‘CORĂBIILE DIN CHITIM’ cutreieră mările
October 9, 2007
ESTUL Mediteranei a fost scena multor războaie. Să ne imaginăm o bătălie f purtată cu cinci secole înainte de Cris-tos. O corabie uşor de mânuit străbate marea cu viteză maximă. Aproximativ 170 de vâslaşi bine făcuţi, aşezaţi pe trei rânduri, trag cu putere la rame. Şed pe perne de piele prinse cu nişte curele strânse în jurul mijlocului.
Cu o viteză de 13-17 km/oră, corabia, numită triremă, îşi croieşte drum prin valuri în-dreptându-se spre inamic. Nava duşmană încearcă zadarnic să scape, înaintând anevoie cu un flanc în bătaia loviturilor triremei. Pintenul de bronz al triremei spintecă vasul duşman. Scândurile crapă şi trosnesc. Apa vuieşte năvălind prin spărtură. Vâslaşii sunt îngroziţi. Un mic grup de războinici bine înarmaţi de pe triremă iau cu asalt nava inamică, într-adevăr, unele corăbii antice erau de-a dreptul înspăimântătoare!
Cei ce studiază Biblia au privit întotdeauna cu viu interes referirile biblice la „Chitim” şi la „corăbiile din Chitim”, dintre care unele au valoare profetică (Numerele 24:24; Daniel 11:30; Isaia 23:1). Dar unde se afla Chi-timul? Ce ştim despre corăbiile sale? Şi de ce ar trebui să ne preocupe aceste lucruri?
Istoricul evreu Josephus Flavius face referire la Chitim când vorbeşte despre insula Cipru, numindu-l „Chetimus”. Oraşul Citium (Kition), situat în sud-estul insulei, este o altă dovadă că Chitimul era, de fapt, în Cipru.
Insula avea o poziţie geografică strategică, fiind situată la răspântia unor rute comerciale şi în apropierea unor porturi la Marea Me-diterană. Prin urmare, Ciprul era adesea obligat să se implice în războaie, devenind fie aliat de nădejde, fie obstacol de netrecut.
Ciprioţii şi marea
Descoperirile arheologice din morminte şi mări, desenele pe ceramică şi scrierile clasice ne ajută să ne facem o imagine despre corăbiile cipriote. în acele vremuri, ciprioţii erau constructori de nave foarte iscusiţi. Golfurile insulei erau porturi naturale şi ofereau protecţie. Numeroasele ei păduri furnizau lemnul necesar construirii de corăbii şi topirii cuprului, minereu care i-a adus faimă Ciprului în lumea antică. Fenicienii, care înfiinţaseră colonii de-a lungul rutelor comerciale, au remarcat intensa activitate comercială a Ciprului. Prin urmare, Citiumul a ajuns colonie feniciană. — Isaia 23:10-12.
După căderea Tirului, unii s-au refugiat în Chitim. Fără îndoială, colonizatorii fenicieni, care erau marinari încercaţi, au avut o contribuţie însemnată la dezvoltarea tehnologiei navale cipriote. în plus, datorită poziţiei strategice a insulei, corăbiile feniciene erau în siguranţă.
Comerţ internaţional înfloritor
Pe vremea aceea, în estul Mediteranei se făcea comerţ intens. De pildă, mărfuri scumpe din Cipru ajungeau cu corabia în Creta, Sark dinia, Sicilia şi în insulele din Marea Egee. ,» Săpături arheologice făcute în aceste zone au scos la iveală ulcioare şi alte vase aduse din Cipru. Dar şi în Cipru au fost descoperite numeroase vase mice-niene (greceşti) de o rară frumuseţe. După ce au analizat lingourile de cupru găsite în Sardinia, specialiştii au ajuns la concluzia că ele provin din Cipru.
în 1982, în zona de coastă din sudul Turciei, a fost descoperită pe fundul mării o epavă datând din secolul al XlV-lea î.e.n. A fost scoasă la lumină o adevărată comoară: lingouri de cupru despre care se crede că provin din Cipru, chihlimbar, ceramică şi bijuterii de aur şi argint din Canaan, abanos, fildeş, precum şi podoabe în formă de scarabeu şi alte obiecte din Egipt. După ce au examinat atent fragmente din vasele de lut, unii specialişti au avansat ipoteza că nava este de origine cipriotă.
De remarcat este că vasul datează din perioada când în Biblie au fost consemnate cuvintele „proverbiale” ale lui Balaam despre corăbiile din Chitim (Numerele 24:15, 24). Se pare că aceste vase erau bine cunoscute în Orientul Mijlociu! Dar cum arătau?
Corăbii comerciale
In mormintele din Amathus, oraş antic cipriot, au fost descoperite multe bărci şi corăbii în miniatură confecţionate din lut, dintre care unele sunt acum exponate de muzeu. Ele oferă informaţii preţioase despre varietatea de modele ale navelor cipriote.
De pildă, primele corăbii erau nave comerciale. De obicei, corăbiile mai mici aveau 20 de vâslaşi. Făceau scurte călătorii de-a lungul coastei cipriote, ducând în carenele lor mari mărfuri şi pasageri. Pliniu cel Bătrân menţionează că ciprioţii făcuseră o corabie cu vâsle mică, şi uşoară, care putea transporta o încărcătură de până la 90 de tone.
Dar ciprioţii aveau şi corăbii comerciale mai mari, asemenea celei descoperite pe coasta Turciei. Unele puteau transporta încărcături de până la 450 de tone. Corăbiile mari aveau 50 de vâslaşi, câte 25 pe fiecare parte. Erau lungi de 30 de metri, iar catargul era înalt de 10 metri!
Corăbiile de război din Chitim şi profeţia biblică
Spiritul lui Iehova a inspirat următoarele cuvinte: „Nişte corăbii de pe coasta Chitimului vor asupri Asiria” (Numerele 24:2, 24). S-a împlinit această profeţie? Şi dacă da, ce rol au avut ‘corăbiile de pe coasta Chitimu-lui’ în împlinirea ei? Să remarcăm că ele nu erau corăbii comerciale, ci corăbii de război aducătoare de necaz!
Odată cu dezvoltarea tehnicilor militare, s-au construit corăbii de luptă mai rapide şi mai rezistente. Primele nave de război cipriote au fost probabil reprezentate într-o pictură descoperită în Amathus, care înfăţişează o corabie lungă şi îngustă curbată la pupa spre exterior şi spre interior, asemănătoare vaselor de război feniciene. Erau dotate cu un pinten, iar pe fiecare flanc, de la pupa la prora, aveau scuturi rotunde.
în Grecia secolului al VUI-lea î.e.n. au apărut biremele (corăbii cu două rânduri de vâsle pe fiecare flanc). Aveau o lungime de aproximativ 24 de metri şi o lăţime de 3 metri. La început transportau soldaţi, deoarece bătăliile se dădeau pe uscat. în scurt timp însă s-a adăugat un rând de vâsle şi un pinten de bronz la prora. Aceasta este trirema descrisă la începutul articolului, corabie faimoasă în bătălia de la Salamina (480 î.e.n.), când grecii au învins flota persană.
în războaiele de cucerire a lumii, Alexandru cel Mare şi-a mobilizat flota de trireme, trimiţând-o spre est. Triremele aveau spaţiu limitat pentru provizii, fiind proiectate pentru bătălii, nu pentru călătorii lungi. Prin urmare, trebuiau să acosteze în insulele din Marea Egee pentru aprovizionare. Alexandru dorea să distrugă flota persană. Ca să-şi atingă scopul, trebuia mai întâi să treacă de insu-la-fortăreaţă Tir, iar Ciprul era locul unde putea face o scurtă escală.
în asediul Tirului (332 î.e.n.), care a durat şapte luni, trei regi ciprioţi au fost de partea lui Alexandru cel Mare, punându-i la dispoziţie flota lor de 120 de corăbii. Tirul a căzut, iar profeţia biblică s-a împlinit (Ezechiel 26:3, 4; Zaharia 9:3, 4). Alexandru şi-a exprimat apoi recunoştinţa oferindu-le celor trei mai multă libertate decât aveau de obicei regii vasali.
O împlinire remarcabilă
Istoricul Strabon, care a trăit în secolul I, relatează că Alexandru a cerut sprijin flotei cipriote şi feniciene în campania din Arabia. întrucât nu erau grele şi puteau fi demontate uşor, corăbiile au ajuns în doar şapte zile înThapsacus (Tifsah), în nordul Siriei (1 Regi 4:24). De acolo, puteau înainta de-a lungul fluviului până în Babilon.
Iată cum o afirmaţie biblică aparent lipsită de importanţă se adevereşte într-un mod remarcabil zece secole mai târziu! Potrivit textului din Numerele 24:24, Alexandru cel Mare, cu maşina lui de război, a înaintat neobosit din Macedonia spre est, a cucerit Asiria şi a învins în cele din urmă Imperiul Medo-Persan.
Datele despre „corăbiile din Chitim”, deşi puţine, aruncă lumină asupra fascinantei împliniri a profeţiei biblice. O astfel de mărturie istorică ne întăreşte convingerea că Biblia este demnă de încredere. Cât de important este deci să acordăm atenţie şi numeroaselor ei profeţii despre viitorul apropiat!
Sa inaintam spre lumina
October 7, 2007
FARURILE maritime au salvat nenumărate vieţi omeneşti. însă pentru un călător istovit lumina farului zărită în depărtare nu reprezintă doar un avertisment cu privire la bancurile de nisip periculoase, ci şi un indiciu că portul de destinaţie este aproape. Figurativ vorbind, şi creştinii de azi se apropie de sfârşitul unei lungi călătorii ce i-a purtat printr-o lume cufundată în întuneric spiritual şi plină de pericole. Omenirea în general — lumea înstrăinată de Dumnezeu — este asemănată în Biblie cu „marea agitată, când nu se poate linişti, ale cărei ape aruncă afară alge şi noroi” (Isaia 57:20). Deşi slujitorii lui Dumnezeu trăiesc într-o astfel de lume, ei au perspectiva luminoasă a salvării. Aceasta este pentru ei ca o lumină demnă de încredere (Mica 7:8). Graţie lui leho-va şi Cuvântului său scris, „lumina străluceşte pentru cel drept şi bucuria pentru cei cu inima dreaptă”. - Psalmul 97:11.
Totuşi, unii creştini s-au lăsat distraşi de anumite lucruri şi s-au îndepărtat de lumina lui Iehova. Astfel au suferit un naufragiu spiritual din cauza unor „stânci înşelătoare” — materialismul, imoralitatea sau chiar apostazia. La fel ca în secolul I, şi unii creştini de azi „au naufragiat în ce priveşte credinţa” (1 Timotei 1:19; 2 Petru 2:13-15, 20-22). Călătoria spre lumea nouă ar putea fi asemănată cu călătoria de întoarcere a marinarilor spre portul lor. Având în vedere că suntem atât de aproape de „port”, cât de tragic ar fi să pierdem favoarea lui Iehova! Să evităm ‘naufragiul în ce priveşte credinţa’
în trecut, multe vase traversau cu bine oceanul, dar eşuau când se apropiau de port. Deseori, cea mai periculoasă parte a călătoriei era cea în care vasul se apropia de ţărm. în mod asemănător, pentru mulţi oameni, „zilele din urmă” ale acestui sistem constituie cea mai periculoasă perioadă din istorie. Biblia le descrie pe bună dreptate ca zile cărora ‘cu greu li se face faţă’, acestea fiind dificile mai ales pentru creştinii dedicaţi. — 2 Timotei 3:1-5.
De ce sunt zilele din urmă atât de dificile? Deoarece Satan ştie că mai are doar „puţin timp” ca să poarte război cu slujitorii lui Dumnezeu. Prin urmare, el şi-a intensificat atacul prin care, plin de cruzime, urmăreşte să le provoace naufragiu spiritual (Revelaţia 12:12, 17). însă nu suntem lăsaţi fără îndrumare şi fără ajutor. Iehova continuă să fie un refugiu pentru cei ce ascultă de sfaturile sale (2 Samuel 22:31). El ne avertizează prin exemple care demască stratagemele pline de răutate ale lui Satan. Să analizăm două astfel de exemple, ce au legătură cu naţiunea Israel când se afla la graniţa Ţării Promise. - 1 Corinteni 10:11; 2 Corinteni 2:11.
La graniţa Ţării Promise
Sub conducerea lui Moise, poporul Israel a reuşit să iasă din Egipt. Nu după mult timp a ajuns la graniţa sudică a Ţării Promise. Moise a trimis 12 bărbaţi să spioneze ţara. Zece dintre ei, fiind lipsiţi de credinţă, s-au întors cu un raport negativ, spunând că Israelul nu avea să fie în stare să-i cucerească pe canaaniţi, deoarece aceştia aveau o „statură neobişnuit de mare” şi erau războinici de temut. Ce efect au avut cuvintele lor asupra israeliţilor? Relatarea spune că au început să murmure împotriva lui Moise şi a lui Aaron, spunând: „De ce ne duce Iehova în ţara aceasta ca să cădem loviţi de sabie? Soţiile noastre şi copiii noştri vor ajunge de jaf. … Să numim o căpetenie şi să ne întoarcem în Egipt!” — Numerele 13:1, 2, 28-32; 14:1-4.
Gândiţi-vă! Acei israeliţi fuseseră martori la cele zece plăgi distrugătoare şi la miracolul inspirator de teamă de la Marea Roşie prin care Iehova umilise Egiptul, puterea mondială a vremii. Acum se aflau în pragul Ţării Promise şi nu trebuiau decât să înainteze spre ea, asemenea unui vas ce înaintează spre lumina care-i indică destinaţia. Cu toate acestea, israe-liţii nu au crezut că Iehova putea învinge oraşele-stat din Canaan, care nu erau nici măcar unite şi a căror putere era nesemnificativă în comparaţie cu puterea Egiptului. Cât de mult trebuie să-1 fi dezamăgit pe Dumnezeu reacţia is-raeliţilor lipsiţi de credinţă! La fel de dezamăgiţi trebuie să fi fost şi cei doi spioni curajoşi, Iosua şi Ca-leb, care considerau că locuitorii Canaanului erau ca „pâinea pentru [Israel]”! Iosua şi Caleb cunoşteau foarte bine situaţia, deoarece străbătuseră Canaanul. Este adevărat, întrucât poporul nu a mai intrat în Ţara Promisă, Iosua şi Caleb au fost nevoiţi să rămână şi ei în pustiu zeci de ani. însă, spre deosebire de israeliţii lipsiţi de credinţă, ei nu au murit în pustiu. Dimpotrivă, Iosua şi Caleb au condus noua generaţie de israeliţi din pustiu în Ţara Promisă (Numerele 14:9, 30). Aflându-se pentru a doua oară la graniţa Ţării Promise, israeliţii urmau să se confrunte cu o altă încercare. Cum aveau ei să reacţioneze?
Balac, regele Moabului, a încercat să blesteme poporul Israel prin intermediul lui Balaam, un profet fals. însă Iehova le-a zădar nicit planul determinându-1 pe Balaam să rostească binecuvântări, în loc de blesteme (Numerele 22:1-7; 24:10). Totuşi Balaam n-a vrut să renunţe şi a pus la cale alt plan perfid: să-i facă pe slujitorii lui Iehova să piardă favoarea divină şi astfel să nu mai poată primi ţara ca moştenire. Cum avea să-şi realizeze planul? Atrăgându-i pe israeliţi în capcana imoralităţii şi a închinării la Baal. Deşi poporul lui Iehova în ansamblu nu a căzut în această capcană, planul lui Balaam a avut succes în cazul a 24 000 de israeliţi. Aceştia au avut relaţii imorale cu femei moabite şi s-au închinat lui Baal-Peor. — Numerele 25:1-9.
Gândiţi-vă că mulţi dintre acei israeliţi văzuseră cum Iehova i-a condus cu bine prin „pustiul acela mare şi înfricoşător” (Deuteronomul 1:19). Şi acum, când erau pe punctul de a-şi primi moştenirea, 24000 de slujitori ai lui Dumnezeu au cedat dorinţelor carnale şi au murit de mâna lui Iehova! Exemplul lor negativ constituie un avertisment pentru slujitorii de azi ai lui Dumnezeu, care urmează să primească o moştenire net superioară.
Satan face un ultim efort pentru a-i împiedica pe slujitorii din prezent ai lui Iehova să-şi primească răsplata. însă pentru aceasta, el nu are nevoie de noi stratageme. Folosind o stratagemă care ne aminteşte de cele întâmplate israe-liţilor când s-au aflat prima oară la graniţa Ţării Promise, Satan încearcă deseori să semene în inimă frica şi îndoiala prin ameninţări, persecuţii sau batjocuri. Unii creştini au cedat în faţa acestor intimidări (Matei 13:20, 21). O altă metodă cu care Satan a avut succes de-a lungul timpului este aceea de a-i corupe pe slujitorii lui Dumnezeu din punct de vedere moral. Au fost situaţii când unele persoane care s-au infiltrat în congregaţia creştină au încercat să-i coru-pă pe cei slabi spiritualiceşte, care nu umblau în lumina divină cu deplină încredere. — Iuda 8, 12-16.
Pentru persoanele mature şi vigilente din punct de vedere spiritual, decăderea morală rapidă a lumii constituie o dovadă clară a disperării lui Satan. Da, Satan ştie că în curând nu se va mai putea atinge de slujitorii loiali ai lui Dumnezeu. De aceea, este foarte important ca acum să ne păstrăm vigilenţa spirituală pentru a nu fi înşelaţi de Satan.
Ce ne ajută să ne păstrăm vigilenţa spirituală
Apostolul Petru a comparat cuvântul profetic al lui Dumnezeu cu ‘o lampă care străluceşte într-un loc întunecos’, deoarece îi ajută pe creştini să vadă cum se împlineşte scopul lui Dumnezeu (2 Petru 1:19-21). Cei ce cultivă iubire pentru Cuvântul lui Dumnezeu şi continuă să se lase îndrumaţi de el vor vedea cum Iehova le va netezi cărările (Proverbele 3:5, 6). Având o speranţă sigură, cei recunoscători vor „striga de bucurie datorită stării bune a inimii lor”, pe când cei care nu-1 cunosc pe Iehova sau care părăsesc calea divină vor simţi în cele din urmă ‘durere a inimii’ şi vor avea ’spiritul prăbuşit’ (Isaia 65:13, 14). Aşadar, printr-un studiu sâr-guincios al Bibliei şi prin aplicarea lucrurilor învăţate ne putem păstra privirea aţintită asupra speranţei noastre sigure, nu asupra plăcerilor efemere ale actualului sistem.
Un rol vital în păstrarea vigilenţei spirituale îl are şi rugăciunea. Vorbind despre sfârşitul prezentului sistem, Isus a spus: „Rămâneţi treji, făcând tot timpul implorări, ca să reuşiţi să scăpaţi de toate aceste lucruri care trebuie să se întâmple şi să staţi în picioare înaintea Fiului omului!” (Luca 21:34-36). Să remarcăm faptul că Isus a folosit cuvântul ‘implorare’, care înseamnă o rugăciune fierbinte. Isus ştia că în aceste timpuri critice avea să fie în joc perspectiva vieţii veşnice. Reflectă rugăciunile tale dorinţa fierbinte de a rămâne treaz din punct de vedere spiritual?
Să nu uităm că ultima parte a călătoriei noastre spre lumea nouă ar putea fi cea mai periculoasă. De aceea, este foarte important să urmărim mereu lumina care ne conduce la viaţă.
Să fim atenţi la luminile înşelătoare
Pe vremea când se naviga cu corăbii, un pericol deosebit îl constituiau răufăcătorii care profitau de nopţile fără lună, deoarece atunci marinarii nu puteau vedea ţărmul. Aceşti răufăcători puneau lumini de-a lungul unor ţărmuri periculoase pentru a-l induce în eroare pe căpitan şi a-1 face să schimbe direcţia corăbiei. Consecinţele puteau fi grave: corabia eşua, era jefuită, iar marinarii îşi puteau pierde viaţa.
In mod asemănător, Satan, care se preface într-un „înger de lumină”, vrea să-i jefuiască pe slujitorii lui Dumnezeu de prietenia lor cu El. Diavolul se poate folosi de „apostoli falşi” şi de „slujitori ai dreptăţii” apostaţi pentru a-i induce în eroare pe cei ce nu sunt vigilenţi (2 Corin-teni 11:13-15). însă, aşa cum un căpitan şi echipajul său care aveau experienţă şi erau vigilenţi nu puteau fi înşelaţi de luminile puse de răufăcători, creştinii „care, prin folosire, şi-au exersat capacitatea de înţelegere ca să deosebească binele şi răul” nu sunt induşi în eroare de cei ce promovează învăţături false şi filosofii dăunătoare. — Evrei 5:14; Revelaţia 2:2.
Marinarii aveau o listă cu farurile pe care urmau să le întâlnească pe ruta lor. Această listă conţinea caracteristicile fiecărui far, inclusiv
semnalul lui specific. The World Book Encyclo-pedia afirmă: „Marinarii îşi dau seama ce far au în faţă observând caracteristicile acestuia şi consultând lista cu faruri. Astfel, ei pot determina coordonatele locului în care se află”. în mod similar, Cuvântul lui Dumnezeu îi ajută pe oamenii sinceri să identifice închinarea adevărată şi pe cei care o practică, mai ales în aceste zile din urmă când Iehova a înălţat-o cu mult deasupra religiei false (Isaia 2:2, 3; Maleahi 3:18). Descriind contrastul izbitor dintre închinarea adevărată şi cea falsă, Biblia spune în Isaia 60:2, 3: „întunericul va acoperi pământul şi bezna adâncă popoarele, dar Iehova va străluci peste tine şi gloria sa se va vedea peste tine. Naţiunile vor veni la lumina ta şi regii la scânteierile strălucirii tale”.
Intrucât milioane de oameni din toate naţiunile se lasă permanent îndrumaţi de lumina lui Iehova, credinţa lor nu va eşua în această ultimă parte a călătoriei. Dimpotrivă, ei vor traversa cu bine ultimele zile ale acestui sistem, ajungând în portul liniştit al lumii noi.
Sa reactionam ma indemnurile cunostintei
October 6, 2007
DUPĂ cele trei călătorii pe care le-a făcut ca misionar, Pavel a fost arestat şi, în cele din urmă, trimis la Roma, unde a fost ţinut sub arest la domiciliu doi ani. La câtva timp după eliberare, el a vizitat insula Creta împreună cu Tit, căruia i-a scris: „Te-am lăsat în Creta, ca să îndrepţi lucrurile care lasă de dorit şi să numeşti bătrâni” (Tit 1:5). în această misiune, Tit avea de-a face cu persoane a căror conştiinţă evalua lucrurile mai mult sau mai puţin corect.
După ce a vorbit despre cerinţele pe care trebuiau să le întrunească bătrânii de congregaţie, Pavel i-a atras atenţia lui Tit că existau ‘mulţi oameni nesupuşi, care vorbeau fără rost şi amăgeau minţile’. Aceştia ‘distrugeau familii întregi, învăţându-i pe alţii lucruri pe care n-ar fi trebuit să le înveţe’, iar Tit trebuia ’să-i mustre’ (Tit 1:10-14; 1 Timotei 4:7). Pavel a spus despre aceste persoane că aveau mintea şi conştiinţa „pângărite”, termenul folosit având sensul de „pătat”, ca şi cum un veşmânt frumos ar fi fost pătat cu vopsea (Tit 1:15). Probabil că unii dintre aceşti oameni erau evrei, întrucât ’susţineau circumcizia’. Deşi în prezent congregaţiile nu sunt afectate de influenţa distructivă a unor persoane cu asemenea concepţii, din sfatul pe care Pavel i 1-a dat lui Tit putem desprinde multe învăţăminte cu privire la conştiinţă.
Cei cu o conştiinţă pângărită
Să remarcăm contextul în care Pavel a vorbit despre conştiinţă. „Pentru cei curaţi, toate lucrurile sunt curate. Dar, pentru cei pângăriţi şi necredincioşi, nimic nu este curat, ci le sunt pângărite şi mintea, şi conştiinţa. Ei declară public că îl cunosc pe Dumnezeu, dar îl renea-gă prin lucrările lor.” în mod cert, unii creştini de atunci trebuiau să facă schimbări pentru a fi „sănătoşi în credinţă” (Tit 1:13,15,16). Ei nu puteau să deosebească ce era curat de ceea ce nu era curat, lucru care avea legătură cu conştiinţa lor.
Cu mai bine de zece ani înainte, creştinii din corpul de guvernare deciseseră că circumcizia nu mai era o cerinţă pentru a deveni un închinător adevărat şi toate congregaţiile fuseseră informate în legătură cu această decizie (Faptele 15:1, 2, 19-29). Cu toate acestea, unii creştini din Creta încă ’susţineau circumcizia’. Ei contraziceau în mod făţiş corpul de guvernare, ‘învăţându-i pe alţii lucruri pe care n-ar fi trebuit să le înveţe’ (Tit 1:10,11). Având o gândire deformată, probabil că ei susţineau reguli din Lege cu privire la alimente şi la curăţenia cere-monială. Poate chiar adăugau la ceea ce spunea Legea — cum făcuseră şi evreii din zilele lui Isus — şi susţineau basme evreieşti şi porunci omeneşti. — Marcu 7:2, 3, 5, 15; 1 Timotei 4:3.
O asemenea gândire le influenţa negativ judecata şi simţul moral, cu alte cuvinte, conştiinţa. Pavel a scris: „Pentru cei pângăriţi şi necredincioşi, nimic nu este curat”. Conştiinţa lor fusese atât de afectată, încât nu le mai putea oferi o îndrumare demnă de încredere pentru ca ei să acţioneze şi să evalueze lucrurile în mod corect. în plus, îşi judecau colaboratorii în chestiuni personale, chestiuni în care creştinii puteau face alegeri diferite. Prin urmare, acei cretani considerau necurat ceea ce în realitate nu era aşa (Romani 14:17; Coloseni 2:16). Deşi ei declarau că îl cunosc pe Dumnezeu, lucrările lor dovedeau contrariul. — Tit 1:16.
„Pentru cei curaţi, toate lucrurile sunt curate”
Ce învăţăm noi din sfatul pe care Pavel i 1-a dat lui Tit? Să observăm contrastul din afirmaţia lui Pavel: „Pentru cei curaţi, toate lucrurile sunt curate. Dar, pentru cei pângăriţi şi necredincioşi, nimic nu este curat, ci le sunt pângărite şi mintea, şi conştiinţa” (Tit 1:15). Desigur, Pavel nu a vrut să spună că pentru un creştin curat din punct de vedere moral, absolut toate lucrurile sunt curate şi permise. Putem fi siguri de aceasta deoarece Pavel a specificat clar într-o altă scrisoare că aceia care practică fornicaţia, idolatria, spiritismul şi aşa mai departe „nu vor moşteni regatul lui Dumnezeu” (Galateni 5:19-21). Astfel, înţelegem că Pavel a exprimat un adevăr general în legătură cu două categorii de oameni: cei care erau curaţi din punct de vedere moral şi spiritual şi cei care nu erau curaţi.
Asta nu înseamnă că un creştin sincer trebuie să evite numai lucrurile interzise de Biblie în mod expres. Să ne gândim de exemplu la porunca directă: „Căsătoria să fie onorabilă la toţi şi patul conjugal să fie nepângărit, pentru că Dumnezeu îi va judeca pe fornicatori şi pe cei adulteri” (Evrei 13:4). Chiar şi necreştinii şi cei care nu au cunoştinţă biblică înţeleg bine că acest verset interzice adulterul. De aici şi din alte pasaje biblice reiese cu claritate că Dumnezeu condamnă relaţiile sexuale dintre un bărbat căsătorit sau o femeie căsătorită şi altă persoană decât partenerul conjugal. însă ce putem spune despre două persoane necăsătorite care au relaţii sexuale orale? Mulţi adolescenţi susţin că această practică nu este greşită deoarece nu constituie un contact sexual. Dar poate un creştin să considere sexul oral un lucru curat?
Atât în Evrei 13:4, cât şi în 1 Corinteni 6:9 se arată că Dumnezeu dezaprobă atât adulterul, cât şi fornicaţia (greceşte, porneia). Care este sensul cuvântului fornicaţie? Termenul grecesc se referă la folosirea cu intenţii imorale a organelor sexuale fie în relaţii sexuale normale, fie în relaţii perverse. Sensul implică toate formele de relaţii sexuale nelegitime, întreţinute în afara căsătoriei conforme Scripturilor. Prin urmare, termenul se referă şi la sexul oral, chiar dacă tinerilor li s-a spus ori au tras ei concluzia că relaţiile sexuale orale nu sunt greşite. Adevăraţii creştini nu permit ca gândirea şi acţiunile să le fie influenţate de părerile celor care „vorbesc fără rost şi amăgesc minţile” (Tit 1:10). Ei aderă la normele înalte ale Sfintelor Scripturi şi nu caută justificări pentru a aproba relaţiile sexuale orale. Adevăraţii creştini înţeleg că, potrivit normelor Bibliei, acestea constituie fornicaţie, sau porneia, şi îşi educă propria conştiinţă ca să le respingă. - Faptele 21:25; 1 Corinteni 6:18; Efe-seni 5:3.
Conştiinţe diferite, decizii diferite
Insă ce a vrut să spună Pavel prin cuvintele „pentru cei curaţi toate lucrurile sunt curate”? Pavel se referea la creştinii care îşi armonizaseră modul de gândire şi simţul moral cu normele divine consemnate în Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu. Astfel de creştini înţeleg că există multe chestiuni pe care Dumnezeu nu le condamnă în mod concret şi în care creştinii pot decide în mod diferit. Ei nu îi judecă pe alţii şi consideră „curate” lucrurile care nu sunt condamnate de Dumnezeu. Ei nu se aşteaptă ca toţi ceilalţi să gândească exact ca ei în privinţe în care Biblia nu oferă instrucţiuni concrete. Să ilustrăm prin câteva exemple.
Există multe familii în care unul dintre parteneri a devenit creştin, iar celălalt nu (1 Petru 3:1; 4:3). Din acest motiv pot apărea unele situaţii delicate, de exemplu când familia trebuie să meargă la o ceremonie de nuntă sau la înmormântarea unei rude. Să luăm cazul unei soţii creştine al cărei soţ nu-i împărtăşeşte convingerile religioase. Una dintre rudele lui se căsătoreşte, iar ceremonia de nuntă se ţine într-o biserică a creştinătăţii. (Sau poate o rudă, chiar unul dintre părinţi, a murit, iar funeraliile se ţin într-o biserică.) Familia respectivă este invitată şi soţul doreşte ca soţia să-1 însoţească. Ce va spune conştiinţa ei în această situaţie? Ce va face sora noastră creştină? Să ne imaginăm două scenarii.
Măria meditează cu seriozitate la porunca biblică de ‘a ieşi din Babilonul cel Mare’, imperiul mondial al religiei false (Revelaţia 18:2, 4). Nunta se va ţine după obiceiurile religiei din care şi ea a făcut parte cândva. De aceea ştie că în timpul ceremoniei toţi cei prezenţi vor trebui să participe la acte religioase, cum ar fi rugăciuni, cântări sau gesturi cu semnificaţie religioasă. Ea este hotărâtă să nu se implice în aşa ceva şi nu vrea să fie nici măcar prezentă într-un loc unde ar fi supusă la presiuni ca să-şi încalce principiile. Măria îşi respectă soţul, care potrivit Scripturilor îi este cap, şi doreşte să colaboreze cu el. Totuşi, ea nu doreşte să încalce principiile Bibliei (Faptele 5:29). De aceea, Măria îi explică cu tact soţului ei că, şi în cazul în care el alege să participe la ceremonie, ea personal nu va putea. Măria i-ar mai putea explica şi că, dacă va fi prezentă la ceremonie şi va refuza să ia parte la acte religioase, l-ar putea pune într-o situaţie jenantă. De aceea, ar fi mai bine pentru el ca ea să nu meargă deloc la ceremonie. Această decizie îi permite să rămână cu conştiinţa curată.
Ana se confruntă practic cu aceeaşi problemă. Ea îşi respectă soţul, este hotărâtă să-i rămână loială lui Dumnezeu şi ţine seama de conştiinţa ei instruită biblic. După ce reflectează la aspectele la care s-a gândit şi Măria, Ana analizează sub rugăciune un articol apărut în Turnul de veghe din 15 mai 2002 la rubrica „întrebări de la cititori”. Ea îşi aminteşte că, deşi cei trei evrei s-au supus poruncii de a fi prezenţi într-un loc unde urma să se desfăşoare un act de idolatrie, ei şi-au păstrat integritatea prin faptul că nu au luat parte la el (Daniel 3:15-18). Ea acţionează în armonie cu conştiinţa ei şi decide să-şi însoţească soţul, dar să nu ia parte la niciun act religios. Ana îi explică soţului ei cu tact, dar foarte clar, ce îi permite conştiinţa să facă şi ce nu. Ana speră că el va observa diferenţa dintre închinarea adevărată şi cea falsă. — Faptele 24:16.
Faptul că două creştine ajung la concluzii diferite înseamnă oare că nu contează ce decizie iau sau că una dintre ele are o conştiinţă mai slabă? Nu. Din experienţa ei anterioară în ce priveşte muzica, vestimentaţia şi accesoriile folosite în ceremoniile bisericii respective, Măria poate considera că simplul fapt de a fi prezentă la ceremonie ar putea constitui un pericol spiritual pentru ea. Decizia conştiinţei ei ar putea fi influenţată şi de felul în care a reacţionat în trecut soţul ei în situaţii care implicau chestiuni religioase. Astfel, Măria este convinsă că a luat cea mai bună decizie pentru ea.
Este cumva greşită decizia Anei? Nimeni nu are dreptul să judece. Nimeni nu trebuie să-i judece sau să-i critice alegerea de a asista la eveniment fără a se implica însă în vreun act religios. Să reţinem sfatul lui Pavel cu privire la deciziile personale de a mânca sau nu anumite alimente: „Cel ce mănâncă să nu-1 dispreţuiască pe cel ce nu mănâncă, iar cel ce nu mănâncă să nu-1 judece pe cel ce mănâncă . .. Pentru stăpânul său stă el în picioare sau cade. Dar va sta în picioare, fiindcă Iehova îl poate face să stea în picioare” (Romani 14:3, 4). Desigur, niciun creştin adevărat nu va îndemna pe cineva să-şi ignore conştiinţa instruită, deoarece ar fi ca şi cum l-ar îndemna să ignore un glas ce transmite un mesaj de care depinde viaţa.
Continuând scenariul, ambele creştine trebuie să ţină cont şi de alţi factori, unul dintre aceştia fiind efectul deciziilor lor asupra altora. Pavel ne-a sfătuit: „Luaţi hotărârea aceasta: să nu puneţi înaintea unui frate o piatră de poticnire nici să nu-i daţi un motiv de împiedicare” (Romani 14:13). Probabil că Măria ştie că situaţii similare au creat multă tulburare în familia ei sau în congregaţie, iar ceea ce face ea ar putea avea o mare influenţă asupra copiilor ei. în schimb, în cazul Anei, astfel de situaţii nu au cauzat tulburare în congregaţie sau în comunitate. Ana şi Măria, ca de altfel noi toţi, trebuie să înţeleagă că o conştiinţă instruită corespunzător ţine cont de efectul pe care îl vor avea asupra altora deciziile luate. Isus a spus: „Pentru cine îl poticneşte pe unul dintre aceşti micuţi care cred în mine, este de mai mare folos să i se atârne de gât o piatră de moară, ca aceea învârtită de un măgar, şi să fie scufundat în largul mării” (Matei 18:6). Dacă o persoană nu ţine cont că acţiunile ei i-ar putea poticni pe alţii, ar putea ajunge să aibă o conştiinţă pângărită, asemenea unora dintre creştinii din Creta.
Progresul spiritual al unui creştin trebuie să fie constant, aşa cum trebuie să fie şi progresul său în ce priveşte faptul de a-şi asculta conştiinţa şi de a acţiona la îndemnurile ei. Să ni-l imaginăm acum pe Ioan, un creştin recent botezat. Conştiinţa îi spune să evite orice lucru interzis de Biblie pe care îl practica înainte, cum ar fi idolatria sau folosirea incorectă a sângelui (Faptele 21:25). De fapt, el evită cu scrupulozitate chiar şi ceea ce seamănă numai vag cu lucrurile interzise de Dumnezeu. în schimb, el nu înţelege de ce unii creştini resping anumite lucruri pe care el le consideră acceptabile, cum ar fi anumite programe TV.
Cu timpul, Ioan progresează în cunoştinţă şi se apropie mai mult de Dumnezeu (Colo-seni 1:9, 10). Conştiinţa sa este instruită temeinic. Ioan este acum mult mai dispus să dea ascultare glasului conştiinţei şi analizează atent principiile biblice. De fapt, înţelege că unele lucruri pe care el le evita pentru că „semănau numai vag” cu ceea ce interzicea Biblia în realitate nu sunt în dezacord cu modul de gândire al lui Dumnezeu. în plus, cunoscând mai bine principiile Bibliei şi fiind mai dispus să acţioneze potrivit îndemnurilor conştiinţei sale instruite, Ioan se simte îmboldit să evite programele TV pe care înainte le considera acceptabile. Da, conştiinţa lui Ioan este acum mai rafinată. — Psalmul 37:31.
In majoritatea congregaţiilor, există creştini aflaţi în diferite etape ale progresului lor spiritual. Unii sunt noi în credinţă. Poate că în anumite privinţe conştiinţa lor tace, în timp ce în altele strigă puternic. Probabil au nevoie de timp şi de ajutor pentru a se familiariza cu principiile lui Iehova şi a putea reacţiona cu promptitudine la îndemnurile conştiinţei lor instruite (Efeseni 4:14, 15). Din fericire, în aceeaşi congregaţie sunt probabil şi mulţi creştini care cunosc bine Scripturile, au experienţă în aplicarea principiilor biblice şi au o conştiinţă în armonie cu modul de gândire al lui Dumnezeu. Cât de bucuroşi suntem să avem în mijlocul nostru astfel de persoane ‘curate’, care consideră „curate” din punct de vedere moral şi spiritual lucrurile pe care Dumnezeu le consideră acceptabile (Efeseni 5:10)! Să avem şi noi ca obiectiv să progresăm spre această maturitate şi să ne păstrăm o conştiinţă bună care să ne dea îndemnuri în armonie cu cunoştinţa exactă a adevărului şi cu devo-ţiunea sfântă. — Tit 1:1.
Infruntăm obstacole pentru vestea buna
October 5, 2007
CAMIONUL nostru se apropie de punctul de control unde sunt cam 60 de oameni înarmaţi: bărbaţi, femei şi adolescenţi. Unii sunt în uniforme, alţii în haine civile. Mulţi au arme automate. Parcă ne aşteaptă. Este conflict civil.
Am plecat în cursă acum patru zile, transportând 10 tone de literatură biblică. Ne întrebăm dacă ne vor lăsa să trecem sau dacă ne vor cere bani. Oare cât ne va lua să-i convingem că misiunea noastră nu are nimic de-a face cu războiul?
Un soldat trage în aer câteva focuri de armă ca să ne arate cine e şeful. Ne cere telefoanele mobile. Pentru că ezităm, face un gest prin care ne ameninţă că ne ia gâtul dacă ne opunem! îi dăm telefoanele.
Pe neaşteptate, o femeie în uniformă îşi ia arma şi vine spre noi. Este „secretara”. Vrea şi ea ceva. Viaţa e grea şi, prin urmare, un mic „dar” prinde bine! Un soldat deschide apoi rezervorul camionului nostru să-şi umple o canistră. Când protestăm, ne spune că nu face decât să execute un ordin. N-avem de ales! Sperăm doar că nu vor veni şi ceilalţi să ia ce ne-a mai rămas!
într-un târziu ni se dă voie să trecem şi pornim din nou la drum. Răsuflăm uşuraţi. A fost greu, dar ne-am obişnuit cu controalele care ne pun răbdarea la încercare. Din aprilie 2002 până în ianuarie 2004, am făcut 18 curse din portul Douala (Camerun) până la Bangui, capitala Republicii Centrafricane. Când ai de parcurs 1600 de kilometri, te poţi aştepta la pericole şi surprize!*
„Am învăţat multe în timpul unor astfel de curse”, spun Joseph şi Emmanuel, care au mers de mai multe ori pe acest traseu. „Este înţelept să te rogi mult în gând şi să nu-ţi pierzi cumpătul”, adaugă ei, amintindu-şi cuvintele psalmistului: „în Dumnezeu îmi pun încrederea. Nu mă voi teme. Ce-mi poate face omul?” Apoi continuă: „încercăm să gândim şi noi aşa. Suntem siguri că Iehova ştie că mergem să le ducem oamenilor mesajul de speranţă de care au atâta nevoie!” — Psalmul 56:11.
Oameni de naţionalităţi diferite fac eforturi să asigure hrană spirituală
Mulţi oameni din această parte a Africii vor să audă mesajul veştii bune despre Regat. Literatura pe care o transportăm le satisface necesităţile spirituale (Matei 5:3; 24:14). Filiala din Douala a Martorilor lui Iehova asigură literatură biblică pentru mai mult de 30000 de vestitori ai Regatului şi persoane interesate din Camerun şi din alte patru ţări vecine.
însă până să ajungă în Camerun, literatura face cale lungă. O mare parte este tipărită în Anglia, Finlanda, Germania, Italia şi Spania. Din Franţa este trimisă apoi cu vaporul. De obicei, un transport de literatură ajunge în portul Douala la fiecare două săptămâni.
Camionul duce apoi literatura la Filială. Departamentul de expediţie o sortează ţinând cont de locul unde trebuie trimisă. Nu e deloc uşor să ajungă în zone izolate! Dar această activitate împlineşte o parte a profeţiei potrivit căreia vestea bună va fi dusă „până în cea mai îndepărtată parte a pământului” (Faptele 1:8). Filiala se bazează pe spiritul de sacrificiu al voluntarilor care sunt dispuşi să înfrunte pericolele unor astfel de curse. Datorită lor, literatura ajunge cu regularitate la milioane de oameni din inima Africii!
O cursă obişnuită
Literatura este transportată cu camionul în Ciad, Camerun, Gabon, Guineea Ecuatorială şi Republica Centrafricană. Să ne imaginăm că pornim la drum cu cei şase şoferi şi că gustăm alături de ei aventura unei curse de cel puţin zece zile.
Şoferii trebuie să reziste la drum lung, să-şi ştie bine meseria, să fie oameni răbdători şi să aibă o îmbrăcăminte bine aranjată. Poartă haine africane sau cămaşă şi cravată. Lucrătorii vamali au spus la un moment dat: „Uitaţi-vă ce camioane curate şi ce frumos sunt îmbrăcaţi şoferii aceştia. Sunt ca în pozele din publicaţiile lor!” Dar un lucru şi mai important decât înfăţişarea şoferilor este spiritul lor de dăruire. Merg oriunde e nevoie pentru a le fi altora de ajutor. — Psalmul 110:3.
Plecăm din Douala pe la şase dimineaţa, chiar după ce răsare soarele, ca să evităm blocajele rutiere, frecvente în acest oraş care se extinde haotic. Odată ce trecem podul de lângă filială şi traversăm oraşul aglomerat ne îndreptăm spre prima noastră destinaţie, Yaound£, capitala Camerunului.
Oricare dintre cei şase şoferi pot spune că nu-i deloc uşor să conduci un camion încărcat cu 10 tone de cărţi. în primele trei zile de călătorie, nu avem cine ştie ce probleme pe drumurile asfaltate, deşi se cere maximum de atenţie şi concentrare. Apoi însă pe neaşteptate începe să plouă cu găleata. Drumul nu mai este asfaltat. Vizibilitatea se reduce, drumul devine alunecos şi trebuie să mergem încet din cauza denivelărilor. Se lasă seara. E timpul să facem un popas, să mâncăm ceva şi să încercăm să dormim, cu picioarele pe bordul maşinii. Cam aşa o duc şoferii noştri!
Dis-de-dimineaţă o luăm de la capăt. Un şofer îl ajută pe cel de la volan, fiind atent la drum. Avertizează imediat dacă ne apropiem prea mult de şanţul de la marginea străzii. Şoferii ştiu bine că, dacă alunecă în şanţ, le trebuie zile întregi ca să scoată camionul de acolo. Drumurile nu sunt mai bune nici după ce intrăm în Republica Centrafricană. Următorii 650 de kilometri străbatem o splendidă regiune de ţară, cu dealuri verzi. în satele prin care trecem, copii, bătrânei şi mămici cu copii în spate ne fac cu mâna. Din cauza războiului civil nu prea sunt maşini pe drum, iar oamenii se uită uimiţi la noi.
Experienţe care ne aduc bucurie
Janvier, unul dintre şoferi, ne spune că, deşi nu au prea mult timp la dispoziţie, fac adesea câte un popas în sătucurile prin care trec, ca să-şi mai tragă sufletul şi să le dea literatură biblică oamenilor pe care-i întâlnesc. El îşi aminteşte: „De câte ori ajungeam în Baboua încercam să vorbim cu un domn care lucra la spital şi care era foarte interesat de mesajul despre Regat. Făceam un scurt studiu biblic cu el. Odată, am pus caseta video despre Noe ca să o vadă împreună cu familia lui. Au venit apoi prieteni şi vecini. Casa era plină de oameni încântaţi de ce vedeau. Toţi auziseră despre Noe, dar acum puteau urmări pe ecran evenimente din viaţa lui. Am fost emoţionaţi să vedem cât de mult au apreciat caseta. Au organizat o masă specială pentru noi şi au insistat să rămânem la ei peste noapte. Deşi a trebuit să plecăm imediat pentru că ne aştepta drum lung, am fost fericiţi că le-am putut împărtăşi vestea bună acestor oameni umili”.
Un alt şofer, Israel, îşi aminteşte ce s-a întâmplat în timpul altei curse. Trebuiau să ajungă la Bangui. „Pe măsură ce ne apropiam de oraş”, ne povesteşte el, „traficul era oprit din ce în ce mai des. Din fericire, mulţi soldaţi au recunoscut camionul nostru. Ne-au invitat să stăm cu ei şi au acceptat bucuroşi literatură biblică. Le-a plăcut în mod deosebit o carte. Şi-au scris numele pe ea, data când au primit-o şi numele celui care le-a dat-o. Un motiv pentru care au fost atât de prietenoşi era că unii dintre ei aveau rude Martori ai lui Iehova”.
Joseph, şoferul care a făcut cele mai multe curse, consideră că momentul cel mai plăcut al călătoriei este sosirea la destinaţie. Referin-du-se la una din curse, el spune: „Când mai erau câţiva kilometri până la Bangui le-am telefonat fraţilor şi le-am spus că mai avem puţin şi sosim. Ei ne-au ieşit în întâmpinare, ne-au însoţit în drumul prin oraş şi ne-au ajutat să îndeplinim ultimele formalităţi. Când am ajuns la filială toţi ne-au îmbrăţişat în semn de bun-venit. Ne-au ajutat şi fraţi din congregaţiile apropiate. în câteva ore, sute de cutii cu Biblii, cărţi, broşuri şi reviste erau descărcate şi puse la adăpost în depozit!”
Joseph ne mai spune: „Uneori, în camion aveam donaţii: haine, încălţăminte, lucruri pentru copii. Toate trebuiau să ajungă în ţara vecină, Republica Democratică Congo. Ce bucurie a fost să-i vedem pe fraţi primindu-le cu un zâmbet plin de recunoştinţă!”
Ne odihnim o zi, apoi pregătim camionul pentru drumul de întoarcere. Ne aşteaptă alte probleme, dar bucuriile pe care le-am trăit au fost mult mai mari decât piedicile ce s-ar putea ivi!
Distanţe mari, ploi torenţiale, drumuri rele, pene de cauciuc şi defecţiuni tehnice. Soldaţi care se poartă urât. Toate acestea pot descuraja. Dar nimic nu-i bucură mai mult pe şoferi decât să ducă vestea bună despre Regat în zonele izolate ale Africii şi să vadă cum fac schimbări în viaţă cei ce o primesc.
Datorită eforturilor pe care le fac aceşti şoferi, un agricultor dintr-o zonă izolată a Republicii Centrafricane, aproape de graniţa cu Sudanul, citeşte Biblia într-o traducere modernă, soţia lui studiază ultimele numere ale revistei Turnul de veghe, iar copiii lor au multe de învăţat din cartea Ascultă de Marele învăţător. Ei şi mulţi alţi locuitori ai acestor comunităţi rurale primesc aceeaşi hrană spirituală ca şi fraţii lor din marile oraşe. Motiv de mare bucurie!
SIRACUZA
October 4, 2007
In jurul anului 59 e.n., un vas a pornit în călătorie din insula mediteraneeană Malta spre Italia. Corabia avea la proră semnul „Fiii lui Zeus”, zeităţi considerate a fi protectoare ale marinarilor. Scriitorul biblic Luca relatează că vasul a ajuns „în portul Siracuza”, pe coasta sud-estică a Siciliei, şi a „rămas trei zile” (Faptele 28:11,12). Alături de Luca, la bord se mai aflau Aristarh şi apostolul Pa-vel, care era dus la Roma pentru a fi judecat. — Faptele 27:2.
Nu ştim dacă lui Pavel i s-a permis să debarce la Siracuza. Dar dacă el sau tovarăşii săi de drum ar fi debarcat, ce ar fi văzut acolo?
In timpul grecilor şi romanilor, Siracuza rivaliza cu Atena şi Roma. Potrivit tradiţiei, oraşul a fost întemeiat de corinteni în 734 î.e.n. Siracuza a cunoscut vremuri de glorie şi a fost locul în care s-au născut personalităţi binecunoscute ale antichităţii, printre care dramaturgul Epicharmos şi matematicianul Arhimede. în 212 î.e.n., Siracuza a fost cucerită de romani.
O vizită în oraşul de azi poate oferi o imagine a Siracuzei din zilele lui Pavel. Oraşul era împărţit în două: o parte se afla pe mica insulă Ortigia, probabil locul unde a acostat vasul cu care călătorea Pavel, iar cealaltă parte era pe insula Sicilia.
în prezent, pe insulă se pot vedea ruinele celui mai vechi templu în stil doric din Sicilia: templul lui Apolo ce datează din secolul al Vl-lea î.e.n. Tot aici se găsesc şi coloane ale unui templu dedicat zeiţei Atena, datând din secolul al V-lea î.e.n., care a devenit parte a structurii arhitectonice a unei catedrale.
Centrul oraşului modern se află pe insula Sicilia, unde se poate vizita parcul arheologic Neapolis. Nu departe de intrarea acestuia se află teatrul grec. Este unul dintre cele mai impresionante vestigii ale arhitecturii teatrului grec. Având vedere spre mare, teatrul oferea un cadru splendid pentru spectacole. La capătul sudic al parcului se află amfiteatrul roman datând din secolul al lll-lea e.n. Are formă eliptică şi măsoară 140 de metri lungime şi 119 metri lăţime, fiind al treilea ca mărime din Italia.
Dacă veţi avea ocazia să vizitaţi Siracuza, puteţi să vă aşezaţi pe o bancă din Ortigia cu vedere spre mare, să deschideţi Biblia la Faptele 28:12 şi să vi-l imaginaţi pe apostolul Pavel la bordul vasului care intra încet în port.
