţi. însă Dumnezeu nu a trecut cu vederea acest lucru. El „a văzut că răutatea omului era foarte mare pe pământ şi că orice înclinaţie a gândurilor inimii lui era tot timpul numai spre rău”. în cele din urmă, lehova i-a distrus pe nelegiuiţi, dar i-a păstrat în viaţă pe Noe şi familia sa. — Geneza 6:5; 7:23.
Ne va arăta lehova favoare şi nouă? Să nu uităm, „ochii lui lehova străbat tot pământul ca să-şi arate puterea pentru cei a căror inimă este întreagă faţă de el” (2 Cronici 16:9). în curând, el îi va înlătura de pe pământ pe toţi cei nelegiuiţi şi îi va salva pe cei cu inimă smerită. - Psalmul 37:10,11.
PĂZIŢI-VĂ DE ORICE FEL DE LĂCOMIE
August 11, 2007
BANI, proprietăţi, faimă, salarii mari, familie. în opinia majorităţii oamenilor, acestea sunt unităţi de măsură ale succesului şi garanţia unui viitor sigur. Atât în ţările bogate, cât şi în cele sărace mulţi urmăresc mai presus de orice să câştige bani şi să urce pe scara socială. Dar interesul faţă de lucrurile spirituale este în declin.
Biblia a prezis această situaţie. în paginile ei citim: „în zilele din urmă vor fi timpuri critice, cărora cu greu li se va face faţă. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, … mai degrabă iubitori de plăceri decât iubitori de Dumnezeu, având o formă de devoţiune sfântă, dar negându-i puterea” (2 Timotei 3:1-5). Trăind zi de zi printre astfel de oameni, creştinii adevăraţi sunt supuşi în permanenţă la presiuni ca să se conformeze modului de gândire şi stilului lor de viaţă. Ce ne poate ajuta să ne împotrivim acestei lumi care vrea să ne determine ’să-i copiem comportarea şi obiceiurile’? — Romani 12:2, Noul Testament pe înţelesul tuturor.
Isus Cristos, „Reprezentantul Principal al credinţei noastre şi Cel care o duce la perfecţiune”, ne-a dat îndemnuri valoroase în această privinţă (Evrei 12:2). Odată, când Isus îi explica mulţimii anumite adevăruri spirituale, un om 1-a întrerupt zicându-i: „învăţătorule, spune-i fratelui meu să împartă moştenirea cu mine”. Drept răspuns, Isus i-a dat acelui om, şi fiecăruia dintre cei prezenţi, câteva sfaturi foarte importante. El i-a avertizat împotriva lăcomiei şi a accentuat acest avertisment printr-o ilustrare care ne dă de gândit. E bine să dăm atenţie cuvintelor rostite de Isus cu acea ocazie şi să vedem ce foloase ne poate aduce aplicarea lor în propria viaţă. - Luca 12:13-21.
O cerere nepotrivită
Inainte ca omul respectiv să intervină în discuţie, Isus îi îndemna pe discipoli şi pe alţii să se ferească de ipocrizie, să aibă curajul de a mărturisi că sunt în unitate cu Fiul omului şi să fie convinşi că vor fi ajutaţi de spiritul sfânt (Luca 12:1-12). Acestea erau desigur lucruri importante, pe care discipolii trebuiau să le ia în serios. Aşadar, în timpul acestui discurs pătrunzător, un om îl întrerupe pe Isus cerându-i să medieze un conflict de familie cu privire la anumite bunuri materiale. De aici putem reţine o lecţie importantă.
S-a spus că „lucrurile la care ne gândim când auzim un îndemn religios arată ce caracter avem”. în timp ce Isus vorbea despre chestiuni spirituale importante, probabil că omul respectiv se gândea cum să câştige nişte bani. Biblia nu spune dacă nemulţumirea lui în legătură cu moştenirea era îndreptăţită. Poate că pur şi simplu încerca să profite de autoritatea lui Isus şi de reputaţia acestuia de judecător înţelept (Isaia 11:3, 4; Matei 22:16). în orice caz, cererea lui a dezvăluit o problemă a inimii sale: o gravă lipsă de apreciere faţă de lucrurile spirituale. Ţinând cont de acest lucru, n-ar trebui să ne examinăm şi noi inima? De pildă, la întrunirile creştine ni s-ar putea întâmpla să permitem minţii să vagabondeze sau să ne gândim la ce vom face după întrunire. însă ar trebui să fim atenţi la program şi să ne gândim cum putem aplica informaţiile ca să ne întărim relaţiile cu Tatăl nostru ceresc, Iehova Dumnezeu, şi cu colaboratorii în credinţă. — Psalmul 22:22; Mar-cu 4:24.
Indiferent care a fost motivul acelei cereri, Isus a refuzat să se implice. El a răspuns: „Omule, cine m-a numit peste voi să judec sau să împart?” (Luca 12:14). Astfel, Isus a făcut referire la ceva ce oamenii cunoşteau foarte bine. Potrivit Legii mozaice, în fiecare oraş erau numiţi judecători care se ocupau de astfel de cazuri (Deuteronomul 16:18-20; 21:15-17; Rut 4:1, 2). Isus însă avea de făcut o lucrare mult mai importantă: să depună mărturie despre adevărul referitor la Regat şi să-i înveţe pe oameni voinţa lui Dumnezeu (Ioan 18:37). Urmând exemplul său, nu trebuie să ne lăsăm distraşi de problemele obişnuite ale vieţii, ci să ne folosim timpul şi energia ca să predicăm vestea bună şi ’să facem discipoli din oamenii tuturor naţiunilor’. - Matei 24:14; 28:19.
Să ne păzim de lăcomie
Isus putea să discearnă cele mai profunde intenţii ale inimii. Astfel, când omul i-a cerut să intervină într-o chestiune strict personală, Isus şi-a dat seama că cererea lui dezvăluia o problemă mult mai gravă. De aceea, nu i-a spus direct că refuza să se implice, ci a mers la rădăcina problemei: „Deschideţi ochii şi păziţi-vă de orice fel de lăcomie, căci, chiar dacă cineva are din belşug, viaţa lui nu depinde de lucrurile pe care le are”. — Luca 12:15.
Lăcomia nu este simpla dorinţă de a avea unele lucruri sau bani, care ar putea fi folosiţi cum se cuvine. Este dorinţa necumpătată de câştig, de avere, sau de a-ţi însuşi bunurile altuia. E pofta nesăţioasă de a avea anumite lucruri, probabil ale altuia, doar de dragul de a le avea, fără să ai neapărată nevoie de ele şi fără să te gândeşti la efectul pe care lăcomia ta o are asupra altora. Omul lacom permite dorinţelor să pună stăpânire pe gândurile şi pe faptele sale până acolo încât ele devin dumnezeul lui. Să ne amintim că apostolul Pavel 1-a numit pe omul lacom idolatru şi a spus că un astfel de om nu va moşteni Regatul lui Dumnezeu. — Efeseni 5:5; Colo-seni 3:5.
Demn de remarcat este că Isus a avertizat asupra ‘oricărui fel de lăcomie’. Lăcomia îmbracă într-adevăr multe forme. Unele dintre acestea au fost enumerate în ultima dintre cele Zece Porunci, care spunea: „Să nu doreşti casa semenului tău. Să nu doreşti soţia semenului tău, nici sclavul lui, nici sclava lui, nici taurul lui, nici măgarul lui, nici orice altceva îi aparţine semenului tău” (Exodul 20:17). Biblia conţine foarte multe relatări despre persoane care au comis păcate grave din cauză că, într-un fel sau altul, au căzut pradă lăcomiei. Satan este primul care a dorit cu lăcomie ceva ce aparţine altcuiva. El a râvnit la gloria, onoarea şi autoritatea pe care le are numai Iehova (Revelaţia 4:11). Eva a vrut cu tot dinadinsul să fie independentă şi, fiindcă a fost înşelată, a atras asupra întregii omeniri păcatul şi moartea (Geneza 3:4-7). Demonii sunt îngeri care au ajuns să fie nemulţumiţi de ‘locul lor iniţial şi şi-au părăsit locuinţa potrivită pentru ei’ ca să obţină un lucru la care nu aveau niciun drept (Iuda 6; Geneza 6:2). Să ne gândim, de asemenea, la Balaam, Acan, Ghehazi şi Iuda. în loc să se mulţumească cu ce aveau, ei au permis dorinţei necumpătate de a obţine anumite bunuri materiale să-i facă să abuzeze de privilegiile lor, fapt care i-a dus la dezastru.
Inainte de a avertiza asupra lăcomiei, Isus şi-a îndemnat ascultătorii: „Deschideţi ochii”. De ce a fost potrivit acest îndemn? Deoarece e foarte uşor să observăm lăcomia altora, dar rareori vom recunoaşte că noi înşine avem această problemă. Apostolul Pavel a spus că „iubirea de bani este rădăcina a tot felul de rele” (1 Timotei 6:9, 10). Iar potrivit cuvintelor discipolului Iacov, „când [dorinţa greşită] devine roditoare, [ea] dă naştere păcatului” (Iacov 1:15). în armonie cu îndemnul lui Isus, trebuie ’să deschidem ochii’, nu ca să vedem dacă alţii sunt lacomi, ci ca să ne analizăm pe noi înşine, să vedem care sunt dorinţele inimii noastre şi ’să ne păzim de orice fel de lăcomie’.
A avea din belşug
Mai există un motiv pentru care trebuie să ne păzim de lăcomie. Să remarcăm ce a spus Isus în continuare: „Chiar dacă cineva are din belşug, viaţa lui nu depinde de lucrurile pe care le are” (Luca 12:15). Trebuie să medităm cu seriozitate la aceste cuvinte deoarece trăim într-o eră materialistă, în care oamenii consideră bogăţia cheia succesului şi a fericirii. Prin cuvintele de mai sus, Isus a arătat că sensul şi fericirea în viaţă nu depind de bunurile materiale, fie ele cât de multe.
Unii însă nu sunt de acord cu această idee. Gândindu-se că bunurile materiale fac viaţa mai uşoară şi mai plăcută, se străduiesc să-şi facă o carieră ca să-şi poată cumpăra orice aparatură, orice lucru pe care şi-1 doresc. în opinia lor, asta înseamnă o viaţă reuşită. Dar cei ce gândesc aşa nu înţeleg mesajul lui Isus. Isus nu a spus că este corect sau greşit să fim bogaţi. El însă a arătat clar că viaţa omului nu depinde de „lucrurile pe care le are”, în această privinţă, ştim cu toţii că pentru a trăi nu ne trebuie prea mult. Avem nevoie de ceva de mâncare, de ceva de îmbrăcat şi de un loc unde să dormim. Oamenii bogaţi au din belşug astfel de lucruri, iar cei săraci muncesc din greu pentru strictul necesar. La moarte însă nu mai există nicio diferenţă între bogat şi sărac; atunci totul se sfârşeşte (Eclesiastul 9:5, 6). Prin urmare, valoarea vieţii nu poate şi nu trebuie să depindă de lucrurile pe care le avem sau pe care le putem cumpăra. Vom înţelege şi mai bine această idee dacă ne gândim la ce fel de viaţă se referea de fapt Isus.
Când Isus a afirmat că „viaţa [omului] nu depinde de lucrurile pe care le are”, cuvântul „viaţă” folosit aici, în evanghelia lui Luca, (grecescul zoe) se referă nu la modul sau stilul de viaţă, ci la viaţa în sine, în sensul strict al cuvântului.* Isus a spus deci că, indiferent că suntem săraci sau bogaţi, că trăim în lux sau că abia ne câştigăm existenţa, nu avem control deplin asupra duratei vieţii noastre. Nu putem şti dacă mâine vom mai fi în viaţă. în Predica de pe munte, Isus a spus: „Cine dintre voi, îngrijorându-se, poate adăuga un cot la durata vieţii lui?” (Matei 6:27). Biblia arată clar că Iehova este „izvorul vieţii” şi că numai el le poate da celor fideli „adevărata viaţă”, sau „viaţa veşnică”, fie în cer, fie pe pământ. - Psalmul 36:9; 1 Timotei 6:12, 19. Isus a arătat cât de uşor pot ajunge oamenii să aibă un punct de vedere deformat asupra vieţii. Indiferent că sunt bogaţi sau săraci, oamenii sunt imperfecţi şi au acelaşi sfârşit. Moise, din vechime, a remarcat: „Zilele anilor noştri ajung la şaptezeci de ani, iar pentru cei tari, la optzeci, dar strădania lor n-aduce decât necaz şi durere, căci trec repede şi noi zburăm” (Psalmul 90:10; Iov 14:1, 2; 1 Petru 1:24). Din acest motiv, cei care nu sunt în relaţii strânse cu Dumnezeu adoptă adesea mentalitatea despre care a vorbit apostolul Pavel: „să mâncăm şi să bem, căci mâine vom muri” (1 Corinteni 15:32). Alţii, conştienţi fiind că viaţa este scurtă şi nesigură, încearcă să găsească siguranţă şi stabilitate în bunurile materiale. Ei cred probabil că, dacă au multe lucruri care se pot vedea şi atinge, viaţa lor va fi oarecum mai sigură. De aceea, muncesc încontinuu să strângă bani şi bunuri, pe care le consideră cheia siguranţei şi a fericirii. - Psalmul 49:6, 11, 12.
Un viitor sigur
Este adevărat că un nivel de viaţă ridicat, adică a avea din belşug hrană, îmbrăcăminte, condiţii bune de locuit şi alte bunuri, poate contribui la o viaţă mai confortabilă, poate asigura o îngrijire medicală de mai bună calitate şi astfel poate lungi viaţa cu câţiva ani. Dar este o astfel de viaţă cu adevărat mai fericită şi mai sigură? Valoarea unei vieţi nu se măsoară în numărul de ani, nici în numărul de lucruri materiale pe care le are sau de care se foloseşte un om. Apostolul Pavel a avertizat asupra pericolului de a ne baza prea mult pe astfel de lucruri. El i-a scris lui Timo-tei: „Porunceşte-le celor care sunt bogaţi în actualul sistem să nu fie trufaşi şi să nu-şi pună speranţa în bogăţii nesigure, ci în Dumnezeu, care ne dă toate din belşug spre desfătarea noastră”. — 1 Timotei 6:17.
Nu este înţelept să ne punem speranţa în bogăţii deoarece sunt „nesigure”. Patriarhul Iov era foarte bogat, însă când asupra lui s-au abătut nenorocirile, bogăţiile nu l-au putut ajuta; ele au dispărut peste noapte. Ceea ce i-a dat putere să facă faţă tuturor încercărilor şi necazurilor a fost prietenia sa strânsă cu Dumnezeu (Iov 1:1, 3, 20-22). Avraam nu a permis bogăţiilor pe care le avea să-1 împiedice să accepte o misiune dificilă dată de Iehova. Prin urmare, a fost binecuvântat devenind „tatăl unei mulţimi de naţiuni” (Geneza 12:1, 4; 17:4-6). Aceste exemple şi altele de acest fel sunt demne de imitat. Indiferent că suntem tineri sau în vârstă, cu toţii trebuie să ne analizăm ca să înţelegem ce este cu adevărat important în viaţa noastră şi în ce ne punem speranţa. — Efeseni 5:10; Fi-lipeni 1:10.
Cele câteva cuvinte rostite de Isus despre lăcomie şi despre punctul de vedere corect asupra vieţii sunt într-adevăr pline de sens şi instructive. însă Isus se gândea şi la alte lucruri, în continuare, el a spus o parabolă despre un om bogat, dar fără minte, o ilustrare care ne pune pe gânduri. Dar ce legătură există între această ilustrare şi viaţa noastră? Ce putem învăţa din ea? în următorul articol se va răspunde la aceste întrebări.
