Este înţelept să trăim doar pentru prezent?
December 28, 2007
NU MĂ gândesc niciodată la viitor. Va veni el oricum.” Aceste cuvinte, des citate, îi sunt atribuite renumitului savant Al-bert Einstein. Mulţi sunt de aceeaşi părere: „De ce să-ţi faci griji cu privire la viitor?”; „Vezi-ţi de viaţă!”; „Trăieşte clipa!”; „Lasă ziua de mâine!”
Desigur, acest mod de gândire nu este nou. „Mănâncă, bea şi distrează-te. Restul nu contează.” Aceasta era deviza epicurienilor. Unii contemporani ai apostolului Pavel aveau o concepţie asemănătoare: „Să mâncăm şi să bem, căci mâine vom muri” (1 Corin-teni 15:32). Considerând că totul se sfârşeşte odată cu această viaţă scurtă, ei susţineau că omul trebuie să trăiască din plin acum.
Bineînţeles, pentru milioane de locuitori ai pământului, a trăi din plin nu înseamnă a se gândi la distracţii şi plăceri. De pildă, pentru mulţi care trec prin situaţii grele, viaţa nu este decât o permanentă şi dureroasă luptă pentru supravieţuire. De ce să se gândească la viitor, la „ziua de mâine” care de multe ori pare îngrozitor de sumbră?
Ar trebui să ne facem planuri de viitor?
Chiar şi unii care n-o duc atât de greu sunt de părere că n-are niciun rost să-ţi faci planuri pentru ziua de mâine. „De ce să te îngrijorezi?”, spun ei. Unii consideră că cei ce-şi fac planuri vor fi dezamăgiţi. Să ne gândim la patriarhul Iov. El îşi dorea un viitor fericit alături de familia sa, dar şi-a văzut planurile „năruite”, ruinate. — Iov 17:11; Eclesias-tul 9:11.
Poetul scoţian Robert Burns a comparat situaţia omului cu cea a unui şoarece de câmp. Fără să vrea, Burns i-a distrus cuibul cu lama plugului, iar şoarecele a fugit să-şi scape viaţa după ce lumea lui s-a prăbuşit. ‘Da’, cugeta poetul, ‘de câte ori nu ne vedem neputincioşi în situaţii asupra cărora n-avem niciun control! De multe ori chiar şi planurile cele mai atent întocmite eşuează’.
Ar trebui deci să tragem concluzia că n-are rost să ne facem planuri de viitor? Să ne gândim cum stau lucrurile când au loc uragane sau alte calamităţi. Realitatea este că, fără planuri corespunzătoare, consecinţele pot fi dezastruoase. Bineînţeles, nimeni nu putea să împiedice uraganul Katrina, de exemplu. Dar oare nu s-ar fi putut reduce numărul victimelor şi pagubele materiale printr-o mai bună planificare sau organizare a activităţii de informare şi protecţie a populaţiei?
Ce părere aveţi? E oare înţelept să trăim doar pentru prezent şi să nu ne gândim deloc la ziua de mâine? Vă invităm să citiţi următorul articol care dezbate acest subiect.
Sa trăim pentru un viitor fericit
NU VĂ îngrijoraţi niciodată pentru ziua de mâine”, a îndemnat Isus în celebra predică ţinută pe un munte din Galileea. El a adăugat: „Ziua de mâine se va îngriji de ea însăşi” (Cornilescu, 1996). - Matei 6:34.
Ce a vrut să spună Isus prin cuvintele: „Ziua de mâine se va îngriji de ea însăşi”? Că ar trebui să trăim doar pentru prezent şi să nu ne gândim deloc la viitor? Oare aşa gândeau Isus şi discipolii săi?
„Nu vă mai îngrijoraţi”
Citiţi din propria Biblie cuvintele lui Isus consemnate în Matei 6:25-32. Iată ce se spune aici: „Nu vă mai îngrijoraţi pentru sufletele voastre, ce veţi mânca sau ce veţi bea, sau pentru corpurile voastre, cu ce vă veţi îmbrăca. … Uitaţi-vă atent la păsările cerului, findcă ele nici nu seamănă, nici nu seceră şi nici nu strâng în hambare. Totuşi, Tatăl vostru ceresc le hrăneşte. .. . Cine dintre voi, în-grijorându-se, poate adăuga un cot la durata vieţii lui? Şi de ce vă îngrijoraţi de îmbrăcăminte? învăţaţi de la crinii câmpului, priviţi cum cresc: nici nu trudesc, nici nu torc. . . . Nu vă îngrijoraţi deci niciodată, zicând: «Ce vom mânca?» sau: «Ce vom bea?» sau: «Cu ce ne vom îmbrăca?» Fiindcă pe toate acestea naţiunile le caută stăruitor. Tatăl vostru ceresc ştie că aveţi nevoie de toate aceste lucruri”.
în încheierea acestei părţi a cuvântării sale, Isus a dat două sfaturi. Primul: „Continuaţi să căutaţi mai întâi regatul [lui Dumnezeu] şi dreptatea Sa şi toate aceste lucruri vă vor fi adăugate”. Şi al doilea: „De aceea, nu vă îngrijoraţi niciodată pentru ziua de mâine, căci ziua de mâine va avea îngrijorările ei. Ajunge fiecărei zile necazul ei”. — Matei 6:33, 34.
Tatăl vostru ştie de ce aveţi nevoie
Credeţi că Isus îi îndemna pe discipoli, dintre care unii lucrau pământul, ’să nu mai semene, să nu mai secere şi să nu mai strângă recoltele în hambare’? îi îndemna el oare ’să nu mai trudească, să nu mai toarcă’ şi să nu-şi mai facă haine (Proverbele 21:5; 24:30-34; Eclesiastul 11:4)? Bineînţeles că nu. Dacă nu munceau, n-aveau să aibă ce mânca şi cu ce se îmbrăca, iar ‘la vremea secerişului aveau să cerşească’. — Proverbele 20:4.
Dar cum rămâne cu îngrijorările? A vrut oare Isus să le spună celor ce-1 ascultau să nu se mai îngrijoreze deloc? Ar fi fost nerealist. Isus însuşi a fost foarte tulburat şi îngrijorat în noaptea arestării sale. — Luca 22:44.
Isus a prezentat însă un adevăr fundamental: îngrijorările exagerate nu ne ajută să ne rezolvăm problemele. Ele nu ne prelungesc viaţa, nu ‘adaugă nici măcar un cot la durata vieţii noastre’ (Matei 6:27). Mai degrabă, în-
grijorările profunde şi prelungite ne scurtează viaţa.
Sfatul lui Isus era deci deosebit de practic. De cele mai multe ori, noi ne îngrijorăm cu privire la lucruri care nu se vor întâmpla niciodată. La aceeaşi concluzie a ajuns şi Win-ston Churchill, om de stat britanic. Iată ce a scris el despre îngrijorările sale din perioada întunecată a celui de-al Doilea Război Mondial: „Când mă gândesc la câte griji mi-am făcut, îmi vine în minte povestea unui bătrân care pe patul de moarte a spus: «Am avut o mulţime de necazuri în viaţă. Majoritatea nici nu s-au întâmplat»”. Prin urmare, înţelepciunea ne dictează să trăim fiecare zi aşa cum este, mai ales când presiunile şi problemele ne-ar putea face să ne îngrijorăm peste măsură.
‘Continuaţi să căutaţi mai întâi Regatul lui Dumnezeu’
Isus nu avea în vedere doar bunăstarea fizică şi afectivă a ascultătorilor săi. El ştia că îngrijorările legate de lucrurile necesare vieţii, precum şi dorinţa intensă de a strânge bogăţii şi de a ne distra ne-ar putea abate atenţia de la ce este mai important (Filipeni 1:10). Dar unii se întreabă: Ce ar putea fi mai important decât să obţii lucrurile de care ai nevoie? Răspunsul este: lucrurile spirituale, care au legătură cu închinarea la Dumnezeu. Isus a subliniat că cel mai important lucru în viaţă este ’să continuăm să căutăm mai întâi regatul şi dreptatea Sa’. — Matei 6:33.
In zilele lui Isus, mulţi căutau cu orice preţ să strângă bunuri materiale. Cea mai importantă preocupare a vieţii lor era să adune bogăţii. Isus însă şi-a îndemnat ascultătorii să privească altfel lucrurile. Ca popor dedicat lui Dumnezeu, „datoria” lor era ’să se teamă de Dumnezeu şi să respecte poruncile lui’. — Eclesiastul 12:13.
Gândul la lucrurile materiale, altfel spus „îngrijorările acestui sistem şi puterea amăgitoare a bogăţiilor”, le putea distruge spiritualitatea (Matei 13:22). Apostolul Pavel a scris: „Cei care sunt hotărâţi să fie bogaţi cad în ispită, în cursă şi în multe dorinţe nesăbuite şi vătămătoare, care îi cufundă pe oameni în distrugere şi în ruină” (1 Timotei 6:9). Pentru a-i ajuta să evite această „cursă”, Isus le-a amintit discipolilor că Tatăl lor ceresc ştia de ce aveau nevoie. Dumnezeu avea să se îngrijească de ei după cum se îngrijea de „păsările cerului” (Matei 6:26, 32). în loc să se lase copleşiţi de îngrijorări, ei trebuiau să facă tot posibilul să-şi satisfacă necesităţile materiale şi apoi să lase lucrurile în mâinile lui Iehova. — Filipeni 4:6, 7.
Când a spus că „ziua de mâine se va îngriji de ea însăşi”, Isus ne-a învăţat că nu trebuie să adăugăm la problemele noastre de azi griji pentru ce s-ar putea întâmpla mâine. O altă traducere a Bibliei redă aceste cuvinte astfel: „Nu vă îngrijoraţi pentru ziua de mâine, căci ziua de mâine vă va aduce şi ea destule îngrijorări. Nu adăugaţi la necazurile fiecărei zile”.
— Matei 6:34, Today’s English Version.
„Să vină regatul tău”
Insă una este să nu te îngrijorezi peste măsură cu privire la viitor, şi cu totul alta e să nu te preocupe deloc viitorul. Isus nu şi-a îndemnat niciodată discipolii să ignore ziua de mâine. Dimpotrivă, el i-a îndemnat să se gândească cu seriozitate la viitor. E firesc să ne rugăm pentru pâinea cea de toate zilele, adică pentru lucrurile necesare vieţii. Dar trebuie să ne rugăm în primul rând pentru lucrurile care sunt încă de domeniul viitorului: venirea Regatului lui Dumnezeu şi înfăptuirea voinţei lui Dumnezeu pe pământ. — Matei 6:9-11.
Nu trebuie să fim ca oamenii din zilele lui Noe. Ei „mâncau şi beau, bărbaţii se căsătoreau şi femeile erau date în căsătorie”. Erau atât de ocupaţi cu astfel de lucruri, încât „n-au dat atenţie” la ceea ce urma să se întâmple. Care a fost rezultatul? „A venit potopul şi i-a măturat pe toţi” (Matei 24:36-42). Apostolul Petru a evocat acest eveniment istoric amintindu-ne că trebuie să trăim păstrând în minte ziua de mâine. El a scris: „Fiindcă toate aceste lucruri vor fi astfel descompuse, ce fel de persoane trebuie să fiţi voi în acte de conduită sfântă şi în fapte de devoţiune sfântă, aşteptând şi păstrând viu în minte prezenţa zilei lui Iehova!” — 2 Petru 3:5-7, 11, 12.
Strângeţi-vă comori în cer
Trebuie deci ’să păstrăm viu în minte’ ziua lui Iehova. Lucrul acesta va influenţa profund felul în care ne folosim timpul, energia, talentele, resursele şi capacităţile. Nu trebuie să ne lăsăm atât de absorbiţi de bunurile materiale — indiferent că e vorba de lucrurile strict necesare sau de plăcerile vieţii —, încât să ne rămână puţin timp pentru a face fapte care reflectă „devoţiune sfântă”. La prima vedere, cei care se concentrează asupra prezentului par că au avantaje imediate, dar în cel mai bun caz ele sunt de scurtă durată. Isus a spus că mult mai înţelept este ’să ne strângem comori în cer’, nu pe pământ. — Matei 6:19, 20.
Isus a accentuat această idee în ilustrarea despre un om care-şi făcuse planuri îndrăzneţe, fără să ţină seama de Dumnezeu. Pământul acelui om rodise mult. El s-a hotărât să-şi dărâme hambarele şi să construiască altele mai mari ca să trăiască liniştit, să mănânce, să bea şi să se distreze. Dar care era, de fapt, problema? Să nu uităm că omul a murit înainte să se bucure de rodul muncii sale. Ba mai rău, el nu a cultivat o relaţie de prietenie cu Dumnezeu. Isus a concluzionat: „Aşa este cu omul care pune deoparte comori pentru sine, dar nu este bogat faţă de Dumnezeu”. — Luca 12:15-21; Proverbele 19:21.
Ce puteţi face?
Nu faceţi greşeala omului descris de Isus. Aflaţi scopul lui Dumnezeu cu privire la viitor şi trăiţi-vă viaţa în armonie cu el. Dumnezeu le-a dezvăluit oamenilor scopul său. Profetul Amos din vechime a scris: „Domnul Suveran Iehova nu face nimic fără să le dezvăluie lucrurile sale confidenţiale slujitorilor săi profeţi” (Amos 3:7). în prezent, puteţi afla din paginile Cuvântului Său inspirat, Biblia, ce le-a dezvăluit Iehova profeţilor săi. — 2 Ti-motei 3:16, 17.
De exemplu, Biblia arată că un eveniment din viitorul apropiat va influenţa planeta noastră la scară fără precedent. Isus a spus: „Atunci va fi un necaz mare, cum n-a mai fost de la începutul lumii până acum, nu, şi nici nu va mai fi” (Matei 24:21). Niciun om nu poate să se opună venirii lui. La drept vorbind, slujitorii lui Dumnezeu n-au niciun motiv să se opună. De ce? Deoarece atunci va fi înlăturată răutatea de pe pământ şi vor fi instaurate ‘un cer nou şi un pământ nou’, adică un guvern ceresc nou şi o nouă societate umană, în lumea nouă, Dumnezeu „va şterge orice lacrimă din ochii [oamenilor] şi moartea nu va mai fi. Nici jale, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi”. — Revelaţia 21:1-4.
N-ar fi înţelept, aşadar, să vă faceţi timp să analizaţi ce spune Biblia despre aceste evenimente? Aveţi nevoie de ajutor? Apelaţi la Martorii lui Iehova sau scrieţi-le editorilor acestei reviste. Mai presus de orice, fiţi hotărâţi să nu trăiţi doar pentru prezent, ci şi pentru viitor. Un viitor fericit!
Sa ascultam de glasul constiintei
December 11, 2007
INTR-O staţie de metrou, un tânăr de 20 de ani care aştepta pe peron a avut o criză de epilepsie şi a căzut pe şine. Văzând aceasta, un bărbat şi-a lăsat cele două fetiţe şi a sărit să îl ajute. L-a tras pe tânăr în şanţul dintre şine acoperindu-l cu trupul său pentru a-1 feri de trenul ce a intrat scârţâind în staţie şi s-a oprit deasupra lor. Unii ar putea spune că acest bărbat a făcut o faptă eroică, însă iată ce a declarat el: „Trebuie să faci binele. N-am făcut nimic pentru faimă sau ca să mi se arate recunoştinţă; am acţionat aşa din bunătate”.
Poate şi voi cunoaşteţi oameni care şi-au pus în pericol viaţa pentru a-şi ajuta semenii. Mulţi au făcut aşa în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când au ascuns persoane necunoscute. Să ne amintim şi de situaţia în care apostolul Pavel şi alte 275 de persoane au naufragiat în Malta, în apropiere de Sicilia. Localnicii le-au venit în ajutor şi s-au purtat cu „multă omenie” faţă de ei, nişte străini (Faptele 27:27—28:2). Sau să ne amintim de fetiţa israelită. Poate că nu şi-a riscat viaţa, însă ea a dovedit un interes sincer pentru sănătatea unuia dintre sirienii ce o luaseră captivă (2 Regi 5:1-4). Apoi să ne gândim la bine cunoscuta parabolă a lui Isus despre bunul samaritean. Deşi un preot şi un levit au trecut cu indiferenţă pe lângă iudeul pe jumătate mort, un samaritean a făcut tot ce i-a stat în putinţă ca să-1 ajute. Această parabolă i-a impresionat pe mulţi oameni din diferite epoci şi culturi. - Luca 10:29-37.
Este adevărat, trăim ‘timpuri critice, cărora cu greu li se face faţă’, iar mulţi oameni sunt „cruzi” şi „neiubitori de bine” (2 Timo-tei 3:1-3). Cu toate acestea, nu vedem oare în jurul nostru şi acte de bunătate? Poate chiar noi înşine am tras foloase în urma unora dintre ele. Dispoziţia de a-i ajuta pe alţii, chiar cu preţul unor sacrificii, este atât de obişnuită la oameni, încât a fost numită „omenie”.
Această dispoziţie se întâlneşte la oameni din toate rasele şi din toate culturile. Ea constituie un argument puternic împotriva teoriei care susţine că omul a evoluat după legea junglei, „supravieţuirea celui mai bine adaptat”. Francis Collins, genetician care a condus cercetările iniţiate de guvernul american pentru descifrarea genomului uman, a spus: „Altruismul constituie o problemă majoră pentru evo-luţionişti. … Nu poate fi explicat prin tendinţa genelor «egoiste» de a se perpetua”. El a adăugat: „Unii oameni se sacrifică pentru a-i ajuta pe alţii din afara grupului lor şi cu care nu au absolut nimic în comun. . .. Nu prea cred că [această atitudine nobilă] poate fi explicată printr-un model darwinist”.
„Glasul conştiinţei”
Dr. Collins atrăgea atenţia asupra unui aspect ce stă la baza altruismului, şi anume „glasul conştiinţei care ne îndeamnă să-i ajutăm pe alţii chiar dacă nu primim nimic în schimb”.* Menţionarea „conştiinţei” ne aminteşte de un fapt subliniat de apostolul Pavel: „Ori de câte ori oamenii naţiunilor, care nu au lege, fac din fire lucrurile legii, aceştia, deşi nu au lege, îşi sunt ei înşişi lege. Ei arată că au conţinutul legii scris în inima lor, în timp ce conştiinţa lor depune mărturie împreună cu ei, iar gândurile lor, când reflectează la aceasta, îi acuză sau chiar îi scuză”. — Romani 2:14, 15.
în scrisoarea sa către creştinii din Roma, Pavel a arătat că oamenii sunt răspunzători în faţa lui Dumnezeu deoarece existenţa Sa şi calităţile Sale sunt evidente în lucrurile care se văd „de la crearea lumii” (Romani 1:18-20; Psalmul 19:1-4). Este adevărat, mulţi îl ignoră pe Creator şi urmează un stil de viaţă depravat. Totuşi, voinţa lui Dumnezeu este ca oamenii să recunoască dreptatea sa şi să se căiască de practicile lor rele (Romani 1:22—2:6). Evreii au avut cu atât mai mult motive să facă acest lucru: ei au primit prin Moise Legea lui Dumnezeu. însă chiar şi popoarele care nu aveau „cuvintele sacre ale lui Dumnezeu” trebuiau să recunoască existenţa Lui. — Romani 2:8-13; 3:2.
Un motiv indiscutabil pentru care toţi trebuie să recunoască dreptatea lui Dumnezeu şi să acţioneze în consecinţă este simţul binelui şi al răului care există în fiecare dintre noi. Simţul dreptăţii este o dovadă că avem conştiinţă. Să ne imaginăm, de exemplu, nişte copii care stau la rând ca să se dea într-un leagăn. La un moment dat, vine un copil şi intră în faţă, ignorându-i pe toţi ceilalţi care aşteaptă. Mulţi copii vor spune: „Nu e drept!” Acum să ne întrebăm: Cum se explică faptul că până şi copiii manifestă în mod spontan simţul dreptăţii? Reacţia lor reflectă simţul lor moral. Pavel a scris: „Ori de câte ori oamenii naţiunilor, care nu au lege, fac din fire lucrurile legii”. El nu a spus „dacă se întâmplă”, ca şi cum ar fi ceva ce are loc rareori. El a spus „ori de câte ori”, sau „când”, sugerând astfel ceva ce are loc frecvent. Cu alte cuvinte, oamenii „fac din fire lucrurile legii”, adică sunt îndemnaţi de simţul lor moral să acţioneze potrivit cu ceea ce este scris în legea lui Dumnezeu.
Această înclinaţie morală se observă în multe ţări. Un profesor de la Universitatea Cam-bridge a remarcat că atât normele babilonienilor, egiptenilor şi grecilor, cât şi cele ale aborigenilor din Australia şi ale amerindienilor includeau „condamnarea oprimării, a crimei, a trădării şi a minciunii, precum şi legi similare în favoarea celor în vârstă, a copiilor şi a celor neputincioşi”. Dr. Collins a scris: „Se pare că noţiunea de bine şi de rău este universală, fiind întâlnită la toate rasele umane”. Nu ne amintesc aceste cuvinte de Romani 2:14?
Cum acţionează conştiinţa?
Potrivit Bibliei, conştiinţa este capacitatea de a ne privi şi a ne evalua acţiunile. Este ca şi cum o voce din interiorul nostru ne-ar spune dacă am făcut bine sau rău. Pavel s-a referit la glasul său lăuntric, spunând: „Conştiinţa mea depune mărturie împreună cu mine în spiritul sfânt” (Romani 9:1). Acest glas ne-ar putea vorbi înainte de a întreprinde o acţiune, când suntem pe punctul de a lua o decizie cu implicaţii morale. Conştiinţa ne-ar putea ajuta să evaluăm o acţiune viitoare şi ne-ar putea arăta cum ne vom simţi după înfăptuirea ei.
De cele mai multe ori însă, glasul conştiinţei se face auzit după ce am întreprins o acţiune. De exemplu, când era urmărit de regele Saul, David a avut ocazia să facă un lucru nepotrivit faţă de regele uns al lui Dumnezeu şi chiar 1-a făcut. Ulterior, „lui David a început să-i bată inima” (1 Samuel 24:1-5; Psalmul 32:3, 5). Deşi în relatare nu apare cuvântul conştiinţă, ceea ce a simţit David a fost reacţia conştiinţei sale. Cu toţii ştim cum este să te mustre conştiinţa. Facem un anumit lucru şi ne simţim tulburaţi; ne frământăm din cauza faptei noastre. Unii oameni care nu şi-au plătit impozitele au fost atât de neliniştiţi, încât mai târziu şi-au plătit datoriile. Pe alţii, care au comis adulter, mustrările de conştiinţă i-au îndemnat să-i mărturisească partenerului conjugal păcatul (Evrei 13:4). însă când acţionăm în armonie cu conştiinţa noastră, avem un sentiment de pace şi de satisfacţie.
Inseamnă, aşadar, că ne putem lăsa pur şi simplu „îndrumaţi de conştiinţă”? Deşi este bine să ne urmăm conştiinţa, ea ne poate îndemna să comitem greşeli grave. Da, glasul ‘omului lăuntric’ ne poate induce în eroare (2 Corinteni 4:16). De pildă, Biblia vorbeşte despre Ştefan, un continuator fidel al lui Cristos „foarte plăcut şi plin de putere”. Unii evrei l-au scos în afara Ierusalimului şi l-au omorât cu pietre. Saul (care ulterior a devenit apostolul Pavel) a fost de faţă şi „a încuviinţat uciderea lui” Ştefan. Se pare că acei evrei erau atât de convinşi că făceau ce este drept, încât nu au avut nici cea mai mică mustrare de cuget. La fel trebuie să fi stat lucrurile şi în cazul lui Saul, întrucât după aceea el ’sufla încă ameninţare şi ucidere împotriva discipolilor Domnului’. în mod clar, conştiinţa lui nu vorbea atunci cu glasul adevărului. — Faptele 6:8; 7:57-8:1; 9:1.
Ce anume ar fi putut influenţa conştiinţa lui Saul? Unul dintre factori a fost probabil strânsa asociere cu alţii. Mulţi dintre noi am vorbit la telefon cu o persoană a cărei voce semăna foarte mult cu cea a tatălui său. într-o anumită măsură, timbrul vocii poate fi moştenit de la părinţi, dar persoana poate fi influenţată şi de felul de a vorbi al tatălui său. în mod asemănător, Saul trebuie să fi fost influenţat de asocierea strânsă cu evreii care îl urau pe Isus şi respingeau învăţăturile sale (Ioan 11:47-50; 18:14; Faptele 5:27,28,33). Astfel, conştiinţa lui Saul, glasul său lăuntric, fusese probabil influenţată de cei cu care se întovărăşea.
Aşa cum mediul sau cultura influenţează pe cineva, făcându-1 să capete un anumit accent sau să vorbească în dialect, mediul sau cultura în care trăim ne pot influenţa glasul conştiinţei (Matei 26:73). Aşa trebuie să fi stat lucrurile cu asirienii din vechime. Aceştia erau renumiţi pentru caracterul războinic şi cruzimea lor. Reliefurile sculptate care s-au descoperit îi înfăţişează torturându-şi prizonierii (Naum 2:11, 12; 3:1). Despre locuitorii oraşului Ninive, capitala Asi-riei, din zilele lui Iona, Biblia spune că nu ştiau „să deosebească dreapta de stânga lor”. Cu alte cuvinte, nu aveau un etalon corect pentru a înţelege ce este bine şi ce este rău din punctul de vedere al lui Dumnezeu. Gândiţi-vă cât de mult putea fi afectată conştiinţa cuiva care creştea în Ninive (Iona 3:4, 5; 4:11)! La fel şi astăzi, conştiinţa unui om poate fi influenţată de atitudinea şi concepţiile celor din jur.
Să ne cizelăm glasul conştiinţei
Iehova i-a înzestrat pe Adam şi pe Eva cu conştiinţă, un dar pe care îl avem şi noi, ca urmaşi ai lor. în Geneza 1:27 se spune că omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu. Acest lucru nu înseamnă că oamenii au fost creaţi după chipul lui Dumnezeu în sens fizic, întrucât el este spirit, iar noi suntem carne. Omul este creat după chipul lui Dumnezeu în sensul că este înzestrat cu calităţile Sale, inclusiv cu un simţ moral şi cu o conştiinţă activă. De aici înţelegem că o modalitate de a ne cizela conştiinţa, astfel încât să fie mai demnă de încredere, este să învăţăm mai multe despre Creator şi să ne apropiem mai mult de el.
Biblia arată că, într-un anumit sens, Iehova este Tatăl nostru, al tuturor (Isaia 64:8). Indiferent că au speranţă cerească sau speranţa de a trăi în paradis pe pământ, creştinii fideli i se pot adresa lui Dumnezeu ca Tată (Matei 6:9). Este bine să ne apropiem tot mai mult de Tatăl nostru şi să ne însuşim normele şi modul său de a privi lucrurile (Iacov 4:8). Pe mulţi nu-i interesează acest lucru. Ei sunt asemenea evreilor cărora Isus le-a spus: „Voi nu i-aţi auzit niciodată glasul, nici nu i-aţi văzut înfăţişarea, iar cuvântul său nu rămâne în voi” (Ioan 5:37, 38). Chiar dacă nu auzim literalmente glasul lui Dumnezeu, putem să aflăm modul său de gândire citind Cuvântul său şi, astfel, putem să fim ca el şi să simţim la fel ca el.
Aceeaşi idee reiese şi din relatarea despre Io-sif şi soţia lui Potifar, care a încercat să-1 atragă pe Iosif să comită imoralitate cu ea. Deşi a trăit într-o perioadă când nu fusese scrisă nicio M carte biblică şi nici măcar nu fuseseră date Cele zece porunci, Iosif a spus: „Cum aş putea să fac un rău atât de mare şi să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?” (Geneza 39:9). El nu a reacţionat aşa pentru a fi pe placul familiei, întrucât aceasta era foarte departe. El a vrut să-i fie plăcut în primul rând lui Dumnezeu. Iosif ştia care sunt normele lui Dumnezeu în ce priveşte căsătoria: un singur bărbat pentru o singură femeie, cei doi fiind „o singură carne”. Şi probabil auzise despre cum a gândit Abimelec când a aflat că Re-beca era căsătorită. Abimelec a considerat că a o lua pe Rebeca era un lucru greşit ce ar fi atras vină asupra poporului său. Binecuvântarea lui Iehova în această situaţie a arătat punctul său de vedere cu privire la adulter. Cunoaşterea acestor lucruri i-a întărit probabil lui Iosif hotărârea de a-şi asculta conştiinţa înnăscută şi de a respinge imoralitatea sexuală. — Geneza 2:24; 12:17-19; 20:1-18; 26:7-14.
Desigur, noi avem avantajul de a deţine întreaga Biblie din care putem afla sentimentele Tatălui nostru şi modul său de gândire, inclusiv lucrurile pe care le aprobă sau le interzice. Cu cât cunoaştem mai în profunzime Scripturile, cu atât ne apropiem mai mult de el şi îl imităm. Pe măsură ce facem acest lucru, îndemnurile conştiinţei noastre vor reflecta tot mai mult modul de gândire al lui Dumnezeu. Ele vor fi în armonie cu voinţa sa. — Efeseni 5:1-5.
Ce putem spune despre influenţa pe care o exercită mediul asupra conştiinţei? Probabil am fost influenţaţi de modul de gândire şi de acţiunile rudelor noastre sau de mediul în care am crescut. Din acest motiv, glasul conştiinţei ar putea suna înăbuşit sau distorsionat, căpătând „accentul” celor din jur. Este adevărat, nu ne putem schimba trecutul. Totuşi, să fim hotărâţi să ne alegem un anturaj sau un mediu care să ne influenţeze conştiinţa în bine. O modalitate importantă este aceea de a ne face obiceiul să fim în compania creştinilor devotaţi care de-a lungul timpului s-au străduit să-1 imite pe Dumnezeu. O ocazie excelentă în acest sens sunt întrunirile, inclusiv timpul pe care îl petrecem cu fraţii noştri înainte şi după întruniri. Aici putem observa modul de gândire şi de acţiune al colaboratorilor noştri creştini în conformitate cu principiile biblice, precum şi promptitudinea lor în a-şi asculta glasul conştiinţei ce reflectă gândirea şi căile lui Dumnezeu. în timp, acest lucru ne va ajuta să ne aducem propria conştiinţă în armonie cu principiile biblice, asemănându-ne tot mai mult cu Dumnezeu. Când ne armonizăm glasul lăuntric cu principiile Tatălui nostru şi ne lăsăm influenţaţi în bine de colaboratorii creştini, conştiinţa noastră devine mai demnă de încredere, iar noi suntem mai dispuşi să-i dăm ascultare. — Isaia 30:21.
Cu toate acestea, pentru unii a asculta de glasul conştiinţei este o luptă continuă. în următorul articol vom analiza câteva situaţii cu care se confruntă creştinii. Astfel, vom putea înţelege mai bine care este rolul conştiinţei, de ce persoane diferite pot lua decizii diferite pe baza conştiinţei şi cum putem să reacţionăm mai prompt la îndemnurile conştiinţei. — Evrei 6:11,12.
