Parinti, educati-va copii cu iubire!
September 21, 2007
MAJORITATEA părinţilor consideră că venirea pe lume a unui copil este unul dintre cele mai frumoase evenimente din viaţă. Iată ce spune o mamă pe nume Alina: „Când mi-am văzut prima dată fetiţa, am simţit ceva extraordinar. Mi s-a părut cel mai frumos copil din lume”. Dar odată cu bucuriile vin şi îngrijorările. Soţul Alinei spune: „Mă întrebam mereu dacă voi putea să-mi ajut fiica să facă faţă problemelor vieţii”. Mulţi părinţi simt la fel şi înţeleg cât de important este să-şi educe copiii cu iubire. Părinţii creştini care doresc să-şi educe bine copiii au de înfruntat anumite dificultăţi. Care sunt unele dintre ele? Am înaintat mult în „zilele din urmă” ale acestui sistem. Aşa cum s-a profeţit, în lume există o mulţime de oameni care nu manifestă iubire. Chiar şi în familie, unii sunt ‘fără afecţiune naturală, nerecunoscători, neloiali, fără stăpânire de sine, cruzi’ (2 Timotei 3:1-5). Contactul zilnic cu astfel de oameni poate influenţa felul în care un creştin se poartă cu membrii familiei. în plus, părinţii se luptă cu tendinţa moştenită de a-şi pierde cumpătul, de a spune ce nu ar dori să spună şi de a înţelege greşit unele lucruri. — Romani 3:23; Iacov 3:2, 8, 9.
în pofida acestor încercări, părinţii îşi pot creşte copiii în aşa fel încât aceştia să fie fericiţi şi să-1 iubească pe Dumnezeu. Care este cheia succesului? Respectarea îndemnului biblic: „Faceţi toate lucrurile cu iubire” (1 Corinteni 16:14). De fapt, iubirea este „o legătură perfectă a unităţii” (Coloseni 3:14). Să analizăm trei aspecte ale iubirii descrise de apostolul Pavel în prima scrisoare către corinteni şi să vedem câteva modalităţi concrete prin care părinţii pot manifesta această calitate în educarea copiilor lor. - 1 Corinteni 13:4-8.
Fiţi îndelung răbdători
Pavel a scris: „Iubirea este îndelung răbdătoare” (1 Corinteni 13:4). Expresia grecească tradusă ‘îndelung răbdător’ transmite ideea de încet la mânie. De ce trebuie părinţii să fie îndelung răbdători? Fără îndoială, majoritatea părinţilor ştiu multe motive. Iată doar câteva. De obicei, copiii insistă când îşi doresc ceva. Chiar dacă răspunsul părinţilor este un nu categoric, copiii continuă probabil să-i roage sperând că în cele din urmă vor obţine ceea ce vor. Poate că adolescenţii încearcă în fel şi chip să-şi convingă părinţii să-i lase să facă un anumit lucru, deşi părinţii îl consideră neînţelept (Proverbele 22:15). Şi, aşa cum ni se întâmplă tuturor, copiii ar putea repeta unele greşeli. — Psalmul 130:3.
Ce îi poate ajuta pe părinţi să fie răbdători şi chiar îndelung răbdători cu copiii lor? Regele Solomon a scris: „Perspicacitatea îl face pe om încet la mânie” (Proverbele 19:11). Părinţii îi pot înţelege mai bine pe copii dacă îşi aduc aminte de propria copilărie, când ei înşişi ‘vorbeau ca un copil mic, gândeau ca un copil mic, judecau ca un copil mic’ (1 Corinteni 13:11). Părinţi, vă mai amintiţi când insistaţi ca mama sau tatăl vostru să vă îndeplinească o dorinţă? Sau, când eraţi adolescenţi, nu v-aţi gândit niciodată că părinţii pur şi simplu nu vă înţeleg sentimentele sau problemele? Dacă da, probabil că veţi înţelege de ce se poartă aşa copiii voştri şi de ce trebuie să le amintiţi mereu unele lucruri pe care le-aţi stabilit (Coloseni 4:6). Demn de remarcat este că Iehova le-a spus părinţilor israeliţi ’să le inculce’ copiilor legile sale (Deuteronomul 6:6, 7). Cuvântul ebraic tradus „a inculca” înseamnă „a repeta”, „a spune iar şi iar”, „a întipări”. Aşadar, părinţii trebuie probabil să repete de mai multe ori unele lucruri până când copilul va învăţa să aplice legile divine. Repetarea e deseori necesară pentru ca un copil să-şi însuşească şi alte lecţii de viaţă.
însă dacă un părinte este îndelung răbdător nu înseamnă că îi permite copilului orice. Cuvântul lui Dumnezeu avertizează: „Copilul lăsat de capul lui îi aduce ruşine mamei sale”. Acelaşi proverb arată cum se poate evita această situaţie: „Nuiaua şi mustrarea dau înţelepciune” (Proverbele 29:15). Uneori copiii ar putea considera că părinţii n-au niciun drept să-i corecteze. Dar familia creştină nu se conduce după principii democratice, ca şi cum, fără consimţământul copiilor, părinţii n-ar avea dreptul să stabilească reguli. Iehova, Capul suprem al familiei, le dă părinţilor autoritatea de a-şi educa şi disciplina copiii cu iubire (1 Corinteni 11:3; Efeseni 3:15; 6:1-4). De fapt, disciplinarea este în strânsă legătură cu alt aspect al iubirii menţionat de Pavel.
Corectaţi-i cu iubire
Pavel a scris că „iubirea este .. . bună” (1 Corinteni 13:4). Părinţii buni sunt consecvenţi în privinţa disciplinării. Astfel, îl imită pe Iehova. Pavel a scris că „Iehova îl disciplinează pe cel pe care-1 iubeşte”. Demn de menţionat este că disciplinarea despre care vorbeşte Biblia nu înseamnă pur şi simplu pedeapsă, ci şi instruire şi educare. Care este scopul disciplinării? Pavel a spus că aceasta „produce în cei care au fost instruiţi prin ea un rod paşnic, adică dreptatea” (Evrei 12:6, 11). Părinţii care îşi educă copiii cu iubire, după normele divine, îi pot ajuta să devină adulţi care iubesc pacea şi dreptatea. Acceptând „disciplinarea lui Iehova”, copiii vor dobândi cunoştinţă, înţelepciune şi discernământ, care sunt mult mai de preţ decât aurul şi argintul. - Proverbele 3:11-18.
In schimb, părinţii care nu-şi disciplinează copiii nu dau dovadă de iubire. Iehova 1-a inspirat pe Solomon să scrie: „Cine îşi reţine nuiaua îşi urăşte fiul, dar cine îl iubeşte caută să-1 disciplineze” (Proverbele 13:24). Copiii care nu sunt disciplinaţi în mod consecvent pot deveni egoişti şi nefericiţi. însă copiii ai căror părinţi, deşi înţelegători, stabilesc limite clare, învaţă mai bine, se înţeleg mai bine cu cei din jur şi sunt în general mai fericiţi. Este evident, aşadar, că părinţii care îşi disciplinează copiii manifestă iubire şi bunătate. Dar ce înseamnă a-i disciplina pe copii cu iubire şi bunătate? Părinţii creştini trebuie să le spună clar ce aşteaptă de la ei. Părinţii îşi învaţă copiii încă de mici principii biblice fundamentale şi îi ajută să înţeleagă cât de importantă este participarea la diverse aspecte ale închinării adevărate (Exodul 20:12-17; Matei 22:37-40; 28:19; Evrei 10:24, 25). Copiii trebuie să ştie că aceste cerinţe sunt literă de lege.
Uneori părinţii ar putea discuta şi cu copiii când stabilesc regulile casei. Poate că astfel copiii vor fi mai dispuşi să le respecte. Să presupunem că părinţii trebuie să stabilească o oră la care copiii să ajungă acasă seara. Ar putea-o stabili ei înşişi sau le-ar putea permite copiilor să propună o anumită oră şi să explice de ce au ales-o. Apoi părinţii le-ar putea spune care este ora la care s-au gândit ei şi de ce o consideră potrivită. Dar cum vor reacţiona părinţii dacă, aşa cum e de aşteptat, copiii nu vor fi de acord? în unele cazuri, ei pot ţine cont de dorinţa copiilor cu condiţia să nu se încalce principiile biblice. înseamnă aceasta că părinţii nu-şi exercită autoritatea?
Pentru a răspunde la această întrebare, să ne amintim cum şi-a exercitat Iehova cu iubire autoritatea în relaţiile cu Lot şi familia lui. După ce i-au scos din Sodoma pe Lot, pe soţia şi pe fiicele lui, îngerii i-au spus lui Lot: „Fugi în regiunea muntoasă, ca să nu pieri!” Cum a reacţionat Lot? El a răspuns: „Nu, lehova, te rog!” Apoi, el a venit cu o propunere: „Te rog, oraşul acesta este destul de aproape ca să fug acolo şi este un lucru mic. Permite-mi, te rog, să fug acolo”. Cum a răspuns lehova? „Iată că ţin seama de tine şi în privinţa aceasta” (Geneza 19:17-22). înseamnă aceasta că lehova nu şi-a exercitat autoritatea? Bineînţeles că nu! Dar el a ţinut cont de cererea lui Lot şi a decis să-i arate mai multă îngăduinţă. Părinţi, aţi putea uneori ţine cont de punctul de vedere al copiilor când stabiliţi regulile în familie?
Desigur, copiii trebuie să ştie nu numai regulile casei, ci şi ce pedeapsă vor primi dacă nu le vor respecta. Numai după ce le-au explicat clar copiilor în ce constau pedepsele, părinţii le pot cere să respecte regulile. Un părinte care îi spune încontinuu copilului că îl va pedepsi dar care nu face niciodată acest lucru nu dă dovadă de iubire. Biblia spune: „Pentru că nu se execută imediat sentinţa pentru o faptă rea, inima fiilor oamenilor este şi mai hotărâtă să facă răul” (Eclesiastul 8:11). E adevărat, poate că părintele nu-şi pedepseşte copilul în public sau în faţa altor copii, ca să nu-1 facă de ruşine. Dar copiii se vor simţi mai în siguranţă, îi vor respecta şi-i vor iubi şi mai mult pe părinţi dacă vor şti că da-ul lor înseamnă da şi nu-ul, nu, chiar şi când e vorba de pedeapsă. — Matei 5:37.
Pedeapsa şi felul în care este aplicată trebuie să reflecte iubire. în acest scop, părinţii trebuie să ţină seama de necesităţile fiecărui copil. Iată ce spune o mamă pe nume Pam: „Cele două fetiţe ale noastre trebuiau disciplinate diferit. Metoda care dădea rezultate în cazul uneia nu era eficientă şi în cazul celeilalte”. Soţul ei, Larry, explică: „Fiica noastră mai mare nu făcea decât ce voia şi nu asculta decât dacă era aspru pedepsită. în schimb, cea mică reacţiona imediat dacă-i vorbeam ferm sau dacă observa la noi o privire dezaprobatoare”. Da, părinţii iubitori se străduiesc să înţeleagă care este metoda de disciplinare cea mai eficientă pentru fiecare copil.
Iehova este un exemplu pentru părinţi şi în această privinţă. El cunoaşte punctele forte şi punctele slabe ale fiecărui slujitor al său (Evrei 4:13). în plus, când pedepseşte, Iehova nu este nici exagerat de aspru, nici extrem de indulgent. El îşi disciplinează întotdeauna slujitorii „în măsura potrivită” (Ieremia 30:11). Părinţi, ştiţi care sunt punctele forte şi punctele slabe ale copiilor voştri? Ţineţi cont de ele ca să le daţi o bună educaţie? Dacă da, înseamnă că-i iubiţi.
Incurajaţi-i să spună ce gândesc
O altă faţetă a iubirii este că „nu se bucură de nedreptate, ci se bucură cu adevărul” (1 Corinteni 13:6). Cum pot părinţii să-i înveţe pe copii să iubească ce este drept şi adevărat? Un lucru esenţial este acela de a-i încuraja să se exprime deschis, chiar dacă ceea ce vor spune nu este pe placul părinţilor. Fireşte, părinţii se bucură când gândurile şi sentimentele exprimate de copii reflectă norme drepte. Uneori, însă, cuvintele copiilor pot trăda o înclinaţie spre nedreptate (Geneza 8:21). Cum trebuie să reacţioneze părinţii? Poate că primul impuls este să-i corecteze imediat. însă, dacă ar reacţiona aşa, altă dată copiii vor spune doar ceea ce vor părinţii să audă. Desigur, vorbirea nerespectuoasă trebuie corectată imediat; dar una e să-i înveţi pe copii cum să vorbească politicos şi cu totul alta e să le impui ce să spună.
Cum pot părinţii să-i încurajeze pe copii să spună ce gândesc? Alina, menţionată mai înainte, spune: „Am creat în familie o atmosferă în care putem să ne exprimăm deschis. Astfel încercăm să nu reacţionăm exagerat când copiii spun ceva ce nu ne place”. Un tată pe nume Dan spune: „Am încurajat-o pe fiica noastră să-şi spună punctul de vedere, chiar şi atunci când nu era de acord cu noi. Am considerat că dacă o întrerupeam mereu şi ne impuneam părerea, s-ar fi închis şi nu ne-ar mai fi spus ce gândeşte cu adevărat. în schimb, ascultând-o, o încurajam să ne asculte şi ea pe noi”. Desigur, copiii trebuie să asculte de părinţi (Proverbele 6:20). Dar când în familie există o comunicare deschisă, părinţii îşi pot ajuta copiii să-şi dezvolte discernământul. Vincent, tată a patru copii, spune: „De multe ori discutam despre avantaje şi dezavantaje aşa încât copiii să înţeleagă singuri care este cel mai bun mod de a acţiona. Asta i-a ajutat să-şi dezvolte capacitatea de gândire”. — Proverbele 1:1-4.
Desigur, niciun părinte nu poate aplica perfect sfaturile biblice privind creşterea copiilor. Cu toate acestea, puteţi fi siguri că copiii voştri vor fi profund recunoscători pentru strădaniile voastre de a-i educa cu îndelungă răbdare, bunătate şi iubire. Şi fără îndoială că Iehova vă va binecuvânta eforturile (Proverbele 3:33). Orice părinte creştin îşi doreşte ca fiul şi fiica sa să-1 iubească pe Iehova. Cum pot părinţii să atingă acest obiectiv nobil? în articolul următor vor fi prezentate câteva metode concrete.
Invatati-va copii sa-l iubeasca pe Iehova
September 19, 2007
UN ARCAŞ se pregăteşte să tragă. Potriveşte cu mare grijă săgeata pe coardă şi întinde arcul. Cu un intens efort muscular, îndreaptă săgeata spre ţintă. Apoi trage! Va nimeri? Depinde de îndemânarea lui, de vânt şi de cât de bună e săgeata.
Regele Solomon i-a asemănat pe copii cu „săgeţile în mâna unui viteaz” (Psalmul 127:4). Să vedem cum se poate aplica această ilustrare. Un arcaş nu ţine mult săgeata în arc. Ca să atingă ţinta, el trebuie să tragă imediat. în mod asemănător, părinţii au la dispoziţie relativ puţin timp pentru a sădi iubirea de Iehova în inima copiilor. După câţiva ani, care parcă zboară, copiii au crescut şi părăsesc casa părintească (Matei 19:5). Vor atinge copiii ţinta, cu alte cuvinte vor continua ei să-1 iubească pe Dumnezeu şi să-i slujească chiar şi după ce vor pleca de acasă? Răspunsul depinde de mai mulţi factori. Trei dintre ei sunt: iscusinţa părintelui, mediul în care cresc copiii şi felul în care „săgeata”, sau copilul, reacţionează la instruirea primită. Să-i analizăm în detaliu. Mai întâi, vom vedea prin ce se caracterizează un părinte iscusit.
Părinţii iscusiţi dau un exemplu bun
Isus este un bun exemplu pentru părinţi în sensul că el făcea ceea ce predica (Ioan 13:15). El chiar i-a condamnat pe farisei, care ziceau, dar nu făceau (Matei 23:3). Pentru a-i ajuta pe copii să-1 iubească pe Iehova, părinţii trebuie să facă ce spun. Vorbele fără fapte sunt ca un arc fără coardă: nu folosesc la nimic. — 1 Ioan 3:18.
De ce este foarte important exemplul părinţilor? Aşa cum adulţii pot învăţa să-1 iubească pe Dumnezeu analizând exemplul dat de Isus, la fel copiii pot învăţa să-1 iubească pe lehova urmând exemplul bun al părinţilor. Prietenii copilului pot fie să-1 influenţeze în bine, fie ’să-i strice obiceiurile folositoare’ (1 Corinteni 15:33). De fapt, în copilărie, mai cu seamă în primii ani de viaţă, când i se formează personalitatea, cei mai apropiaţi prieteni ai copilului sunt părinţii. Tot ei au şi cea mai mare influenţă asupra lui. Prin urmare, părinţii ar trebui să se întrebe: Ce fel de prieten sunt eu pentru copilul meu? îl încurajez prin propriul exemplu să cultive obiceiuri bune? Ce exemplu dau eu în chestiuni importante precum rugăciunea şi studierea Bibliei?
Părinţii iscusiţi se roagă cu copiii lor
Copiii pot învăţa multe lucruri importante despre lehova din rugăciunile voastre. Ce-ar putea învăţa ei când vă aud mulţumindu-i lui Dumnezeu la masă şi ru-gându-vă când studiaţi din Biblie? Că lehova ne oferă ceea ce avem nevoie pe plan fizic, deci trebuie să-i mulţumim pentru asta, şi că la el găsim adevărul spiritual. Cât de importante sunt aceste lecţii pentru copii! — Iacov 1:17.
însă, dacă vă rugaţi împreună cu familia şi în alte momente, nu numai la masă sau când studiaţi din Biblie, şi dacă menţionaţi în rugăciune lucruri concrete despre voi şi despre copii, veţi avea şi alte rezultate. Vă veţi ajuta copiii să înţeleagă că lehova face parte din familia voastră şi că se îngrijeşte mult de fiecare dintre voi (Efeseni 6:18; 1 Petru 5:6, 7). Un tată a spus: „încă de când ni s-a născut fetiţa, am început să ne rugăm cu ea. Pe măsură ce creştea, menţionam în rugăciune lucruri despre relaţiile cu alţii sau orice ştiam că o preocupă. N-a fost zi în care să nu ne rugăm împreună cu ea, până când s-a căsătorit şi a plecat la casa ei”. Vă rugaţi şi voi cu copiii voştri în fiecare zi? îi ajutaţi şi voi să-1 considere pe lehova un Prieten care se îngrijeşte nu numai de necesităţile fizice şi spirituale, ci şi de cele afective? — Filipeni 4:6, 7.
Dar, ca să puteţi vorbi concret în rugăciune, trebuie să ştiţi ce se întâmplă în viaţa copilului vostru. Observaţi ce a spus odată un tată a doi copii: „în fiecare week-end îmi puneam două întrebări: Ce i-a frământat pe copiii mei săptămâna aceasta şi ce lucruri frumoase li s-au întâmplat?” Părinţi, n-aţi putea să vă puneţi şi voi astfel de întrebări şi apoi să menţionaţi în rugăciunile pe care le faceţi cu copiii câteva din răspunsurile pe care vi le-aţi dat? Făcând aşa, vă veţi învăţa copiii nu numai să se roage lui lehova, Ascultătorul rugăciunii, ci şi să-1 iubească. — Psalmul 65:2.
Părinţii iscusiţi promovează bune obiceiuri de studiu
In ce sens poate atitudinea părinţilor faţă de studiul Bibliei să influenţeze relaţiile copilului cu Dumnezeu? Ca să întreţină şi să întărească o prietenie, două persoane trebuie nu numai sâ-şi vorbească, ci şi să se asculte. Una din modalităţile prin care îl ascultăm pe lehova este studiul Bibliei cu ajutorul publicaţiilor furnizate de „sclavul fidel şi prevăzător” (Matei 24:45-47; Proverbele 4:1, 2). Părinţi, ca să vă ajutaţi copiii să cultive o prietenie strânsă cu lehova, trebuie să-i încurajaţi să-şi formeze bune obiceiuri de studiere a Cuvântului lui Dumnezeu.
Cum vă puteţi ajuta copiii să cultive obiceiul de a studia? Voi, părinţilor, trebuie să fiţi un exemplu. Observă copiii că vă găsiţi plăcerea în citirea şi studierea cu regularitate a Bibliei? E drept că sunteţi foarte ocupaţi purtându-le de grijă copiilor voştri şi poate că vă este greu să găsiţi timp pentru a citi şi a studia. Dar întrebaţi-vă: Mă văd copiii uitându-mă cu regularitate la televizor? Dacă da, n-aş putea folosi o parte din acel timp studiind, dându-le astfel un bun exemplu copiilor?
O altă modalitate prin care vă puteţi ajuta copiii să asculte de Iehova este să purtaţi cu regularitate discuţii biblice în familie (Isaia 30:21). Totuşi poate că unii se întreabă: De ce mai trebuie să se studieze în familie cu copiii dacă oricum părinţii îi iau la toate întrunirile congregaţiei? Există mai multe motive. Iehova le-a încredinţat părinţilor importanta sarcină de a-şi instrui copiii (Proverbele 1:8; Efeseni 6:4). Studiul biblic în familie îi învaţă pe copii că închinarea pe care i-o aducem lui Dumnezeu nu este un simplu ritual care trebuie îndeplinit doar în public, ci este o parte a vieţii de familie. — Deuteronomul 6:6-9.
Mai mult decât atât, un studiu în familie bine condus îi poate ajuta pe părinţi să înţeleagă cum văd copiii chestiunile spirituale şi pe cele morale. De pildă, când copiii sunt mici, părinţii pot folosi la studiu publicaţii precum Ascultă de Marele învăţător*. Copiii sunt invitaţi, aproape în fiecare paragraf, să spună ce părere au despre ceea ce se discută. Folosin-du-se de versetele biblice menţionate în carte, părinţii îi pot ajuta pe copii să-şi dezvolte capacitatea de înţelegere „ca să deosebească binele şi răul”. — Evrei 5:14.
Pe măsură ce copiii cresc, trebuie să adaptaţi studiul la necesităţile lor. Remarcaţi cum şi-au ajutat doi părinţi copiii adolescenţi să înţeleagă dacă e potrivit să meargă la o petrecere cu colegii de şcoală. Tatăl spune: „Le-am zis fetelor că la următorul studiu în familie, noi vom juca rolul copiilor, iar ele pe cel al părinţilor. Nu conta cine juca rolul de tată sau pe cel de mamă. Important era să caute împreună informaţii pe marginea acestui subiect şi apoi să ne dea sfaturi”. Rezultatul? „Am fost foarte uimiţi văzând că fetele noastre (în rolul de părinţi) ne-au explicat cu multă maturitate (nouă, care jucam rolul de copii) de ce nu ar fi înţelept din punct de vedere biblic să mergem la acea petrecere”, mai spune tatăl. „Şi mai mult însă ne-a impresionat când ne-au sugerat alte activităţi pe care le-am putea face în loc să mergem la petrecere. în felul acesta am reuşit să înţelegem mai bine cum gândesc fetele noastre şi ce îşi doresc.” Aşadar, e nevoie de perseverenţă şi de ingeniozitate pentru a ţine cu regularitate un studiu biblic în familie, un studiu adecvat necesităţilor tuturor. Dar merită din plin efortul! — Proverbele 23:15.
Creaţi un mediu paşnic
O săgeată are mai multe şanse să ajungă la ţintă dacă vremea este bună când arcaşul ocheşte şi trage. La fel este şi cu copiii: ei sunt mai dispuşi să înveţe să-1 iubească pe Iehova dacă părinţii creează o atmosferă paşnică în familie. „Rodul dreptăţii este semănat în pace pentru cei care fac pace”, a scris Iacov (Iacov 3:18). Cum pot părinţii crea o atmosferă paşnică în familia lor? în primul rând, relaţia dintre ei trebuie să fie puternică. Un soţ şi o soţie care se iubesc şi se respectă au mai multe şanse să-şi înveţe copiii să-i iubească şi să-i respecte pe alţii, inclusiv pe Iehova (Galateni 6:7; Efeseni 5:33). Iubirea şi respectul promovează pacea. Iar dacă între soţi există pace şi armonie, atunci vor putea rezolva mai uşor problemele din familie.
Insă, cum nu există căsnicie perfectă, nu există nici familie perfectă. Uneori poate că părinţii nu reuşesc să manifeste rodul spiritului în relaţiile cu copiii (Galateni 5:22, 23). Când se întâmplă aşa, ce ar trebui să facă părinţii? Oare dacă recunosc că au greşit, le va scădea copiilor respectul pentru ei? Să ne gândim la apostolul Pa-vel. El le-a fost multora ca un tată spiritual (1 Corinteni 4:15). Totuşi, a recunoscut deschis că a făcut şi greşeli (Romani 7:21-25). Umilinţa şi sinceritatea sa nu fac decât să ne sporească respectul pentru el, nu să ni-1 scadă. în pofida defectelor sau greşelilor sale, Pavel a putut scrie congregaţiei din Corint: „Fiţi imitatorii mei, aşa cum şi eu sunt imitatorul lui Cristos” (1 Corinteni 11:1). Dacă şi voi vă veţi recunoaşte greşelile, copiii vor trece cu siguranţă peste ele.
Ce mai pot face părinţii pentru a crea un mediu în care copiii să înveţe să-1 iubească pe Iehova? Apostolul Ioan a scris: „Dacă cineva spune: «Eu îl iubesc pe Dumnezeu», dar îşi urăşte fratele, este un mincinos. Fiindcă cine nu-şi iubeşte fratele, pe care 1-a văzut, nu-1 poate iubi pe Dumnezeu, pe care nu 1-a văzut” (1 Ioan 4:20, 21). Aşadar, când vă învăţaţi copiii să-i iubească pe fraţii şi pe surorile din congregaţia creştină, voi îi învăţaţi să-1 iubească pe Dumnezeu. Ar fi bine să vă întrebaţi: Vorbesc pozitiv despre congregaţie sau am un spirit critic? Cum vă puteţi da seama de acest lucru? Fiţi atenţi cum vorbesc copiii voştri despre întruniri şi despre membrii congregaţiei. S-ar putea să observaţi că gândurile voastre se reflectă în cuvintele lor.
Ce pot face părinţii pentru a-şi ajuta copiii să-i iubească pe fraţii lor de credinţă? Peter, tată a doi băieţi adolescenţi, spune: „încă de când copiii erau mici, invitam adesea persoane mature spiritualiceşte să ia masa şi să petreacă un pic de timp cu noi. Ne distram de minune! Băieţii noştri au crescut alături de oameni care îl iubesc pe Iehova, iar acum înţeleg că a-i sluji lui Iehova înseamnă a te bucura de viaţă”. De-nis, tată a cinci fete, spune: „Le-am încurajat pe fetele noastre să se împrietenească cu pionierii mai în vârstă din congregaţie, în plus, ori de câte ori era posibil, eram ospitalieri cu supraveghetorii itineranţi şi cu soţiile lor”. N-aţi putea să luaţi iniţiativa şi să vă ajutaţi copiii să considere congregaţia o familie mai mare? — Marcu 10:29, 30.
Responsabilitatea copiilor
Să ne gândim din nou la ilustrarea despre arcaş. Chiar şi un arcaş iscusit nu va izbuti să atingă ţinta dacă săgeata cu care trage este îndoită. Evident că părinţii se străduiesc din răsputeri să îndrepte, ca să spunem aşa, o săgeată îndoită, încercând să corecteze modul de gândire al copilului. Dar, până la urmă, copiii sunt cei care vor hotărî dacă se lasă îndoiţi de lumea aceasta sau dacă îl vor lăsa pe Iehova ’să le facă netede cărările’. — Proverbele 3:5, 6; Romani 12:2.
Chiar dacă părinţii au marea responsabilitate de a-şi creşte copiii „în disciplina şi în modul de gândire al lui Iehova”, în final copilului îi revine sarcina de a hotărî ce va face în viaţă (Efeseni 6:4). Aşadar, copii, în-trebaţi-vă: Voi accepta instruirea plină de iubire pe care mi-o oferă părinţii? Dacă veţi proceda aşa, veţi alege cea mai bună cale de viaţă şi-i veţi face fericiţi pe părinţii voştri. Mai mult decât atât, îi veţi bucura inima lui Iehova! — Proverbele 27:11.
Să nu uităm valoarea laudelor!
September 15, 2007
Ati auzit vreodată pe cineva plângân-du-se că şeful său este foarte zgâr- cit cu laudele? Poate chiar voi înşivă aţi fost în această situaţie. Sau, dacă eşti un tânăr, ai spus acelaşi lucru despre părinţii ori despre profesorii tăi?
Unele dintre aceste plângeri sunt probabil justificate. însă în opinia unui specialist german, când angajaţii se plâng că nu sunt lăudaţi, ceea ce îi deranjează în realitate este lipsa de interes a şefului faţă de ei ca persoane. în orice caz, este clar că lipseşte ceva. Dacă dorim să ne bucurăm de relaţii bune cu alţii, atât laudele, cât şi interesul personal sunt esenţiale.
La fel stau lucrurile şi când este vorba de închinare. în congregaţia creştină trebuie să domnească o atmosferă călduroasă, iar fiecare membru al ei trebuie să fie generos în a oferi laude şi în a manifesta interes faţă de ceilalţi. Această atmosferă plăcută se realizează şi este păstrată când membrii congregaţiei respectă îndrumările date de Biblie. însă oricât de iubitoare ar fi congregaţia noastră, întotdeauna este loc de mai bine. Având în vedere aceste lucruri, să analizăm exemplul a trei persoane care au ştiut să laude: Elihu, un slujitor al lui Dumnezeu din perioada precreştină, apostolul Pavel şi însuşi Isus Cristos.
Sfaturi oferite cu respect şi în mod politicos
Elihu, după cât se pare o rudă îndepărtată a lui Avraam, 1-a ajutat mult pe Iov să-şi însuşească un punct de vedere corect cu privire la relaţia lui cu Dumnezeu. Elihu a fost respectuos şi politicos. El a aşteptat cu răbdare să-i vină rândul ca să vorbească. Spre deosebire de aşa-zişii prieteni ai lui Iov, care nu căutau decât să critice, Elihu nu numai că a oferit sfaturi, dar şi a fost gata să-1 laude pe Iov pentru conduita lui dreaptă. El a făcut acest lucru cu căldură şi prietenie. în plus, a arătat interes faţă de Iov, adresân-du-i-se pe nume, ceea ce falşii prieteni nu au făcut. Elihu i-a cerut lui Iov în mod politicos: „Iov, ascultă-mi, te rog, cuvintele şi pleacă-ţi urechea la tot ce-ţi voi spune!” Plin de respect, Elihu s-a pus în locul lui Iov şi a recunoscut: „Iată că şi eu sunt pentru adevăratul Dumnezeu ce eşti tu; din lut am fost modelat şi eu”. Apoi, dorind să-1 laude, i-a spus: „Dacă mai este vreun cuvânt de spus, răspunde-mi! Vorbeşte, căci mi-am găsit plăcerea în dreptatea ta!” — Iov 33:1, 6, 32.
Faptul de a fi politicoşi cu ceilalţi şi de a-i trata cu respect este, într-un fel, o modalitate de a-i lăuda. Este ca şi cum i-am spune interlocutorului că îl considerăm demn de atenţia noastră şi de a fi tratat cu respect.
Astfel, arătăm interes personal faţă de el şi îi transmitem un sentiment de căldură.
Politeţea presupune însă mai mult decât respectarea unor reguli de etichetă; nu este suficient să dăm dovadă de bune maniere într-un mod pur formal. Pentru a atinge inima, politeţea noastră trebuie să fie sinceră, da, să izvorască din inimă. Trebuie să fie expresia interesului şi a iubirii noastre sincere.
Laudele — o dovadă de tact
Apostolul Pavel a arătat că laudele sunt o modalitate de a manifesta tact. De exemplu, în a doua sa călătorie ca misionar, în timp ce predica în Atena, el a apărat creştinismul înaintea unor filozofi greci. Remarcaţi tactul de care a dat dovadă în această situaţie delicată. „Câţiva dintre filozofii epicurieni şi stoici au început să discute cu el în contradictoriu. Unii ziceau: «Ce vrea să spună palavragiul ăsta?», iar alţii: «Pare să fie vestitorul unor zeităţi străine»” (Faptele 17:18). în pofida acestor remarci, Pavel şi-a păstrat calmul şi a răspuns: „Bărbaţi din Atena, după câte văd, în toate lucrurile sunteţi mai devotaţi zeităţilor decât alţii”. Da, în loc să-i condamne pentru practicile lor idolatre, Pavel i-a lăudat pentru zelul lor religios. — Faptele 17:22.
A fost Pavel ipocrit procedând astfel? Nicidecum. El ştia că nu trebuie să-i judece pe alţii şi n-a uitat că el însuşi fusese odinioară în neştiinţă în ce priveşte adevărul. Misiunea sa nu era să-şi judece semenii, ci să prezinte mesajul lui Dumnezeu. Ştia din proprie experienţă ceea ce observă şi mulţi Martori ai lui Iehova din prezent: Unii susţinători sinceri ai religiei false pot deveni în cele din urmă susţinători înflăcăraţi ai religiei adevărate.
Abordarea lui Pavel a fost eficientă şi a dat rezultate excelente: „Unii oameni i s-au alăturat şi au devenit credincioşi. Printre aceştia au fost şi Dionisie, judecător la tribunalul Areopagului, o femeie pe nume Damaris şi al-
ţii împreună cu ei” (Faptele 17:34). Cât de înţelept a fost Pavel să-i laude pe atenieni pentru convingerile lor sincere, deşi greşite, în loc să-i condamne pentru lipsa lor de cunoştinţă exactă! Deseori, unii oameni induşi în eroare de informaţii false au în realitate o inimă bună.
Când a fost chemat să vorbească în apărarea sa în faţa lui Irod Agripa al II-lea, Pavel a dat din nou dovadă de tact. Irod era cunoscut pentru relaţia incestuoasă pe care o întreţinea cu sora sa Berenice, un lucru condamnat clar de Cuvântul lui Dumnezeu. Cu toate acestea, Pavel nu i-a adus nicio acuzaţie. El a căutat mai degrabă un motiv real pentru a-1 lăuda: „Mă consider fericit, rege Agripa, că trebuie să-mi prezint astăzi apărarea înaintea ta cu privire la toate lucrurile de care mă acuză iudeii, mai ales pentru că tu cunoşti bine toate obiceiurile şi neînţelegerile dintre iudei”. - Faptele 26:1-3.
Cât de înţelept este să dăm şi noi dovadă de tact în relaţiile cu alţii! Dacă îl lăudăm pe un vecin, pe un coleg de şcoală sau de serviciu putem să promovăm relaţii paşnice şi să încurajăm o conduită bună. Dacă le sensibilizăm inima prin laude binemeritate, s-ar putea uneori să-i motivăm pe cei sinceri să renunţe la conduita şi modul de gândire greşite şi să se conformeze cunoştinţei exacte.
Isus — exemplul perfect în oferirea laudelor
Isus i-a lăudat pe oameni. De pildă, după învierea şi înălţarea sa la cer, Isus, la porunca lui Dumnezeu, s-a adresat prin intermediul apostolului Ioan celor şapte congregaţii din Asia Mică. El nu s-a reţinut să-i laude pe cei care meritau să fie lăudaţi. Cu privire la congregaţiile din Efes, Pergam şi Tiatira, Isus a folosit expresii de felul: „Cunosc faptele tale, truda ta şi perseverenţa ta şi ştiu că nu-i poţi suporta pe oamenii răi”, „ai rămas ataşat de numele meu şi nu ţi-ai renegat credinţa în mine” şi „îţi cunosc faptele, iubirea, credinţa, serviciul şi perseverenţa şi ştiu că faptele tale din urmă sunt mai multe decât cele de altădată”. Chiar şi în congregaţia din Sardes, care a avut nevoie de sfaturi energice, Isus i-a observat pe cei care meritau laude. El a spus: „Dar ai în Sardes câteva nume care nu şi-au pângărit mantiile şi ei vor umbla cu mine în mantii albe, pentru că sunt demni de lucrul acesta” (Revelaţia 2:2, 13, 19; 3:4). Ce exemplu excelent a dat Isus!
Urmând exemplul lui Isus, nu vom condamna niciodată un grup întreg pentru greşelile unora dintre membrii lui şi nu vom da niciodată sfaturile necesare, fără a aduce şi laudele cuvenite. Totuşi, este bine să reţinem că, dacă lăudăm numai când intenţionăm să dăm sfaturi, cuvintele noastre de laudă nu vor fi luate în seamă. Aşadar, să fim generoşi cu laudele ori de câte ori există motive! Astfel, când va trebui să dăm un sfat, acesta va fi acceptat mai uşor.
Bătrâni care laudă în mod potrivit
Cornelia, o creştină care slujeşte la o filială a Martorilor lui Iehova din Europa, îşi aminteşte de vizita unui supraveghetor itinerant pe la începutul anilor ‘70. Acesta a întrebat-o cum stătea cu studiul personal şi cu citirea revistelor. „Mi-a fost puţin ruşine”, îşi aminteşte Cornelia. Ea a recunoscut că nu reuşea să citească toate articolele din reviste. Dar iată ce spune ea în continuare: „în loc să mă critice, [supraveghetorul] m-a lăudat pentru cât citeam. M-am simţit atât de încurajată de laudele lui, încât de atunci am fost hotărâtă să citesc fiecare articol publicat”.
Ray, care slujeşte şi el la o filială din Europa, îşi aminteşte de prima lui zi de pionierat. în seara respectivă, cum a intrat în Sala Regatului, supraveghetorul care prezidează al congregaţiei, un om cu multe responsabilităţi în familie, la locul de muncă şi în congregaţie, s-a dus direct la Ray şi 1-a întrebat: „Cum a fost prima zi de pionierat?” Şi acum, după aproape 60 de ani, Ray îşi aminteşte de interesul manifestat de acest bătrân.
Aşa cum s-a putut observa în cele două exemple, cuvintele sincere de apreciere pentru ceea ce fac alţii, nu cele rostite mecanic sau laudele fără temei, pot face minuni. în congregaţia creştină avem nenumărate motive să-i lăudăm pe fraţi. Să ne gândim numai la dorinţa lor de a-i sluji lui Iehova, la răspunsurile bine pregătite pe care le dau la întruniri, la eforturile lor ca să-şi învingă emoţiile pentru a prezenta o temă sau o demonstraţie pe scenă, la zelul de care dau dovadă în predicare şi în predare şi la străduinţele lor de a pune Regatul pe primul plan în viaţă şi de a urmări obiective spirituale. în plus, când îi lăudăm pe alţii, avem noi înşine foarte mult de câştigat. Suntem fericiţi şi vedem lucrurile într-o lumină pozitivă. — Faptele 20:35.
Bătrânii de congregaţie trebuie să laude congregaţia pentru activitatea ei, iar când este nevoie să dea sfaturi, să le dea cu iubire, în plus, vor evita să devină atât de preocupaţi ca toate lucrurile să se facă perfect, încât orice nu este perfect să fie considerat o slăbiciune gravă.
Bătrânii creştini care vorbesc respectuos şi politicos asemenea lui Elihu, dau dovadă de tact asemenea lui Pavel şi manifestă grijă iubitoare asemenea lui Isus vor fi o sursă de încurajare autentică pentru fraţii lor. Să nu uităm că laudele îi stimulează pe oameni să fie creştini mai buni şi generează bucurie şi armonie. Cât de mult trebuie să se fi bucurat Isus la botezul său, când a auzit cuvintele de laudă ale Tatălui: „Tu eşti Fiul meu, cel iubit! Eu te-am aprobat” (Marcu 1:11). Fie ca şi noi să aducem bucurie în inima fraţilor noştri prin laude sincere, binemeritate.
Cuvântul lui Iehova este viu
September 15, 2007
Cartea Daniel este una dintre cele mai fascinante cărţi ale Bibliei. … în paginile ei descoperim adevăruri eterne” (Hol-man Illustrated Bible Dicţionar/). Relatarea lui Daniel începe cu anul 618 î.e.n., când regele Babilonului, Nebucadneţar, atacă Ierusalimul, îl asediază şi duce în captivitate în Ba-bilon „pe unii dintre fiii lui Israel” (Daniel 1:1-3). Printre ei se află şi Daniel, care, probabil, pe vremea aceea era adolescent. Din partea finală a cărţii reiese că Daniel a rămas în Babilon. El avea aproape 100 de ani, când Iehova i-a dat asigurarea: „Te vei odihni, dar te vei ridica pentru a-ţi primi partea la sfârşitul zilelor”. - Daniel 12:13.
în prima parte a cărţii sale, Daniel relatează evenimentele în ordine cronologică şi la persoana a treia. A doua parte este scrisă la persoana întâi. în paginile cărţii găsim profeţii referitoare la ascensiunea şi căderea unor puteri mondiale şi referitoare la timpul venirii lui Mesia, precum şi profeţii care se împlinesc în zilele noastre.* în plus, vârstnicul profet rememorează momente din lunga sa viaţă şi evocă întâmplări care ne încurajează să rămânem integri şi devotaţi lui Iehova. Mesajul cărţii este viu şi plin de forţă! — Evrei 4:12.
CE ÎNVĂŢĂM DIN PREZENTAREA CRONOLOGICĂ A EVENIMENTELOR? (Daniel 1:1-6:28)
Ne aflăm în 617 î.e.n. când Daniel şi cei trei prieteni ai săi, Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, toţi tineri, sunt la curtea regelui Babilonului. Deşi timp de trei ani sunt instruiţi potrivit culturii babiloniene şi obiceiurilor de la curtea regelui, ei îşi păstrează integritatea faţă de Dumnezeu. După aproximativ opt ani, regele Nebucadneţar are un vis care îl tulbură. Daniel îi aminteşte visul şi îi dezvăluie semnificaţia. Regele recunoaşte că Iehova este „Dumnezeul dumnezeilor, Domnul regilor şi Dezvăluitorul secretelor” (Daniel 2:47). Curând însă el uită ce a învăţat. Când cei trei prieteni ai lui Daniel refuză să se închine înaintea unui chip imens, regele porunceşte să fie aruncaţi într-un cuptor încins. Dar adevăratul Dumnezeu îi salvează, iar Nebucadneţar este obligat să recunoască: „Nu există alt dumnezeu care poate să elibereze ca el”. — Daniel 3:29.
După aceea, Nebucadneţar are un alt vis cu semnificaţii profunde. Vede un copac uriaş care este tăiat şi împiedicat să dea lăstari. Daniel interpretează şi acest vis. El se împlineşte în parte când regele îşi pierde minţile, iar apoi îşi revine. Câteva decenii mai târziu, regele Belşaţar dă un ospăţ pentru oamenii săi de seamă. El foloseşte tocmai vasele care fuseseră aduse din templul Iui Iehova, dovedind astfel lipsă de respect faţă de Dumnezeu. Chiar în acea noapte, Belşaţar este ucis, iar Darius Medul preia puterea (Daniel 5:30, 31). în zilele lui Darius, profetul Daniel, care are acum peste 90 de ani, devine ţinta planului meschin al unor oameni de rang înalt care-1 invidiau. Dar Iehova îl salvează „din ghearele leilor”. — Daniel 6:27.
Răspunsuri la întrebări biblice:
1:11-15 — Regimul vegetarian i-a făcut pe cei patru tineri evrei să arate mai bine? Nu.
Niciun regim nu poate da astfel de rezultate în doar zece zile. Ei arătau mai bine datorită lui Iehova, care îi binecuvântează pe cei ce se încred în el. — Proverbele 10:22.
2:1 — Când a avut Nebucadneţar visul despre chipul uriaş? „în al doilea an al domniei lui”, ne spune relatarea biblică. Nebucadneţar a devenit rege în 624 î.e.n. Astfel, cel de-al doilea an a început în 623 î.e.n., cu câţiva ani înainte ca el să invadeze Iuda. Pe atunci, însă, Daniel nu era în Babilon şi nu avea cum să explice visul. Prin urmare, cel de-al doilea an este numărat începând din 607 î.e.n., an în care Nebucadneţar a distrus Ierusalimul şi a devenit stăpânul lumii.
2:32, 39 — în ce sens era regatul de argint inferior capului de aur, iar cel de aramă inferior celui de argint? Imperiul medo-persan, reprezentat de partea de argint a chipului era inferior Babilonului, capul de aur, în sensul că nu a avut ocazia să cucerească Iuda. Puterea mondială care i-a urmat a fost Grecia, reprezentată prin aramă. Grecia îi era inferioară Medo-Persiei, aşa cum arama este inferioară argintului. Deşi imperiul grec ocupa mai multe teritorii, acesta nu a avut onoarea de a elibera poporul lui Dumnezeu din exil. Acest privilegiu i-a revenit Medo-Persiei.
4:8, 9 — Era şi Daniel preot care practica magia? Nu. Expresia „căpetenie a preoţilor care practică magia” se referă la poziţia pe care o avea Daniel, aceea de „prefect principal peste toţi înţelepţii Babilonului”. — Daniel 2:48.
4:10, 11, 20-22 — Ce simboliza copacul falnic din visul lui Nebucadneţar? Copacul îl reprezenta în primul rând pe Nebucadneţar, conducătorul unei puteri mondiale. întrucât domnia se întindea „până la marginile întregului pământ”, copacul trebuie să reprezinte ceva mult mai grandios. în Daniel 4:17, visul este pus în legătură cu stăpânirea ‘Celui Prea-înalt’ peste omenire. Aşadar, copacul mai simboliza suveranitatea universală a lui Iehova, mai ales cu privire la pământ. Prin urmare, visul are două împliniri: una se referă la domnia lui Nebucadneţar, iar cealaltă la suveranitatea lui Iehova.
4:16, 23, 25, 32, 33 — Cât durează cele „şapte timpuri”? Schimbările în înfăţişarea regelui Nebucadneţar nu puteau avea loc în şapte zile propriu-zise. în cazul său, cele „şapte timpuri” au fost şapte ani a câte 360 de zile, echivalentul a 2520 de zile. în împlinirea la scară mai mare, cele „şapte timpuri” corespund unei perioade de 2 520 de ani (Ezechiel 4:6, 7). Ele au început odată cu distrugerea Ierusalimului în 607 î.e.n. şi s-au încheiat în 1914, când Isus a fost întronat ca Rege în cer. - Luca 21:24.
6:6-10 — întrucât nu este necesar să stăm într-o anumită poziţie ca să ne rugăm lui Ie-hova, nu ar fi fost o dovadă de prudenţă din partea lui Daniel să se roage în secret timp de 30 de zile? Toată lumea ştia că Daniel avea obiceiul să se roage de trei ori pe zi. Acesta este motivul pentru care complotiştii i-au sugerat regelui să emită edictul ce avea să impună restricţii cu privire la rugăciune. Dacă Daniel s-ar fi rugat altfel decât se ruga de obicei, pentru alţii ar fi însemnat că face compromis şi că nu-i mai acordă devoţiune exclusivă lui Iehova.
învăţăminte pentru noi:
1:3-8. Hotărârea lui Daniel şi a prietenilor săi de a-i rămâne loiali lui Iehova scoate în evidenţă importanţa instruirii părinteşti pe care, probabil, au primit-o. Când părinţii temători de Dumnezeu pun pe primul plan în viaţă interesele spirituale şi îşi învaţă copiii să facă la fel, fără îndoială că aceştia vor rezista tentaţiilor şi presiunilor care ar putea apărea la şcoală sau în altă parte.
1:10-12. Daniel a înţeles de ce „demnitarul principal de la curte” se temea de rege şi nu i-a mai cerut nimic. După aceea, însă, Daniel i s-a adresat „îngrijitorului”, care putea fi mai îngăduitor. Când trecem prin situaţii dificile, trebuie să-1 imităm pe Daniel şi astfel să acţionăm cu perspicacitate, înţelegere şi înţelepciune.
2:29, 30. Asemenea lui Daniel, trebuie să recunoaştem că lui Iehova îi revine meritul pentru cunoştinţa, calităţile şi aptitudinile pe care le-am dobândit datorită instruirii biblice.
3:16-18. Evident, cei trei evrei nu ar fi răspuns cu atâta convingere dacă mai înainte ar fi făcut compromis cu privire la regimul alimentar. Şi noi trebuie să ne străduim ’să fim fideli în toate lucrurile’. — 1 Timotei 3:11.
4:24-27. Pentru a predica mesajul despre Regat, inclusiv despre pedepsele lui Dumnezeu, avem nevoie de o credinţă şi un curaj de felul celor manifestate de Daniel când a vorbit despre căderea lui Nebucadneţar şi despre ce trebuia regele să facă pentru ‘a i se prelungi prosperitatea’.
5:30, 31. ‘Batjocura rostită împotriva regelui Babilonului’ s-a adeverit (Isaia 14:3, 4, 12-15). Satan Diavolul, a cărui mândrie este asemănătoare cu cea a dinastiei babiloniene, va avea şi el un sfârşit ruşinos. — Daniel 4:30; 5:2-4, 23.
CE DEZVĂLUIE VIZIUNILE LUI DANIEL? (Daniel 7:1-12:13)
In 553 î.e.n., când are prima viziune în timpul somnului, Daniel se află în al optulea deceniu al vieţii sale. El vede patru fiare, patru puteri mondiale care s-au succedat din vremea lui până azi. într-o viziune cu privire la un eveniment din ceruri, el vede pe „cineva ca un fiu al omului” care primeşte „o stăpânire de durată indefinită” (Daniel 7:13,14). Doi ani mai târziu, Daniel are o viziune despre Medo-Persia, Grecia şi o altă putere care devine „un rege cu înfăţişare fioroasă”. — Daniel 8:23.
Suntem în 539 î.e.n., Babilonul a căzut, iar Darius Medul a devenit conducător peste regatul caldeenilor. Daniel se roagă lui Iehova pentru restabilirea ţării lui natale. în timpul rugăciunii, Iehova îl trimite pe îngerul Ga-briel ca ’să-i dea mai multă perspicacitate şi pricepere’ cu privire la venirea lui Mesia (Daniel 9:20-25). Ne aflăm în 536-535 î.e.n. O rămăşiţă s-a întors la Ierusalim. Dar lucrarea de construire a templului întâmpină opoziţie. Daniel este foarte îngrijorat. Se roagă fierbinte lui Iehova pentru acest lucru, iar Iehova trimite un înger de rang înalt ca să-1 întărească şi să-l încurajeze. După aceea, îngerul îi transmite o profeţie despre o luptă pentru supremaţie care avea să se poarte între regele nordului şi regele sudului. Conflictul dintre cei doi regi începe când regatul lui Alexandru cel Mare este împărţit între patru dintre generalii săi şi continuă până când „se va ridica Mihael”, Marele Prinţ. — Daniel 12:1.
Răspunsuri la întrebări biblice:
8:9 — Ce simbolizează ‘Podoaba? în acest context, ‘Podoaba’ simbolizează starea pământească a creştinilor unşi în timp ce puterea anglo-americană stăpâneşte lumea.
8:25 — Cine este „Prinţul prinţilor”? Cuvântul ebraic sar, tradus „prinţ”, se referă în principal la o „căpetenie”, la un „cap”. Titlul de „Prinţ al prinţilor” i se aplică numai lui Ie-hova Dumnezeu, Capul tuturor prinţilor îngereşti, inclusiv al lui „Mihael, unul dintre prinţii cei mai de seamă”. — Daniel 10:13.
9:21 — De ce îl numeşte Daniel pe îngerul Gabriel ‘bărbat? Deoarece Gabriel i s-a arătat în chip de om, aşa cum i se arătase şi într-o viziune anterioară. — Daniel 8:15-17.
9:27 — Ce legământ a fost ‘păstrat în vigoare pentru mulţi’ până la sfârşitul celei de-a şaptezecea săptămâni de ani, adică până în 36 e.n.? Legământul Legii a fost abolit în 33 e.n., când Isus a fost ţintuit pe stâlp. Cu toate acestea, legământul avraamic a rămas în vigoare pentru Israelul carnal până în 36 e.n., Iehova prelungind astfel perioada în care le-a arătat favoare evreilor, descendenţii lui Avraam. Legământul avraamic continuă să fie în vigoare pentru „Israelul lui Dumnezeu”. - Galateni 3:7-9, 14-18, 29; 6:16.
învăţăminte pentru noi:
9:1-23; 10:11. Daniel a fost numit „om preaiubit” datorită umilinţei, devoţiunii, sâr-guinţei în studiu şi perseverenţei sale în rugăciune. Aceste calităţi l-au ajutat şi să-i rămână fidel lui Dumnezeu până la sfârşitul vieţii. Noi trebuie să fim hotărâţi să-1 imităm pe Daniel.
9:17-19. Chiar şi când ne rugăm pentru venirea lumii noi a lui Dumnezeu în care „va
locui dreptatea”, mai întâi de toate ar trebui să ne preocupe sfinţirea numelui lui Iehova şi justificarea suveranităţii sale, şi nicidecum încetarea suferinţei şi a problemelor noastre. - 2 Petru 3:13.
10:9-11,18,19. Asemenea îngerului care a venit la Daniel, trebuie să ne încurajăm şi să ne întărim unii pe alţii, ajutându-ne sau vor-bindu-ne consolator.
12:3. în zilele din urmă, „cei ce au perspicacitate” — creştinii unşi — ’strălucesc ca surse de lumină’ şi „îi aduc pe mulţi la dreptate”, inclusiv pe membrii ‘marii mulţimi’ de „alte oi” (Filipeni 2:15; Revelaţia 7:9; Ioan 10:16). Cei unşi ‘vor străluci ca stelele’ în sensul deplin al cuvântului în timpul Domniei Milenare a lui Cristos când, alături de el, vor lua parte la lucrarea prin care vor ajuta omenirea ascultătoare să beneficieze pe deplin de răscumpărare. „Alte oi” trebuie să se alipească în mod loial de cei unşi, sprijinindu-i din toată inima în orice aspect al vieţii.
Iehova îi ‘binecuvântează pe cei ce se tem de el’
Ce învăţăm din cartea Daniel despre Dumnezeul căruia ne închinăm? Să ne gândim la profeţiile din această carte, la cele care s-au împlinit deja şi la cele care trebuie să se împlinească. Ele arată clar că Iehova se ţine de cuvânt! — Isaia 55:11.
Dar ce învăţăm despre Dumnezeu din partea cronologică a cărţii lui Daniel? Cei patru tineri evrei au refuzat să se conformeze modului de viaţă de la curtea Babilonului. Prin urmare, au primit ‘cunoştinţă, perspicacitate şi înţelepciune’ (Daniel 1:17). Adevăratul Dumnezeu şi-a trimis îngerul şi i-a salvat pe Şadrac, Meşac şi Abed-Nego din cuptorul încins. Daniel a fost salvat din groapa cu lei. Da, Iehova îi ajută şi îi ocroteşte pe cei ce se încred în el. în plus, el îi binecuvântează pe cei ce se tem de el. — Psalmul 115:9, 13.
Scris pentru instruirea noastra
September 14, 2007
SCRIEREA multor cărţi nu are sfârşit” (Ecle-siastul 12:12). Avalanşa de materiale tipărite disponibile astăzi face ca aceste cuvinte să fie la fel de adevărate ca atunci când au fost scrise. Prin urmare, cum poate un cititor cu discernământ să ştie ce publicaţie merită atenţia sa?
Când o carte le trezeşte interesul şi se gândesc dacă să o citească sau nu, mulţi doresc să ştie câte ceva despre autor. Editorii chiar includ uneori un scurt paragraf în care menţionează locul naşterii autorului, studiile şi titlurile acestuia, precum şi alte lucrări publicate de el. Identitatea autorului este importantă, aşa cum s-a observat şi în secolele trecute, când femeile semnau adesea cu un pseudonim masculin, pentru ca eventualii cititori să nu le considere inferioară cartea doar pentru că a fost scrisă de o femeie.
Din nefericire, aşa cum s-a arătat în articolul anterior, unii ignoră Scripturile ebraice deoarece cred că Dumnezeul descris în ele este o zeitate plină de cruzime, care-şi ucide duşmanii fără milă.* Să vedem însă ce spun despre Autorul Bibliei chiar Scripturile ebraice şi Scripturile greceşti creştine.
Autorul Bibliei
Potrivit Scripturilor ebraice, Dumnezeu i-a spus naţiunii Israel: „Eu sunt Iehova, eu nu mă schimb” (Maleahi 3:6). Cinci sute de ani mai târziu, scriitorul biblic Iacov a scris despre Dumnezeu: „La el nu este schimbare — el nu se întoarce ca umbra” (Iacov 1:17). Atunci de ce susţin unii că Dumnezeul revelat în Scripturile ebraice este diferit de Dumnezeul din Scripturile greceşti creştine?
Răspunsul este că Biblia dezvăluie în diferite părţi ale ei aspecte diferite ale personalităţii lui Dumnezeu. De exemplu, în cartea Geneza se spune despre Dumnezeu că „s-a mâhnit în inima lui”, că „a făcut cerul şi pământul” şi că este „Judecătorul întregului pământ” (Geneza 6:6; 14:22; 18:25). Sunt toate acestea descrieri ale aceluiaşi Dumnezeu? Cu siguranţă, da.
Să ne gândim, de pildă, la un judecător dintr-un oraş. El ar putea fi cunoscut de cei care l-au întâlnit în sala de udecată drept un susţinător ferm al legii. în schimb, copiii săi ar putea vedea în el un tată iubitor şi generos. Prietenii apropiaţi ar putea spune despre el că este un om sociabil şi cu simţul umorului. Judecătorul, tatăl şi prietenul sunt una şi aceeaşi persoană, doar că aspecte diferite ale personalităţii lui se manifestă în împrejurări diferite.
în mod asemănător, Scripturile ebraice îl descriu pe Iehova drept „un Dumnezeu îndurător şi binevoitor, încet la mânie şi bogat în bunătate iubitoare şi adevăr”. Totuşi, despre el aflăm şi că „nicidecum nu va acorda scutire de pedeapsă” (Exodul 34:6, 7). Aceste două aspecte reflectă semnificaţia numelui divin. Numele „Iehova” înseamnă literalmente „El face să devină”, şi se referă la faptul că Dumnezeu devine orice este necesar pentru a-şi împlini promisiunile (Exodul 3:13-15). Dar el rămâne acelaşi Dumnezeu. Isus a spus: „Iehova, Dumnezeul nostru, este un singur Iehova”. — Marcu 12:29.
Au fost Scripturile ebraice înlocuite?
Astăzi este ceva obişnuit ca manualele să fie înlocuite în urma noilor cercetări sau a schimbării concepţiilor oamenilor. Este acest lucru valabil şi în cazul Scripturilor ebraice? Cu alte cuvinte, au fost acestea înlocuite de Scripturile greceşti creştine? Nu.
Dacă ar fi intenţionat ca relatările despre activitatea sa şi scrierile discipolilor să înlocuiască Scripturile ebraice, Isus ar fi specificat în mod sigur acest lucru. în schimb, iată ce spune Luca despre ce a făcut Isus chiar înainte de înălţarea sa la cer: „începând de la Moise şi de la toţi Profeţii [din Scripturile ebraice], le-a explicat [la doi dintre discipoli] lucrurile privitoare la el din întreaga Scriptură”. Mai târziu, Isus le-a apărut apostolilor săi fideli şi altora. Relatarea continuă: „Şi le-a zis: «Acestea sunt cuvintele pe care vi le spuneam când încă eram cu voi: că toate lucrurile scrise despre mine în legea lui Moise, în Profeţi şi în Psalmi trebuie să se împlinească»” (Luca 24:27, 44). De ce ar fi folosit Isus Scripturile ebraice la sfârşitul lucrării sale de pe pământ dacă acestea nu mai erau valabile? După înfiinţarea congregaţiei creştine, discipolii lui Isus au continuat să folosească Scripturile ebraice pentru a scoate în evidenţă profeţii care mai trebuiau să se împlinească, principii din Legea mozaică ce transmiteau învăţături valoroase şi relatări despre slujitori din vechime ai lui Dumnezeu al căror exemplu îi încuraja pe creştini să rămână fideli (Faptele 2:16-21; 1 Co-rinteni 9:9, 10; Evrei 11:1-12:1). Apostolul Pa-vel a scris: „Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu şi de folos” (2 Timotei 3:16).* în ce fel se dovedesc Scripturile ebraice de folos în prezent?
Sfaturi pentru viaţa de zi cu zi
Să ne gândim la o problemă a zilelor noastre: prejudecăţile rasiale. într-un oraş din Europa de Est, un etiopian de 21 de ani spune: „Dacă dorim să ieşim în oraş, trebuie să mergem în grup. Poate că aşa nu vom fi atacaţi”. Apoi continuă: „Nu putem ieşi după ora 18.00, mai ales cu metroul. Când se uită la noi, oamenii nu văd decât culoarea pielii”. Conţin Scripturile ebraice un sfat util în rezolvarea acestei probleme complexe?
Israeliţilor din vechime li s-a spus: „Dacă în ţara voastră locuieşte la tine un locuitor străin, să nu vă purtaţi rău cu el. Locuitorul străin care locuieşte la voi să fie pentru voi ca unul dintre israeliţii din naştere. Să-1 iubeşti ca pe tine însuţi, căci şi voi aţi fost locuitori străini în ţara Egiptului” (Leviticul 19:33, 34). Da, în Israelul antic, israeliţilor li se cerea prin lege să aibă consideraţie faţă de imigranţi, sau „locuitori străini”. Această lege este consemnată şi păstrată în Scripturile ebraice. Nu sunteţi de acord că principiile ce stau la baza ei pot contribui la rezolvarea problemelor rasiale cu care ne confruntăm astăzi?
Deşi nu oferă sfaturi amănunţite în chestiuni financiare, Scripturile ebraice conţin principii practice pentru administrarea cu înţelepciune a banilor. Iată de pildă ce se spune în Proverbele 22:7: „Cel ce ia cu împrumut este slujitorul ce lui ce dă cu împrumut”. Mulţi consilieri financiari sunt de părere că a cumpăra pe credit în mod nechibzuit poate duce la ruină din punct de vedere financiar.
în plus, cel ce urmăreşte cu orice preţ să se îmbogăţească — atitudine foarte răspândită în lumea materialistă de azi — este foarte bine descris de unul dintre cei mai bogaţi oameni din istorie, regele Solomon. El a scris: „Cine iubeşte argintul nu se satură de argint, iar cine iubeşte avuţia nu se satură de câştig. Şi aceasta este deşertăciune” (Eclesiastul 5:10). Ce avertisment înţelept!
O speranţă de viitor
Intreaga Biblie are o singură temă: Regatul condus de Isus Cristos este mijlocul prin care va fi justificată suveranitatea lui Dumnezeu şi va fi sfinţit numele Său. — Daniel 2:44; Revelaţia 11:15.
Din Scripturile ebraice aflăm detalii despre viaţa sub guvernarea Regatului lui Dumnezeu, detalii ce ne aduc mângâiere şi ne apropie de Sursa mângâierii, Iehova Dumnezeu. Isaia a profeţit că va fi pace între animale şi oameni: „Lupul va sta uneori cu mielul, leopardul se va culca cu iedul, iar viţelul, leul puternic şi animalul bine hrănit vor fi toate împreună şi le va mâna un băieţel” (Isaia 11:6-8). Ce perspectivă minunată!
Şi ce putem spune despre cei care suferă din cauza prejudecăţilor etnice sau rasiale, din cauza bolilor grave sau a unor factori economici pe care nu îi pot controla? Iată ce arată în mod profetic Scripturile ebraice despre Cristos Isus: „El îl va scăpa pe săracul care strigă după ajutor, pe cel asuprit şi pe cel neajutorat. El va avea milă de cel de condiţie umilă şi de sărac, va salva sufletele săracilor” (Psalmul 72:12, 13). Cunoaşterea acestor promisiuni este utilă deoarece îi ajută pe cei ce cred în ele să privească viitorul cu încredere şi speranţă. — Evrei 11:6.
Nu este de mirare că apostolul Pavel a fost inspirat să scrie: „Tot ce a fost scris mai înainte a fost scris pentru instruirea noastră, pentru ca prin perseverenţa noastră şi prin mângâierea din Scripturi să avem speranţă” (Romani 15:4)! Da, Scripturile ebraice continuă să fie parte integrantă a Cuvântului inspirat al lui Dumnezeu, Biblia. Ele sunt de mare valoare pentru noi astăzi. Sperăm ca şi voi să vă străduiţi să învăţaţi mai multe despre ce ne învaţă în realitate Biblia, întreaga Biblie, şi să vă apropiaţi mai mult de Autorul ei, Iehova Dumnezeu. — Psalmul 119:111, 112.
Cu ajutorul lui iehova, am supravietuit unor regimuri totalitare
September 10, 2007
M-AM născut în 1926. Părinţii mei erau de religie catolică şi erau foarte zeloşi. Locuiau în Ruda Slaska, un oraş minier aflat în apropiere de Katowice (în sudul Poloniei). Ei ne-au învăţat pe mine, pe Bernard, fratele meu mai mare, pe R6za şi Edyta, cele două surori mai mici ale mele, să ne rugăm, să mergem la biserică şi să respectăm sacramentul penitenţei.
Familia noastră află adevărul biblic
într-o zi din ianuarie 1937, când eu aveam zece ani, tata a venit acasă foarte bucuros. Primise de la Martorii lui Iehova o carte mare şi groasă. Ne-a zis: „Copii, uitaţi-vă ce-am primit: Sfintele Scripturi!” Vedeam pentru prima oară în viaţa mea o Biblie!
Biserica Catolică avea o influenţă foarte puternică asupra oamenilor din Ruda Slaska şi din localităţile învecinate. Clericii erau în relaţii strânse cu proprietarii de mine şi pretindeau ascultare totală de la mineri şi de la familiile acestora. Dacă un miner nu mai venea la liturghie sau la spovedanie, era considerat necredincios şi era ameninţat cu concedierea, într-o astfel de situaţie avea să fie şi tata fiindcă luase legătura cu Martorii lui Iehova. însă când a venit la noi acasă un preot, tata i-a demascat ipocrizia în faţa tuturor. Făcut astfel de ruşine, preotul n-a vrut să mai aibă necazuri, aşa că tata n-a fost concediat.
După ce am asistat la discuţia cu preotul, am fost şi mai hotărât să studiez Biblia. Treptat, am ajuns să-1 iubesc pe Iehova, cultivând o relaţie de prietenie cu El. Câteva luni mai târziu, am mers împreună cu tata la Comemorarea morţii lui Cristos. Cu acea ocazie, tata a fost prezentat unui grup de 30 de persoane prin cuvintele: „El este un Ionadab”. Ulterior am aflat că „Ionadabii” erau creştinii cu speranţă pământească al căror număr urma să fie din ce în ce mai mare.* — 2 Regi 10:15-17.
„Băiete, ştii ce înseamnă botezul?”
După ce a îmbrăţişat adevărul, tata s-a lăsat de băutură şi a devenit un soţ şi un părinte bun. însă mama nu-i împărtăşea convingerile religioase. Deseori spunea că ar fi dorit mai degrabă ca tata să fie ca înainte, decât să fie Martor. Totuşi, după izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, mama a observat că aceiaşi preoţi care se rugaseră pentru victoria Poloniei asupra armatei germane invadatoare rosteau acum rugăciuni de mulţumire pentru victoriile lui Hitler! Mai târziu, în 1941, mama a devenit şi ea slujitoare a lui Iehova.
Mai înainte, îmi exprimasem şi eu dorinţa de a mă boteza ca simbol al dedicării mele lui Dumnezeu, însă bătrânii congregaţiei considerau că eram prea tânăr şi mi-au spus să mai aştept. în cele din urmă însă, în 10 decembrie 1940, Konrad Grabowy (un frate fidel care ulterior a murit în lagărele de concentrare), dând dovadă de precauţie, m-a invitat într-un mic apartament ca să discute cu mine. Mi-a pus cinci întrebări, apoi, mulţumit de răspunsurile mele, m-a botezat. Una dintre întrebări a fost: „Băiete, ştii ce înseamnă botezul?” Apoi mi-a pus altă întrebare: „întrucât trăim în timp de război, eşti conştient că în curând va trebui să alegi cui să-i fii fidel, lui Hitler sau lui Iehova şi că decizia ta te-ar putea costa viaţa?” Am răspuns fără ezitare: „Da!”
Incepe persecuţia
De ce mi-a pus fratele Konrad Grabowy întrebări atât de directe? Armata germană invadase Polonia în 1939, iar de atunci credinţa şi integritatea noastră au fost puse la grea încercare. Cu fiecare zi ce trecea, situaţia devenea tot mai îngrijorătoare: fraţii şi surorile noastre de credinţă erau arestaţi, deportaţi sau trimişi în închisori ori în lagăre de concentrare, în scurtă vreme avea să vină şi rândul nostru.
Naziştii urmăreau să-i facă pe tineri, inclusiv pe mine şi pe fraţii mei, susţinători zeloşi ai celui de-al Treilea Reich. întrucât părinţii mei au refuzat de mai multe ori să-şi pună semnătura pe Volkslist (lista cu persoanele care erau obligate sau doreau să obţină cetăţenie germană), au fost decăzuţi din drepturile părinteşti. Tata a fost trimis în lagărul de concentrare de la Auschwitz. Apoi, în februarie 1944, eu şi fratele meu am fost duşi la o şcoală de corecţie din Grodk6w (Grottkau), lângă Nysa, iar surorile mele, la o mănăstire catolică din Czarnowa.sy (Klosterbriick), în apropiere de Opole. Astfel, naziştii voiau să ne determine să renunţăm la „concepţiile eronate ale părinţilor”, cum le numeau ei. Mama a rămas singură acasă.
în fiecare dimineaţă, în curtea şcolii de corecţie se arbora steagul cu svastică şi ni se ordona să salutăm steagul ridicând mâna dreaptă şi strigând „Heil Hitler”. A fost un test greu al credinţei, însă atât eu, cât şi Bernard am rămas fermi şi nu am făcut compromis. Ca urmare, am fost bătuţi crunt pentru comportamentul nostru „lipsit de respect”. Văzând că nici încercările lor ulterioare de a ne distruge moralul nu au avut succes, ofiţerii SS ne-au dat un ultimatum: „Ori semnaţi declaraţia de loialitate faţă de Statul german şi vă alăturaţi Wehrmacht-ului [armata germană], ori veţi fi trimişi într-un lagăr de concentrare”.
In august 1944, când autorităţile au cerut oficial să fim trimişi într-un lagăr de concentrare, acestea au declarat: „Nu putem să-i convingem sub nicio formă să facă ceva. Martiriul le aduce bucurie. Atitudinea lor rebelă constituie un pericol pentru întreaga şcoală de corecţie”. Deşi nu voiam să fiu martir, faptul de a suferi cu demnitate şi curaj pentru a-i rămâne loial lui Iehova îmi aducea într-adevăr bucurie (Faptele 5:41). Cu siguranţă, fără ajutorul lui Iehova nu aş fi făcut faţă suferinţelor prin care urma să trec. Pe de altă parte, rugându-mă fierbinte lui Iehova m-am apropiat şi mai mult de El, iar Iehova s-a dovedit a fi un Ajutor demn de încredere. — Evrei 13:6.
In lagărul de concentrare
La scurt timp după aceea am fost dus în lagărul de concentrare de la Gross-Rosen din Silezia. Mi s-a dat un număr de deţinut şi un triunghi violet, care mă identifica drept Martor al lui Iehova. Ofiţerii SS mi-au făcut o propunere. Puteam să fiu liber şi chiar să devin ofiţer în armata nazistă cu o singură condiţie: „Să renunţi la ideile Studenţilor în Biblie care sunt împotriva celui de-al Treilea Reich”. Niciun alt deţinut nu a mai primit o asemenea propunere. Numai Martorilor lui Iehova li se oferea posibilitatea de fi eliberaţi din lagăr. Totuşi, asemenea miilor de alţi fraţi, am refuzat categoric acest „privilegiu”. Atunci ofiţerii mi-au zis: „Uită-te bine la coşul crematoriului! Gândeşte-te foarte bine, altminteri nu-ţi vei câştiga libertatea decât prin coşul ăla!” Am refuzat din nou cu toată fermitatea, iar în acel moment am simţit „pacea lui Dumnezeu, care întrece orice gândire”. - Filipeni 4:6, 7.
L-am rugat pe Iehova să mă ajute să iau legătura cu alţi fraţi din lagăr, iar el mi-a răspuns la rugăciune. Unul dintre ei a fost Gus-taw Baumert, un frate fidel care a avut grijă de mine cu multă iubire şi tandreţe. Pot spune cu certitudine că Iehova s-a dovedit a fi „Tatăl îndurărilor tandre şi Dumnezeul oricărei mângâieri”. — 2 Corinteni 1:3.
După câteva luni, întrucât armata rusă se apropia de noi, naziştii au fost nevoiţi să evacueze urgent lagărul. în timp ce ne pregăteam de plecare, noi, fraţii, — riscându-ne viaţa — am hotărât să mergem până la barăcile pentru femei ca să vedem care era starea celor aproximativ 20 de surori ale noastre, printre ele fiind Elsa Abt* şi Gertrud Ott. Când ne-au văzut, surorile au alergat imediat spre noi şi după un scurt schimb de încurajări, am început să cântăm o cântare a Regatului, ale cărei versuri spuneau: „Cine-i fidel, loial lui Iehova, / Liber de frică va fi”.# Cu toţii aveam ochii în lacrimi.
Călătoria spre alt lagăr
Naziştii i-au înghesuit pe deţinuţi în vagoane de cărbuni (între 100 şi 150 de persoane într-un vagon). Am călătorit fără hrană şi apă, înfruntând un ger cumplit şi apoi o ploaie extrem de rece. Eram chinuiţi de sete şi aveam febră. Pe măsură ce deţinuţii bolnavi sau extenuaţi cădeau şi mureau, vagoanele se goleau. Mi se umflaseră atât de tare picioarele şi încheieturile, încât nu mai puteam să stau în picioare. După ce am călătorit zece zile, am ajuns la lagărul Mittelbau-Dora în Nordhau-sen (în apropiere de Weimar, în Turingia). Deşi rămăseserăm doar câţiva deţinuţi, ni-ciun Martor nu a murit în acea călătorie de coşmar.
Nu am apucat să-mi revin bine, că în lagăr a izbucnit o epidemie de dizenterie, iar eu şi alţi câţiva fraţi ne-am îmbolnăvit. Ni s-a spus ca o vreme să nu mâncăm supele ce ni se dădeau în lagăr, ci numai pâine prăjită. Aşa am făcut, şi nu după mult timp m-am restabilit, în martie 1945 am auzit că textul biblic ales pentru acel an era Matei 28:19: „Duceţi-vă deci şi faceţi discipoli din oamenii tuturor naţiunilor”. Porţile lagărului aveau să se deschidă în curând, iar vestea bună avea să fie predicată în continuare! Lucrul acesta ne-a umplut de bucurie şi de speranţă, deoarece credeam că cel de-al Doilea Război Mondial avea să culmineze cu Armaghedonul. Iehova ne-a întărit într-un mod extraordinar în acele timpuri dificile!
Eliberarea din lagăr
La 1 aprilie 1945, forţele aliate au bombardat barăcile SS-iştilor şi lagărul nostru, aflat lângă ele. Mulţi oameni au murit şi mulţi au fost răniţi. A doua zi bombardamentul a fost şi mai intens şi în timpul acestui atac suflul unei bombe m-a aruncat în aer.
Mi-a venit în ajutor un frate, Fritz Ulrich. El a început să dea la o parte molozul sperând că mai eram în viaţă. M-a găsit şi m-a scos de sub dărâmături. Când mi-am recăpătat cunoştinţa, mi-am dat seama că aveam multe răni grave pe faţă şi pe corp şi că nu auzeam
nimic. Zgomotul exploziei îmi afectase timpanele. De atunci am avut mari probleme cu auzul. Abia după mulţi ani m-am vindecat.
Dintre miile de deţinuţi numai câţiva au supravieţuit acelui bombardament. Au murit şi unii fraţi, printre care şi iubitul nostru frate Gustaw Baumert. Rănile mi s-au infectat şi am făcut febră mare. însă, n-a mai trecut mult şi am fost găsiţi şi eliberaţi de soldaţii forţelor aliate. între timp, din cauza cadavrelor în descompunere ale deţinuţilor care muriseră sau care fuseseră executaţi, a izbucnit o epidemie de tifos. Toţi bolnavii de tifos, printre care şi eu, au fost duşi la un spital. Deşi medicii au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru a ne salva, am fost numai trei supravieţuitori. I-am fost nespus de recunoscător lui Iehova că mi-a dat putere să rămân fidel în acele timpuri dificile. I-am mulţumit şi pentru că m-a ferit de ‘umbra adâncă’ a morţii. - Psalmul 23:4.
Mă întorc în sfârşit acasă!
După capitularea Germaniei, speram să mă întorc acasă cât mai repede, însă a fost mai greu decât mi-am închipuit. Când m-au zărit, câţiva foşti deţinuţi care erau membri ai Acţiunii Catolice au strigat: „Omorâţi-1!” M-au aruncat la pământ şi m-au călcat în picioare. Mi-a sărit în ajutor un om, care m-a scăpat din mâinile lor pline de cruzime. Mi-a trebuit mult timp să-mi revin, fiindcă eram rănit şi slăbit din cauza tifosului. însă, în cele din urmă, am reuşit să ajung acasă. Cât de fericit am fost să-mi revăd familia! S-au bucurat mult când m-au văzut, deoarece mă credeau mort.
Am reînceput imediat lucrarea de predica-re şi mulţi oameni sincer interesaţi să afle adevărul au reacţionat favorabil. Eu am primit sarcina de a aproviziona congregaţiile cu literatură biblică. Am avut privilegiul, alături de alţi fraţi, să mă întâlnesc la Weimar cu reprezentanţii filialei din Germania. Am adus în Polonia primele numere postbelice ale revistei Turnul de veghe. Au fost imediat traduse, s-au pregătit matriţele şi sa trecut la tipărirea mai multor exemplare. Când biroul nostru din Eodz a preluat supravegherea lucrării din Polonia, congregaţiile au primit literatură biblică cu regularitate. Am început să slujesc în calitate de pionier special, sau evan-ghelizator cu timp integral, parcurgând Sile-zia, un teritoriu imens, din care o mare parte aparţinea acum Poloniei.
Nu a trecut însă mult timp şi Martorii lui Iehova au ajuns să fie din nou persecutaţi, de data aceasta de regimul comunist care fusese instaurat în Polonia. Din cauza poziţiei mele de neutralitate, am fost condamnat în 1948 la doi ani de închisoare. în închisoare am avut ocazia să ajut mulţi deţinuţi să-1 cunoască pe Dumnezeu şi să se apropie de el. Unul dintre ei a luat poziţie de partea adevărului, iar ulterior s-a dedicat lui Iehova şi s-a botezat.
în 1952 am fost închis din nou, sub acuzaţia falsă că eram spion al Statelor Unite. Cât timp am aşteptat procesul, am fost ţinut la regim celular şi interogat zi şi noapte. însă Iehova m-a scăpat iarăşi din mâna persecutorilor, astfel că în următorii ani n-am mai avut parte de un asemenea tratament abuziv.
Ce m-a ajutat să perseverez
Privind în urmă la acei ani de încercări şi greutăţi, pot să spun că au existat câteva surse importante de încurajare. în primul rând, am primit puterea de a persevera de la Iehova şi din Cuvântul său, Biblia. Rugăciunile fierbinţi adresate în permanenţă „Dumnezeului oricărei mângâieri” şi studierea în fiecare zi a Cuvântului său m-au ajutat atât pe mine, cât şi pe alţi fraţi să rămânem în viaţă din punct de vedere spiritual. Apoi revistele Turnul de veghe scrise de mână ne-au oferit hrana spirituală atât de necesară pentru credinţa noastră. în lagărele de concentrare, am fost întărit foarte mult şi de colaboratorii creştini care cu multă iubire au fost întotdeauna gata să-mi vină în ajutor.
O altă binecuvântare de la Iehova a fost soţia mea, Măria. Ne-am căsătorit în octombrie 1950, iar mai târziu s-a născut fiica noastră, Halina, care, la rândul ei, a ajuns să-1 iubească pe Iehova şi să-i slujească. Eram căsătoriţi de 35 de ani, când, după o îndelungată luptă cu boala, Măria a murit. Moartea soţiei mele m-a îndurerat profund. Deşi pentru o vreme am fost ‘trântit jos’, nu am fost ‘nimicit’ (2 Corinteni 4:9). De un real sprijin mi-au fost fiica mea, ginerele şi nepoţii mei care îi slujesc cu fidelitate lui Iehova.
Din 1990 slujesc la filiala din Polonia a Martorilor lui Iehova. Este o mare binecuvântare să fiu zilnic împreună cu familia Be-tel, această familie minunată. Uneori, din cauza sănătăţii mele tot mai şubrede, mă simt ca un vultur slăbit care nu mai poate decât să planeze. însă privesc cu încredere spre viitor şi îi ‘cânt lui Iehova, căci m-a răsplătit’ până în ziua de azi (Psalmul 13:6). Aştept cu nerăbdare timpul când Iehova, Ajutorul meu, va anula tot răul pe care 1-a făcut Satan prin guvernarea lui opresivă.
Mai este valabil “Vechiul testament”?
September 5, 2007
IN 1786, un medic francez a publicat o lucrare intitulată Trăite d’anatomie et de physiologie (Tratat de anatomie şi fiziologie). Aceasta este considerată lucrarea de neuroanatomie cea mai exactă din punct de vedere ştiinţific din vremea ei, iar unul dintre puţinele exemplare care au mai rămas a fost vândut recent pentru mai mult de 27000 de dolari! Totuşi, câţi dintre pacienţii de astăzi ar avea încredere într-un chirurg ce s-ar baza pe informaţiile medicale vechi de sute de ani cuprinse în această carte? Valoarea istorică şi literară a unei astfel de lucrări i-ar fi de prea puţin ajutor unui pacient din prezent.
Mulţi oameni au aceeaşi impresie şi despre aşa-numitul „Vechi Testament”. Deşi apreciază relatările despre istoria Israelului şi sunt încântaţi de minunatele poeme pe care le cuprinde, ei consideră că nu este raţional să te laşi îndrumat de sfaturi date cu mai bine de 2400 de ani în urmă. Din vremea scrierii Bibliei şi până în prezent, ştiinţa a progresat foarte mult, iar viaţa economică şi chiar viaţa de familie s-au schimbat enorm. Philip Yan-cey, fost editor la Christianity Today, scrie în cartea sa The Bible fesus Read (Biblia pe care a citit-o Isus): „Ceea ce scrie [în Vechiul Testament] nu este întotdeauna logic, iar ceea ce este logic ofensează urechile omului modern. Din aceste motive, pre-
cum şi din altele, Vechiul Testament, ce reprezintă trei sferturi din Biblie, rămâne adesea necitit”. Această concepţie nu este deloc nouă.
La mai puţin de 50 de ani de la moartea apostolului Ioan, în jurul anului 100 e.n., un tânăr bogat pe nume Marcion a declarat public că Vechiul Testament trebuia respins de creştini. Potrivit istoricului englez Robin Lane Fox, Marcion susţinea că „«Dumnezeul» Vechiului Testament era un dumnezeu «barbar, necruţător» care îi favoriza pe bandiţi şi pe terorişti, precum regele David. însă Cristos a revelat un Dumnezeu superior, cu totul nou şi diferit”. Fox arată că aceste idei au „constituit ulterior «marcionismul» şi au continuat să câştige adepţi mai ales în Orientul de limbă siriacă până târziu, în secolul al IV-lea”. Unele dintre aceste idei se întâlnesc şi azi. Astfel, după mai bine de 1600 de ani, „nivelul cunoştinţelor din Vechiul Testament scade vertiginos în rândul creştinilor, ele practic dispărând din societatea modernă”, scrie Philip Yancey.
A fost cumva Vechiul Testament înlocuit? Cum se armonizează personalitatea lui „Iehova al armatelor” din Vechiul Testament cu cea a ‘Dumnezeului iubirii şi al păcii’ din Noul Testament (Isaia 13:13; 2 Corinteni 13:11)? îi poate fi de folos Vechiul Testament omului modern?
